inspiraţional

10 porunci pentru mers pe munte

Cu toţi iubim muntele, dar cel mai tare din poze. Cu cât peisajele sunt mai spectaculoase, mai curate, mai greu de ajuns şi de neurcat cu atât ne plac mai tare. Aşadar cele două Mării din redacţia #divainbocanci au intrat în sedinţă şi s-au întors cu un set de 10 porunci obligatorii de mers pe munte pentru montaniarzii practicanţi şi aspiranţi.

Aşadar, ia aminte:

1. Eu sunt Muntele tău, să nu pui orgoliul mai presus decât de mine! Indiferent de unde ai început să cunoşti muntele şi în ce direcţie se îndreaptă pasiunea ta, să nu uiţi care e numitorul comun. Fie că e vorba de căţărat, de biciclit pe munte, ture lejere, concursuri sau alergare montană, toate au în comun muntele. Dragostea şi respectul faţă de natură trebuie să primeze în faţa competitivităţii şi a micilor orgolii.

2. Să nu cauţi înlocuitor pentru Munte. Părculeţul asfaltat din faţa blocului, buruienile din ghivecele din balcon, micuţa cascada din mall sunt doar nişte copii triste ale naturii. Înlocuiește din când în când căţăratul pe peretele artificial din sală cu cel de stâncă, alergarea pe bandă cu cea de pe munte, orele de spinning în sală pentru o tură epică pe potecuţe.

3. Să nu iei Muntele în deşert. Oricât ţi-ar plăcea să te crezi buricul pământului pe munte ai să descoperi că nu eşti. Muntele are modalităţi de a te smeri şi de a-ti arăta tot timpul că mai există ceva de învăţat. Ia ca exemplu din poveştile şi păţaniile noastre, câte planuri ni s-au schimbat pe parcurs şi ce poveţe ne-am însuşit prin ”încercare şi eroare”.

4. Toate weekendurile sunt pentru #lelea pe coclauri. De parcă ce altceva ţi-ai putea dori la sfârşit de săptămână? Cu această ocazie ne revoltăm cu jale împotriva sistemului corporatist cu (prea) puţine zile de concediu şi îi invidiem cu crengi pe cei care locuiesc în oraşe de munte şi au potecile la o aruncătură de băţ.

5. Cinsteşte Muntele. Muntele nu este doar al nostru, sau al tău şi al prietenilor tăi. Toţi trebuie să ne bucurăm de el. Şi generaţiile următoare. Trebuie să avem grijă de el, să luptăm pentru el şi să-l păstrăm. Data următoare când vrei să dai Print la orice document, să-ţi aminteşti de articolul acesta. Chiar dacă nu rezonează cu tine, chiar dacă te-a enervat. Găndeşte-te de două ori, de 10 ori înainte să mai iroseşti o crenguţă. Dacă reuşeşti să salvezi măcar şi o foaie, noi ne-am atins scopul.

5. Să nu ucizi frumuseţea Muntelui. Nu lăsa nimic pe munte. Dacă ai putut să le duci până acolo, poţi să le duci şi până acasă înapoi. Şi dacă te mănâncă ursul pe traseu, stai liniştit, i-am spus noi să-ţi mănânce şi rucsacul. Nu aduna bucheţele de flori din poieniţe, ele sunt frumoase acolo unde sunt. Nu-ţi săpa “potecuţa” ta pentru biciclit pe unde nu e deja făcută potecă, rişti, cu timpul, ca ea să se lărgescă, să se surpe un mal, să alunece terenul. Nu contribui la tăierea copacilor pentru foc de tabără şi nu-ţi umple buzunarele cu pietricele în forme care ţi se par distractive şi nu scrijeli pe copaci urmele trecerii tale pe acolo. Respectă natura!

7. Nu pofti la veveriţe! Lasă-le să zburde în voia lor. Nu fugări fluturi şi nu cotrobăi muşuroiele de furnici. Nici ţie nu ţi-ar plăcea să-ţi bată ursul la uşa cortului să-ţi ceară să-l încălzeşti noaptea.

8. Nu fura bucuria traseului de la altul. Dacă tot aţi ales să mergeţi împreună încearcă să găsiţi un ritm comun. Nu fugări pe nimeni şi nu te miorlăi dacă eşti fugărit. Nu critica şi nu-ţi da cu părerea doar ca să ruşinezi pe cineva că are cunoştinte montane mai puţine decât tine.

9. Nu denigra Muntele. Ai crede că doar acţiunile la faţa locului pot face rău Muntelui, dar ele se extind mult mai departe. Muntele nu este un subiect de cancan. Dragostea pentru munte presupune un cod de valori care se extinde şi către semenii tăi mai mult sau mai puţin munţomani. #divainbocanci vrea să fii un avocat al empatiei pe munte.

10. Nu pofti la echipamentul colegului de munţomăneală. Asta e greu, greu tare. Noroc că noi Măriile purtăm mărimi diferite la bocanci că dacă nu ne-am fi păruit des. Ascultă de la noi, turele reuşite nu depind de un echipament ultimul răcnet. Trebuie doar să fie echipament adecvat profilului pe care ţi l-ai popus, dar nu pune la inimă diferenţele de marcă sau sezon. Învaţă de la noi despre echipamentul versatil şi cum să-ţi alegi bocancii şi n-o să râvneşti aşa rău la echipamentul salvamontului.

 Cine nu ascultă chemarea Muntelui şi nu respectă regulile, să ardă la soare la mare!

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

1 Comment

  1. Constantin
    04/12/2016 at 9:11 am — Răspunde

    Esti o persoana plină de viata, care radiază de bucurie! O fata frumoasa îndrăgostită de natura ,de oamenii , de tot ce e frumos si ne este dat sa trăim! Mi-au plăcut foarte mult articolele tale! Si mi-ar plăcea sa mai citesc si altele!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *