Cauză socialainspiraţional

#divainbocanci şi Ajungem MARI susţin de un an educaţia copiilor din mediile defavorizate

8 iunie 2014. Dormisem două ore. Mă trezisem la trei. La şase ajungeam la Maratonul Vinului, făceam parte din echipa tehnică. La cinci eram înapoi în Bucureşti şi pe Mătăsari, mai mult leşinată decât vie. Trebuia să mă văd cu o fată pentru un proiect. Nici eu şi nici ea nu ştiam că va fi vorba despre Ajungem Mari. În acel moment acest program nu exista.

Acum programul Ajungem MARI sărbătoreşte un an de educaţie prin joc pentru copiii din centre de plasament, an în care 350 de voluntari le-au devenit copiilor profesori, prieteni şi modele şi i-au încurajat să Ajungă MARI.

Șuie Paparude, Coma, Les Elephants Bizarres, Pixels şi Harlequin_Jack cântă pe 28 mai la Berăria H pentru educaţia copiilor din centre de plasament, într-un concert optimist cu multă joacă. Pe lângă concert şi bucuria de a face o faptă bună, la evenimentul “Playground for Education” publicul se poate distra cu jocuri din copilărie şi cu jocuri pentru oameni mari.

Îţi dai seama? Tu eşti Ana din zidarie!

Odată pornit pe un drum care îţi prieşte consturieşi de două ori – o parte acţiuni concrete şi o parte de suflet. Motivaţia pentru a face sport este foarte complexă şi diferă de la om la om. Nefiind competitivă din fire m-a atras foarte tare partea caritabilă a evenimentelor sportive. Încă de când m-am apucat de alergat am aderat la acţiuni caritabile de fundraising în cadrul concursurilor. Aveam senaţia că am ajuns în punctul în care pot să duc orice cursa. Aş fi alergat oricum, dar fiind şi fundraiser mi-a dat o satisfacţie şi mai mare.

Eu „luasem” calea maratoanelor de ceva vreme, iar atunci eram din plin în etapa de organizare a două evenimente deodată: Maratonul Transilvaniei şi Maratonul Bucegilor. Se spune că eşti într-o poziţie de forţă în momentul în care ai putere de decizie şi în acel moment aveam. Îmi doream ca cele două evenimente să nu fie doar simple maratoane, ci ceva mai mult. Activasem deja ca alergător fundraiser pentru mai multe organizaţii şi ştiam cât de mult contează orice bănuţ strâns. Acum nu mai eram singură, puteam să activez ambele evenimente pentru o cauză caritabilă.

Eram în discuţii cu câteva organizaţii. Lucrurile nu erau aşa simple cum îmi imaginasem eu. Se punea problema de imagine, beneficii, contracte, campanii, ş.a. Începeam să învăţ. Absolut întâmplător şi fără legătură cu evenimentele mele mi-a atras atenţia un email pe care l-am primit despre o campanie umanitară la Swimathon. În teorie n-avea de ce să mă intereseze, eu nu înot, dar ceva mi-a agăţat tare atenţia – cum era scris emailul. M-a prins. Mare mi-a fost mirarea să văd că este trimis de o veche prietenă cu care pierdusem legătura, Iarina. Ca de la professional, la professional am sunat-o să o felicit pentru ce treabă faină face. Vorbind, am înţeles şi mai bine cum lucrează şi mi-am dorit-o în echipa mea. Întâlnirea de pe Mătăsari trebuia să fie despre o colaborare între ONG-ul pentru care lucra ea şi evenimentele mele. N-a fost să fie.

Târâindu-mi tenişii rupţi la locul de întâlnire, o găsesc pe Iarina plângând. Colaborarea ei cu acel ONG tocmai de încheiase. Mi-a explicat printre muci de ce şi care e situaţia, dar sincer n-o auzeam. Eram prea obosită şi stresată că timpul este prea scurt să scot alt iepure-ONG din pălărie şi să activez totuşi o campanie la maratoane. Concentrându-mi cu greu atenţia îmi dau seama că marea supărare a Iarinei era că proiectele începute de ea pentru copiii din centrele de plasament vor fi abandonate. Empatia mea atingea proporţii astronomice. Voiam să fac proiectele alea cu ea, dar acum era imposibil. Îmi părea rău pentru un om altruist şi-mi părea şi mai rău pentru bieţii copii care n-au nici o vină că nu ni s-au aranjat nouă ploile. Tot sporovăind despicând firul în patru, niciuna dintre noi nu voia şi nu ştia cum să renunţe.

Totuşi, Iarina îşi dorea să facă proiectele iar eu eram hotărâtă să le fac să se întâmple. Să ajuţi este simplu, distractiv şi la îndemână. Trebuie doar să vrei suficient de mult. Aşa a apărut Ajungem Mari. Din nimic.

Hai să le facem! Îţi pun la dispoziţie maratoanele. Tu faci asociaţie! Asociaţie cu cine? Cu tine şi cu sufletul tău ăla mare. Eu am să-ţi fiu primul partener. Ce-mi trebuie? Nu ştiu, dar ştiu că vreau entitate legală cu care să fac contract, cu cont bancar şi contabilitate. Să ai drept de semnătură. Facem campanie. Da! Îi dăm drumul! La noapte facem site, las’ că ştiu eu, tu fă textele. Hai să ne gândim la grafică.

Am dat tot jos de pe masă şi ne-am apucat de plan. A doua zi dimineaţa lansam prima campanie – Învaţă să pedalezi, iar cealaltă săptămână Vacanța (te face) Mare – legal, cu site, cu grafică şi comunicare ca la carte. Acesta a fost începutul.

The power of one

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.

Principalul program este Ajungem Mari, care susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi a separării de familie, să le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi.

M-am tot întrebat de ce dintre toate campaniile umanitare, Ajungem Mari mi s-a lipit de suflet cel mai tare. Cred că are legătură cu cea mai mare bătălie a vieţii mele – acceptarea, a mea şi a celorlalţi. Deşi am crescut într-o familie normală, dar modestă, întreg procesul de a deveni un adult matur şi responsabil mi s-a părut al naibii de complicat. Am dus bătălii crunte, m-am străduit să mă integrez, mi-am făcut eterne procese de conştiinţă, dar într-un final cred că am înţeles.

E ok să fii diferit, atât timp cât nu încalci libertăţile celuilalt. E ok să fii tu însuţi. Şi, mai ales, e suficient.

Dacă mie mi-a luat 31 de ani ca abia să încep să înţeleg asta, repet, în condiţile unei existenţe normale. Îmi este groază să mă gândesc cum e pentru cei care nu au avut oportunităţile mele. Filmele de la Hollywood promovează mitul omului “făcut cu mîna lui”, dar realitatea nu e chiar aşa:

Nu ne dăm seama, dar dispunem de multe avantaje şi privilegii gratuite. Alţii NU le au. Este suficient de greu să nu le ai, dar să mai fii şi blamat de o societate exclusivistă pentru că nu le ai, e şi mai dificil. Această teorie poate fi întâlnită în toate situaţiile, indiferent de context sau domeniu. Oamenii sunt diferiţi, au un trecut diferit, experienţe sau lipsa experienţei îî face să se poarte şi să fie.. diferiţi :). Ar trebui să încetăm să ne mai judecăm atâta între noi. Ar trebui să avem mai multă răbdare, empatie şi toleranţă pentru cei din jur.

Copii din centrele de plasament au mai puţine şanse decât noi ceilalţi, iar o atitudine de tipul – descurcă-te singur! – nu este una normală. Trăim în societate şi nu fiecare într-un vîrf de coclau fără să să ne pese unul de celălat. O societate înseamnă să funcţionăm împreună şi să ne fie, pe cât posibil, bine la toţi. Să ne asumăm un rol (pe baza privilegiilor la care avem acces) şi să încercăm să susţinem această socientate. Şi tu ai nevoie de fii acceptat, susţinut şi ajutat de societate. Ai un număr de telefon de urgenţa, mama care-ţi dă sfaturi cum să faci mâncare, un partener de viaţă care-ţi face ceai când eşti bolnav. Nimeni nu este o entitate de sine stătătoare şi auto-suficientă!

Îmi creşte sufletul să observ cum Ajungem Mari chiar au crescut mari şi ce proiecte minunate au făcut între timp. Proiectul pilon, “Dă-ţi pasiunea mai departe!”, a fost finanţat în mare parte din crowdfunding, în special la evenimente sportive: iniţial la Swimathon, apoi prin efortul cicliştilor de la Ciclaton, Prima Evadare şi acum la OMV Petrom Bucharest Half Marathon şi Mogoşoaia Water Sport Events. Au fost şi evenimente speciale precum Campionatul caritabil de Catan şi Concursul caritabil de Karaoke.

La sfârşitul lunii, programul Ajungem MARI sărbătoreşte un an de educaţie prin joc pentru copiii din centre de plasament, an în care 350 de voluntari le-au devenit copiilor profesori, prieteni şi modele şi i-au încurajat să Ajungă MARI. Voluntarii merg săptămânal la copii şi susţin cursuri şi ateliere interactive, iar ca să îi atragă şi motiveze pe copii să înveţe, folosesc tot felul de jocuri.

Șuie Paparude, Coma, Les Elephants Bizarres, Pixels şi Harlequin_Jack cântă pro bono la evenimentul “Playground for Educationpentru ca fondurile să meargă către educaţia copiilor din centre de plasament. Proiectul de volunariat a fost triplu nominalizat şi premiat la Gala Naţională a Voluntarilor, iar acum este în competiţie la Gala Societăţii Civile, la secţiunile de voluntariat şi eficientă/buget.

Evenimentul “Playground for Education” va avea loc pe 28 mai de la ora 20:00 la Berăria H. Detalii şi noutăţi pe pagina evenimentului. “Noi ne trăim acum visul pentru că am primit susţinere şi încurajare din partea familiei şi a prietenilor. Acum vrem să dăm mai departe şi să îi ajutăm şi pe cei care nu au fost la fel de norocoşi.”, spun membrii trupei Les Elephants Bizarres.

ajungem_mari105

Rolul evenimentului “Playground for Education” este de a susţine în continuare proiectul de voluntariat al Ajungem MARI, de care se bucură 400 de copii în Bucureşti şi care se extinde în ţară în Buzău, Cluj, Iaşi, Ilfov şi Timiş. Fondurile strânse din biletul de intrare vor fi folosite pentru materiale educaţionale, rechizite şi training-ul voluntarilor.

Totodată, concertul este o invitaţie la voluntariat. Tinerii care se înscriu voluntari le pot împărtăşi copiilor, timp de doua ore pe săptamană, pasiunile lor, de la engleză şi informatică, la muzică, cinematografie, dans sau magie. Dacă timpul nu le permite, pot participa lunar sau bilunar, însoţindu-i pe copii la muzee, spectacole, în parcuri. Înscrierile pentru modulul de vară se pot face până pe 31 mai. Mai multe detalii pe site sau pe pagina de Facebook Ajungem MARI.

#divainbocanci aleargă  la OMV Petrom Bucharest Half Marathon, tu cum ajuţi?

ajungem mari

În loc de concluzii

Când ni se solicită ajutorul suntem cumva… deranjaţi. Indiferent dacă e vorba de telefonul unui prieten în miez de noapte că îî este rău, când te cheamă tata acasă să îl ajuţi cu grădina într-un weekend, să ţii locul unui coleg la muncă sau să devii fundraiser pentru o acţiune caritabilă. Ne simţim deranjaţi nu pentru că suntem răi, ci pentru că presupune un oarecare efort şi îl percem ca o ieşire din zona noastră de comfort. A trăi în societate nu înseamnă doar să primeşti, ci să dai şi tu înapoi, nu neapărat la fel, ci cum poţi. Cât poţi tu. Foloseşte-ţi pasiunile! E distractiv!

Persoana de contact:
Iarina Ştefănescu
Director program Ajungem Mari
0753 19 22 63
iarina@ajungemmari.ro
www.ajungemmari.ro
https://www.facebook.com/ajungemmari
Voluntarul anului în educaţie la Gală Naţională a Voluntarilor

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.