AustriaAventură și călătoriiEuropa

Austria pe timp de vară (2): Grossglockner HochAlpenStrasse, cea mai faimoasă șosea alpină

Au fost foarte multe lucruri care mi-au plăcut în vacanța din Austria, dar dacă ar fi să aleg doar un loc, cel mai cel din toată plimbarea ar fi Șoseaua Alpină Grossglockner. Sunt mai multe drumuri panoramice și pasuri în Austria, toate incredibil de frumoase și cu peisaje de-ți taie respirația, dar Grossglockner deține titlul de cel mai frumos și este cel mai promovat.

Nici nu este de mirare. Drumul panoramic alpin are 48 de kilometri de șosea care se unduiește prin munți prin 36 de curbe în ac de păr ajungând până la înălțimi de 2571m, este străjuit de creste masive, cu lacuri și cascade de-a lungul său, poienițe cu flori și o amenajare impecabilă cu muzee, centre de informare, panouri și trasee tematice. Șoseaua intră adânc în Parcul Național Hohe Tauern și ajunge până în apropierea celui mai înalt vârf din țară, Grossglockner 3798m, la baza căruia se întinde ghețarul Pasterze, cel mai mare din Austria. Anual drumul este străbătut de peste 900 mii de turiști.

Drumul a fost deschis oficial în 1935, iar după Al Doilea Război mondial a fost modernizat de „Grossglockner High Alpine PLC”, o companie turistică care administrează și alte câteva drumuri alpine ca Gerlos,  Nockalm, Villach Alpine Road, Goldeck Panorama Road și  parcul Krimml Wonder World of Water. Dacă vrei mai multe informații despre fiecare drum în parte poți downloada broșura de aici.

Dacă pentru restul vacanței nu mi-am făcut griji de vreme, pentru mersul pe acest drum am vânat ziua care promitea zero șanse de ploaie și cer fără pic de nor. Am avut noroc și prognoza s-a dovedit a fi reală. Ce nu am planificat bine a fost timpul pe care îl vom petrece acolo și din acest motiv am ajuns după ora de închidere a Centrului de Vizitare de pe Kaiser-Franz-Josefs-Höhe.

Informații utile:

Străbaterea drumului este o activitate de o zi așa că nu-ți planifica să vezi și altceva. Accesul pe drum se poate face până la ora 21,30 din Iulie până în August, dar toate muzeele și centrele de vizitare se închid la ora 17. Fiecare punct de oprire semnalizat (și sunt multe) are ceva care merită văzut așa că nu are rost să fii pe fugă.

Orar: Drumul este deschis din Mai până la început de Noiembrie în funcție de vreme
Mai: 6 – 20
Iunie-August: 5 – 21:30,
Septembrie – 26 Octombrie: 6  – 19.30
27 Octombrie – începutul lui Noiembrie: 8 – 17
Ultima intrare se face cu 45 minute înainte de închidere

Grossglockner Hochalpenstrasse este în landul Salzburg iar intrarea efectivă se face din localitatea Fusch. Drumul se termină în satul Heiligenblut (singura așezare de pe această șosea, Landul Carintia) de unde te poți întoarce pe același drum fără a plăti taxa din nou sau poți merge spre Salzburg prin Villah sau spre Tirol prin Lienz.

Un bilet de o zi cu mașina costă 35,50 euro și 25,50 cu motocicleta. Prețul este pe mașină, respectiv pe motocicletă. Există și bilete de mai multe zile sau combinate și poți găsi aici toate detaliile.  Prețul poate părea piperat, dar include atât accesul pe șosea cât și la toate muzeele și activitățile de pe aceasta. Dacă deții un Salzburg Land Card (ți-am povestit despre ele în articolul precedent) ai intrarea gratuită.

Vremea în munți este schimbătoare așa că ia-ți echipament adecvat, în special haine impermeabile și pantofi sport dacă vrei să faci și câteva trasee. Vorbind despre vreme, pe site-ul oficial Grossglockner poți vedea direct pe webcam cum este acolo. În plus au niște panorame 360 din câteva puncte cheie de înnebunești.

Pentru cei care călătoresc cu copii, chiar înainte de zona de bilete pentru șoseaua alpină este un un parc de aventură (Kids Adventure Land) și grădină zooligică cu 200 de animale native din Alpi. Highlight-ul acestei atracții este faptul că poteca te trece prin țarcul cerbilor și căprioarelor care nu par prea afectați de prezența ta. În rest este un loc bun de dus copii, mai ales că îi vei lua cu greu de pe toboganele pe care se dau cu cauciucuri și aterizează în apă. Toată afacerea este 8 euro, iar posesorii de Salzburg Card au și aici intrare gratuită. Mai multe detalii pe pagina oficială.

Oricum nu te gândi că-i vei obosi pe cei mici aici ca să stea cuminți de-a lungul drumului. Vei găsi și la opririle de pe șosea numeroase locuri de joacă făcute ingenios, iar dacă copii sunt ceva mai mari, cu siguranță vor fi curioși să viziteze expozițiile.

Nu te stresa să memorezi toate denumirile și etapele drumului, la intrarea pe drum vei primi un pliant cu tot ce este de văzut.

Și, cel mai important sfat, curăță bine parbrizul mașinii pentru că vei face multe fotografii sprijinit pe bord prin geam. :))

Și-am pornit la drum!

Dar mai întâi …

Cum îți spuneam, am vânat singura zi cu vreme perfectă și dimineață eram pregătită și nerăbdătoare să pornim la drum. Dar când călătorești cu copii planurile tale nu se pupă mereu cu ale lor. Astfel că am luat-o din loc cu mult după ora 11 pentru că:

Aşteptăm pe lângă cort să-şi termine Hansel somnul de frumusețe.

Într-un final ne-am urnit! Yey!

Încă de la intrare peisajul m-a cam lăsat fără cuvinte.

Odată ce ai intrat pe Grossglockner Hochalpenstrasse te așteaptă 11 locuri de popas amenajate cu expoziții, muzee, restaurante, magazine, panouri informative, locuri de joacă și trasee tematice.Îți voi povesti imediat despre fiecare. Șoseaua alpină care pleacă din Fusch și ajunge în Hiligenblut (drumul principal) are două derivații: Edelweiss-Spitze (drumul care duce către vârful Edelweiss) și Kaiser-Franz-Joseph-Hohe (lângă ghețarul Pasterze și cu priveliște la vârful Grossglockner).

Fusch – derivația Edelweiss-Spitze

Primul sector de drum a fost de departe preferatul meu pentru că după nici zece minute de mers te surprinde cu un perete de creste de peste 3000 de metri. Aici am văzut primii ghețari și am zăbovit minute în șir la spectacolul din fața mea. Drumul urcă progresiv până la peste 2000 de metri și curbele se înmulțesc.

Pe această secțiune sunt trei popasuri: Piffkar (1620m) cu o expoziție, loc de joacă și un traseu tematic de 30 minute, Hochmais (1850m) cu panouri de informare despre ghețari și zonele de vegetație, și Haus Alpine Naturschau (2260m) cu un muzeu despre ecologia montană, un traseu tematic, restaurant și magazin.

Către Edelweiss-Spitze

Drumul care se bifurcă spre Vârful Edelweiss este o derivație, o porțiune opțională pe care o poți sări și poți continua pe Grossglockner mai departe. Dar astfel ratezi să ajungi la cea mai mare înălțime de pe această șosea montană (2571m) și o panoramă 360 cu toți munții din jur.

Bucata de șosea care duce către Edelweiss-Spitze este mi îngustă decât drumul principal și are șase viraje care nu rezonează prea bine cu stomacul celor care au rău de mașină, dar din fericire nu este foarte lungă. Priveliștea din vârf oricum vindecă tot.

În vârf este construită o parcare și o platformă (Bikers Point) de pe care te poți bucura de peisajul cu peste 30 munți care depășesc 3000m.

Fuscher Torl – Derivația Kaiser-Franz-Josef-Hohe

Coborând de pe Edelweiss-Spitze drumul continuă către Fuscher Torl (2428m), un monument memorial în amintirea celor care au murit construind drumul. Acest monument are o amplasare spectaculoasă, aici șoseaua ocolește pintenul montan și oferă priveliște către Vârful Grossglockner și șoseaua care șerpuiește până aici.

De aici și până la următoarea derivație curbele devin mult mai largi și peisajul începe să se schimbe. Urmează patru locuri de popas:

  • Panouri de informare despre păsările de pradă (2320m)
  • Lacul Fuscher (2262m) unde poți vedea o expoziție despre construirea lacului, poți face o plimbare în jurul lacului (10min). Tot aici există un loc de joacă și un restaurant.
  • Potecă geologică (2290m)
  • Hochtor (2504m) – expoziție, magazin, bistro și un traseu de 30 minute.

Către Kaiser-Franz-Josef-Hohe și Ghețarul Pasterze

Și această bucată de șosea este o derivație de la drumul principal, dar este și cea mai spectaculoasă prin ceea ce te așteaptă la final: cel mai mare ghețar din Austria și cel mai lung din Alpii Estici.

Aici te așteaptă și cea mai amenajată jonă de pe tot drumul, poți lăsa mașina în parcarea supraetajată pe cinci nivele și, dacă ai ajuns în timp util până în ora 17, te poți bucura de ceea ce noi am ratat: Centrul de vizitare tot pe cinci nivele cu expoziții, muzeu, cinema 3D, cameră panoramică. În plus poți merge la turnul de observație Wilhem Swarovski unde poți vedea cu telescoapele lor munții mai în detaliu și, cu puțin noroc, un ibex.

Chiar și cu toate acestea închise, locul tot este de neratat. Doar de aici ai o vedere de ansamblu asupra întregului ghețar și poți vedea marmotele care se dau în spectacol.

Dacă ai suficient timp la dispoziție poți pleca într-o drumeție pe traseele panoramice: Gamsgrube până la cascada Winkel, poteca ghețarului și traseul Kaiserstein.

Spre Heiligenblut

Ultima porțiune din drum după ce te-ai întors de pe Kaiser-Franz-Josefs-Hohe nu te mai surprinde nici prin numărul de curbe și nici prin peisaj. De aici  ajungi până în așezarea Heiligenblut care este loc de pelerinaj prin biserica care adăpostește o relicvă.

Acum este momentul să iei o decizie importantă, fie te întorci pe același drum, fie mergi către Lienz sau Villach. Dacă ești cazat undeva prin zona Salzburg și și vrei să intri direct pe autostradă, fii cu băgare de seamă că o porțiune din aceasta, Tauerntunnel este cu plată (11 euro).

Tauerntunnel are aproximativ 6,5km și face parte din autostrada A10 între Flachauwinkl și Zederhaus și străbate printr-un tunel masivul Radstadt Tauern. Este și cel mai aglomerat sector de drum din Austria.

Drum bun!



Booking.com

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

2 Comments

  1. Mihaela Dumitriu
    23/08/2017 at 7:58 am — Răspunde

    Buna, eu am fost pe Grossglockner vara trecuta, pretul de intrare de 35Eur este de masina, nu de persoana (eram 4 in masina noi).
    Foarte frumoasa seria articolelor, multumim!! 🙂

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *