inspiraţional

Avantajele de a fi o divă în bocanci

E luni dimineaţa şi în timp ce-mi citesc cartea pe scaunul din metrou arunc o privire către picioarele mele pline de vânătăi şi zgârieturi. Mă uit, se uită şi domnişoara cu machiaj perfect şi rochiţă frumoasă care stă lângă mine. Se uită cu dispreţ. Strâmb din nas la ea şi îmi pare rău în secunda doi pentru că ştiu că nu mă voi ridica pentru încă cel puţin două staţii. Nu, nu pentru că n-am ajuns la destinaţie ci pentru că febra musculară nu-mi permite decât mişcări de leneş.

Se ridică, se învârte pe tocurile cui şi pe mine mă roade invidia. Pe mine cu picioarele mele de Bambi abia fătat şi degetele zdrelite de la căţărat. Nu-i uşor să te apuce dorul de ducă în fiecare zi si să-ţi testezi limitele weekend de weekend, dar e atât de frumos şi are o mulţime de părţi bune.

Avantajele de a fi o divă în bocanci sau o aventurieră: 

 Eşti eficientă. Ştii că cele două coşuri de cumpărături din supermarket se cară mai uşor cu rucsacul decât în mii de plase şi plăsuţe. Şi mai eşti şi eco pe deasupra.

Eşti adaptabilă. Poţi dormi oriunde: în cort, în refugiu, în avion, autobuz, cu capul pe boxe, pe nisip sau în copac. Să mai zic că poţi să trăieşti un weekend întreg cu o cutie de pateu şi două batoane de ciocolată Făgăraş? Eşti unul din puţinii oameni care au avut fantezii culinare cu frigarui de veveriţă.

Ai mereu încălţări comode fie ele sandale sport, bocanci sau adidaşi, iar pantofii pentru ocazii sunt mereu intacţi pentru că nu prea apuci să-i porţi.

Eşti mereu plină de entuziasm. Ajungi înaintea câinelui la uşă şi ţipi “plimbare!”. Dacă te-ai pierdut nu începi să plângi, pui poze pe Instagram cu #adventure.

Ai un dezvoltat simţ al umorului pentru că uneori e atât de tragică situaţia în care te afli încât devine amuzantă. Ia uite ce bine se asortează vineţiul piciorului lovit cu bluza de culoarea prunei.

Esti mereu pregatită pentru orice situaţie. Pleci la mare cu rucsacul plin de polare şi geaca de ploaie pe principiul că nu se ştie niciodată. Indiferent de vremea de afară tu ai haine care rezistă la condiţii de zece ori mai rele.

Îţi ştii priorităţile. Economiseşti jumătate de an, faci credit, te împrumuţi, faci jaf la drumul mare pentru o pereche de bocani care costă de două ori cât chiria pe o lună, dar refuzi o invitaţie la film pe motivul că nu ai bani.

Deşi nu mergi prea  des acasă la părinţi pe motiv că CFR-ul s-a scumpit şi drumul te oboseşte, eşti aproape în fiecare weekend pe un munte sau în vreun orăşel străin.

Ştii să te bucuri de lucrurile mici. Numai tu  apreciezi adevărata valoare a uni pachet de serveţele de hartie. Te mulţumeşti cu puţin, şosetele uscate sunt partea din echipament cea mai îndragită şi preţioasă.

Eşti practică. Chiar şi atunci când îţi cumperi lenjerie te întrebi ce poate să facă, dacă rezistă la ploaie şi are protecţie UV. Totul trece prin filtrul “îmi trebuie sau nu?”.

Detergentii tăi din casă se împart în următoarele categorii: de vase, de goretex şi universal.

Mutatul nu mai reprezintă o provocare, împachetezi totul în trei mişcări.

Nimic nu te mai sperie. Aglomeraţie? Vrei să spui cursă cu obstacole cu bicicleta!

Când vezi caini vagabonzi, te bucuri. Ştii că poate fi mai rau, urşi vagabonzi. Sau oameni care vor să-ţi pună întrebări despre când ai de gând să renunţi la prostii şi să te aşezi la casa ta.

Divainbocanci014100

Ai mai multă încredere în tine. La ce rucsac greu ai cărat pe munte, daca este cazul, ştii că poţi să târâi un cadavru după tine prin padure. ..ăăă,  pe cineva rănit.

Faci mereu economie. Nu dai banii pe autobronzant sau saloane, stai suficient pe afară. Bine, da, arăţi ca o zebră, dar zebrele sunt animale atât de simpatice şi nu e ca şi cum te va observa cineva în pădure.

Nu-ţi rupi niciodata dresurile pentru ca nu porţi. Ştii că te mănâncă pielea de la ele mai tare ca de la urzici.

Nu dai 10 lei pe un coşuleţ de fructe de padure, le culegi singură. Şi dacă se întâmplă să le cumperi, când vezi zmeura în piaţă, te repezi şi o mănânci cât mai repede, că nu ştii niciodată când poate să apară concurenţa blănoasă.

Manichiură? Ţi se pilesc unghiile natural pe stâncă sau pe prizele din sala de căţărat.

Ai o condiţie fizică de invidiat fără să mergi la sală. Mersul pe jos face picorul frumos…şi beşici.

 Dacă iţi fură un hoţ poşeta poţi să fugi dupa el, să-l depăşesti şi să-l aştepţi la intersecţie.

Eşti independentă. Îţi muţi singură mobila. Pentru că poţi.

Ştii să faci o mulţime de lucruri. De exemplu ştii cum se scot petele de sânge, deodorant, ulei de la lanţul de bicicletă şi ciocolată topită.

Ştii cam cât de tragică este situaţia dacă ai băut apă din bălţi şi n-ai  Furazolidon la îndemână.

Nu te plângi. Dacă îţi prinzi degetul la uşă ştii că poate fi dispensabil, şi aşa pe alea care ţi-au degerat nu prea le mai simţi de iarna trecută.

Ştii ca nu eşti de zahar, ploaia nu te topeşte şi că plânsul deshidrateză.

Divainbocanci005100

Poţi supravieţui pe o insulă pustie. Ai împachetat minimul necesar de atâtea ori încat atunci când te întreabă cineva care ar fi cele cinci lucruri pe care le-ai lua cu tine, întrebi mirată “cinci? Aşa multe?”

Poate că nu suntem mereu ca scoase din cutie, dar noi, cele două Mării care scriu pe Diva în bocanci, avem poveşti şi poveţe pentru o viaţă aşa că nici nu vei observa oja sărită de pe degetul mare unde ne bate mereu bocancul.

* Acesta este un articol scris cu mare drag şi multă hlizeală de cele două Mării şi reflectă în totalitate părerea lor personală. Inspirat din cazuri reale.

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

34 Comments

  1. Monica
    22/08/2014 at 8:43 am — Răspunde

    V-am zis cat imi place cum scriii?
    Imi place muuuuuuult de tot!!!! 🙂
    Articolul este absolut genial! si util, de altfel 😉

  2. 22/08/2014 at 9:18 am — Răspunde

    Mariaaaa, cum se scot petele de deodorant si alea de ulei de la bicicleta? Am si eu un baiet acasa si vreau sa il ajut!

    • Maria Radu
      22/08/2014 at 9:46 am — Răspunde

      No bun, petele de deodorant ies (doar dacă nu au decolorat deja materialul) cu zeamă de lămâie (petele alea nasoale gălbui de pe tricourile albe), bicarbonat de sodiu, aspirină, oţet.
      În cazul aspirinei sau bicarbonatului de sodiu, faci o pastă cu apă şi pui pe pată. Laşi 1-2 ore şi apoi speli hăinuţa.
      de la lămâie foloseşti zeama cu care îmbibi zona pătată, laşi 30 minute si apoi clăteşti. Mai există şi varianta în care pui sare peste zeama de lămâie, freci pata, clăteşti şi dacă este o rufă deschisă la culoare o atârni la soare. Altfel nu expune hăinuţele tratate cu lămâie direct în lumina soarelui pentru că le vei decolora.
      Cu oţet se face o soluţie de jumătate apă, jumătate oţet, înmoi rufa un pic şi apoi îi dai un frecuş de zile mari.
      Toate soluţiile se testează pe rând, nu toate o dată că înlocuieşti pata cu o gaură. Pentru ulei merg aceleaşi sfaturi doar ca înainte de orice pune nişte talc peste pată ca să absoarbă din ulei, lasă-l câteva minute şi apoi şterge cu o cârpă.

  3. 22/08/2014 at 10:36 am — Răspunde

    Pentru pete de ulei de bicicleta merge si detergent de vase (cel mai eficient testat a fost Axion solid).
    Mai fetelor, mai scrieti, ca tare ne mai place!

  4. 22/08/2014 at 10:40 am — Răspunde

    Super articolul! Felicitari pt dragostea fata de miscarea in aer liber!
    Carari cu soare!

  5. ana-maria zaharia
    22/08/2014 at 5:36 pm — Răspunde

    sunteti geniale fetelor! nu ma mai satur sa citesc !!!! :*

  6. Ana
    22/08/2014 at 7:09 pm — Răspunde

    Dragi Marii (si spun dragi pentru ca acum chiar imi sunteti dragi, desi nu va cunosc), multumesc pentru articol! Chiar mi-ati facut o seara frumoasa! Va imbratisez!

    • Maria Radu
      23/08/2014 at 3:01 pm — Răspunde

      Mulțumim frumos, dragă Ana. Și pe noi ne-ai înveselit cu cele spuse!

  7. Marius
    24/08/2014 at 6:59 am — Răspunde

    Felicitari pentru articol! Excelent!

  8. Adrian
    24/08/2014 at 9:01 pm — Răspunde

    Felicitări!
    Felicitări frumos expus punctul de vedere

  9. Mita Biciclista
    25/08/2014 at 9:42 am — Răspunde

    Chiar asa! Cum scoți perele de la lanțul de la bicicleta?

    • Maria Radu
      25/08/2014 at 10:40 am — Răspunde

      I-am răspuns mai sus lui Anne-Marie. Nu ies întotdeauna, dar mă străduiesc.

  10. 25/08/2014 at 12:35 pm — Răspunde

    Buna Maria! Imi place articolul tau, dar nu as spune ca sunt de acord cu tine. Eu cred ca poti fi in timpul saptamani o diva pe tocuri si una in pantofi sport in weekend. La fel poti sa faci sporturi extreme cu o manichiura imaculata (adaptata: a se inteleg unghii scurte, dar ingrijite).

    Consider ca exista balanta intre cele doua lumi si ca o „diva” adevarata e exact femeia care se descurca de minune in ambele situatii: poate sa traiasca si sa se descurce pe munte fara sa se planga ca isi distruge spatele dormind in cort, dar dupa aventura montana e pregatita de alta urbana a doua zi dimineata „cocotata” pe tocuri si pregatitia pentru o sedninta importanta.

    Poate sunt eu ciudata, dar nu as vrea sa renunt la nici una dintre aceste lumi nebune 🙂

    • Maria Radu
      25/08/2014 at 12:41 pm — Răspunde

      Adelina, sunt de acord cu tine. Nu-ţi imagina că noi mergem peste tot în bocanci, ne mai bucurăm de o rochiţă vaporoasă, machiaj, tocuri.
      Felicitări că poţi îmbina ambele lumi.

  11. Adina Toma
    01/09/2014 at 2:04 pm — Răspunde

    Felicitari! Ceea ce ati descris mi se intampla si mie.Cu toate acestea,mersul la munte,bicicleta ,natura toata, reprezinta pentru mine :EU
    M-am descoperit , in natura ma simt libera, iar voi sa o faceti in continuare.Nu exista varsta! Eu voi implini 40, si imi dorresc inca 40 de acum inainte sa fiu o diva in bocanci.Trebuie doar ambitie,curaj,si putina nebunie.

    • Maria Radu
      01/09/2014 at 2:39 pm — Răspunde

      Mulţi ani înainte de umblat potecile şi trăit frumos!

  12. Dan Gioara
    05/09/2014 at 3:28 am — Răspunde

    Sunteti doua fete grozave! Felicitari pentru ceea ce faceti, ce simtiti si ce scrieti cu atata savoare. Am citit cu mare placere postarile voastre, tonice, relaxante si pline de umor. Felicitari inca o data!

  13. 02/10/2014 at 8:38 am — Răspunde

    De mult n-am mai citit un articol in care sa ma regasesc 100%. Parca ma vedeam pe mine la fiecare motiv expus de voi. Si apropo, ciocolata Fagaras rulz :))

  14. Traian-Cristian Pecheanu
    09/10/2014 at 2:30 pm — Răspunde

    Ha, uite cine era diva in bocanci, Maria de la Padina Fest. O sa incep sa-ti citesc blogul mai des. 🙂

    • Maria Radu
      09/10/2014 at 2:40 pm — Răspunde

      Ambele Mării chiar.

      • Traian-Cristian Pecheanu
        09/10/2014 at 2:55 pm — Răspunde

        O nebunie, trebuie sa-i spun neaparat lui frati-miu. :))

  15. Emy
    09/12/2014 at 4:10 am — Răspunde

    fantezii culinare cu frigarui de veverita… muahahahaha!

    am inceput ziua bine! Spor!

    • Maria Radu
      09/12/2014 at 7:40 am — Răspunde

      La fel! Dar să ştii că doar ni le putem imagina, veveriţele sunt prea drăguţe să fie mâncate. Mai bine le furi nucile.

  16. Claudiu
    04/02/2015 at 3:23 pm — Răspunde

    Femeia ideala, pacat doar ca sunt atat de putine…ca si florile de colt 🙂 !

  17. Alex
    04/04/2015 at 10:12 am — Răspunde

    Subsriu ->Claudiu, prea putine , Bravo fetelor , sunteti super , va urez cat mai multe drumetii si aventuri .

  18. 16/10/2015 at 5:12 pm — Răspunde

    Haios. Ma regasesc in multe, nu in toate. Cel mai mult m-a distrat asta: „Deşi nu mergi prea des acasă la părinţi pe motiv că CFR-ul s-a scumpit şi drumul te oboseşte, eşti aproape în fiecare weekend pe un munte sau în vreun orăşel străin.” … saracele mamele noastre 🙂

    • Maria Radu
      19/10/2015 at 10:50 am — Răspunde

      Cam așa e, dar sunt convinsă că ne înțeleg 🙂

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.