Aventura și călătoriiBuila VânturarițamuntePoveşti în bocanci

Buila-Vânturarița la pas și pe bicicletă

Parcul Național Buila-Vânturarița mi-a rămas în suflet chiar dacă nu i-am simțit muntele prea prietenos. Sălbatic și cu un farmec aparte, m-a făcut să vreau să revin, să-i descopăr potecile și să îndulcesc relația dintre noi. Textul de mai jos este scris de Alexia care i-a gustat din farmece, a cucerit o bucată de creastă și s-a întors cu o mulțime de fotografii frumoase din zonă.

Pentru timpi de traseu și alte indicații citește și Search Buila Prima întâlnire cu Buila-Vânturarița: prin Șaua Ștevioara și Curmătura Builei

Informații despre trasee și parc găsești și pe site-ul Parcului Național Buila-Vânturarița și pagina de facebook aferentă.

Care munte-i mai frumos?

Mi-e greu să aleg o tură, doar una. S-au adunat atât de multe în cei cinci ani de când am început timid să îmi fac bagajul în fiecare vineri pentru vreo aventurică la înălțimi. N-aș ști de unde să încep.

Să vă spun oare de cum am făcut neantrenată un traseu de 12 ore cu un rucsac imens ca prima mea tură de munte în Retezat, despre ferratele și pereții impresionanți ai Dolomiților, despre prima mea tură cu lipici în Crai sau poate despre campatul pe ploaie în munții Rodnei cu fulgere și tunete de-am crezut că nu ne mai întoarcem? Ori poate despre măreția mult așteptatului acoperiș al țării sau despre micuții minunați Măcin cu comorile lor ascunse, despre zecile de ture în Ciucaș și Bucegi?

Se vede clar treaba că nu-i ușor să selectez ceva,  le trăiesc pe fiecare ca singura și cea mai cea.

Buila pe jos și pe bicicletă

 În acest articol o să mă opresc la dragii de Buila, subestimați și nelăudați, izolați într-un loc până la care multora li se face lene (recunosc, și nouă de multe ori până atunci).

Fusesem la o tură de biciclete pe Transalpina, iar la întoarcere, după o ploaie zdravănă, priveliștea în zare către Buila te făcea să regreți că nu oprești și pe acolo nițel. Așa se face că următoarea toamnă ne-am încumetat spre un traseu. De obicei mergem ture scurte de-o zi, dar cum conduceam mai mult, am decis sa ramânem peste weekend, să facem și o tură scurta cu bicicleta a doua zi.

Ne-am cazat la Costești, lânga Horezu, unul din punctele de unde se ajunge cel mai ușor pe traseu. Mașina am lăsat-o foarte aproape de schitul Pahomie, de unde și începe traseul nostru. Schitul e un loc de poveste, construit în stancă, cu o mini-cascadă alături și un set de scări care te duc spre el. Aș spune ca te duci direct în rai de-acolo. Un loc de petrecut o duminică sau o după-amiază liniștită.

Dacă așteptările erau de ceva lejer, ne-au fost demontate imediat. Traseul începe cu o urcare înclinată prin pădure, unde mai pui că pe jos era un strat generos de frunze căzute pe care alunecai ușor. Îmi dădea senzația de pădurea nimănui, niciun picior de suflet, un loc parcă diferit de celelalte, bucăți mari de stâncă împădurite cu mușchi, ciuperci uriașe și frunze colorate. Numai bun pentru gustul meu.

Simt cum mă mușcă durerea de gambe și mă bucur că prietenii pe care îi invitasem ne-au refuzat în ultima clipă. Parcă nu s-ar fi incumetat să urce așa dintr-o dată atât. Dar simt că n-am venit degeaba, deja pe măsura ce urc încep să compar masivul cu Piatra Craiului ca dificultate și structură.

Cum ieșim din pădure apar orizonturile, o ceață albăstruie învăluie vârfurile rotunjite și priveliștile către ceilalți masivi. Hotărăsc imediat că-mi place tare muntele ăsta, pare rupt din altă sferă, una care-mi dă un sentiment de liniște. O fi de la atâtea schituri izolate de lume.

Șansele să te iei la goană cu caprele negre cresc pe măsură ce crește și altitudinea, fiind un munte mai puțin umblat, nu se ascund prea mult de oameni fiindcă un se tem încă de ei. Pe oriunde ai urca ai mai multe variante de odinhă înainte să ajungi în vârf. Noi am poposit în cele câteva ture acolo la schitul Pătrunsa, un popas ca un mic sătuc unde totul se auto-gospodărește, totul e bine pus la punct, e liniște, iar călugării te invită mereu la masa pe care o pregătesc pentru ora cinci. Al doilea loc de popas, dar nu pe același traseu, e Curmătura Builei, o șa c-un refugiu numai bun de pozat și de savurat un energizant înainte de ultima bucată zdravănă de urcare.

Pe vârf lucrurile-s clare cam până in Cozia și Făgăraș, creasta se aseamană mult cu cea a Craiului, pe alocuri uiți în care masiv te afli. Partea diferită este că, după vârful Vînturatița Mare, creasta nu mai e marcată, te lupți cu jnepenii și bălăurești pe unde crezi mai bine până ajungi în partea cealalta. Noi nu am apucat încă să facem toată creasta, dar am promis că revenim un weekend acolo pentru asta.

Dacă îți place bălăureala, Buila e și de MTB. În una dintre turele în zonă am fost și o zi cu bicicleta. Am ajuns pe o bucată de muchie, am făcut pushbike și am cărat bicla pe-o rână ca niciodată. M-am ales cu o costocondrită care m-a urmărit câteva luni bune după. Ce-i drept, nici nu-i MTB-ul pasiunea vieții mele, dar priveliștea a meritat. Prietenul meu a mai explorat și după cu băeții alte trasee in zonă, până a declarat că l-a făcut pe cel mai greu de până atunci, de 10 ore în total.

Trasee de bicicletă în zonă => https://goo.gl/hJfwV7

Dacă vrei să petreci o perioadă mai lungă în zonă, go for it, activitățile sunt multe și pentu toate gusturile: satele Horezu și Polovragi cu cazări din belșug, cheile Oltețului cu bicla, Transalpina, vizită la culele Măldărăști, atelier de ceramică la Horezu, mănăstirea Polovragi și Hurezi.

 Pe noi muntele ăsta ne-a cucerit definitiv, avem o prietenie aparte cu el și fără doar si poate cel mai frumos anotimp acolo este toamna, când frunzele își schimbă culorile și totul devine și mai de poveste.

Sfat: nu pleca nepregătit, asigură-te ca ai la tine o jacheta de ploaie, bocanci cu aderență bună și care nu te bat și suficientă mâncare pentru o tură serioasă. Altfel s-ar putea să simți mai apăsătoare sălbăticia acestui munte singuratic.

Mașina se poate lăsa în apropiere de schitul Pahomie, dar drumul este pe alocuri dificil în funcție de anotimp, toamna după ploaie noroiul se înmulțește și există șanse să rămâi împotmolit.

Buila-Vânturarița la pas și pe bicicletă was last modified: martie 23rd, 2017 by Alexia Ursache
Alexia Ursache

Alexia Ursache

De la mersul în ture de dragul lui, muntele și bicla au ajuns să fie o dependență și în viața mea, mă topesc după verde și savurez fiecare tură în weekend sau concedii, mă entuziasmez ca o adolescentă îndrăgostită la orice tip de floare montană pe care nu am mai văzut-o sau la o priveliște spectaculoasă pe apus. În ultimii ani cu munțomăneală am învățat multe despre asta, despre mine și despre ceilalți și nu mai văd cum ar putea să fie vreodată fără.

1 Comment

  1. 25/03/2017 at 6:19 pm — Răspunde

    O să citesc cu drag toate articolele tale! 🙂

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *