Aventură și călătoriiBuila Vânturarițatrasee munte

Prima întâlnire cu Buila-Vânturarița: prin Șaua Ștevioara și Curmătura Builei

Am intrat pe după-amiază în Buila-Vânturarița pe drumul ce leagă satul Cheia de Schitul Pahomie cu intenția clară de a campa acolo pentru două nopți și a descoperi un pic din Munții Căpățânii.

Citisem că aici este cel mai mic parc național din România, cele mai înalte vârfuri (Buila și Vânturarița) nu depășesc 1900m, prezintă relief carstic (chei, peșteri, grohotişuri, hornuri, strungi) și datorită amplasării sunt niște munți sălbatici, cu zone unde fauna și flora sunt nealterate. Din povești îmi păreau niște munțișori prietenoși, descrierea traseelor îmi indica altceva. Vizualizam un Apuseni. De fapt, habar nu aveam la ce să mă aștept.

Haiduci și ATV-uri

Odată ieșiți din satul Cheia drumul forestier merge o bună bucată de-a lungul apei și este semnalizat cu indicatoare. Trecem de Schitul Iezer și la următoarea intersecție care duce pe o parte către Schitul Pahomie și de cealaltă către Cabana Cheia ne oprim să ne dezmeticim și să luăm o porție de munte. Zgomot motorizat din spate. Un haiduc cu păr lung negru și barbă se apropie într-un nor de praf. Mă frec la ochi și haiducul e un călugăr, iar calul e un atv pe care îl împarte cu un câine de talie mare. N-apuc să procesez informația că ne dă binețe și dispare la fel de rapid cum a apărut. Îmi spun că-mi va plăcea aici.

Mai târziu aflu dintr-un articol că Schitului Pahomie îi mai spune și Schitul Haiducilor deoarece aceștia s-ar fi ascuns în peștera aflată deasupra construcției, iar apoi pătrunși de cele sfinte s-ar fi călugărit. Mno, deci am simțit eu ceva.

Cu imaginea asta în minte plecăm și noi către locul de campare. Prima care ne întâmpină este Cascada Izvorului Frumos cu un Isus răstignit în căderea de apă. La ora amiezii pare incredibil de frumoasă și ca o introducere pentru ceea ce urmează câțiva metri mai încolo. Cocoțată pe o pantă și acoperită pe trei sferturi de stâncă, biserica pare crescută din munte. Restul construcțiilor, camerele călugărilor și un loc amenajat pentru cu o bancă pentru reculegerea pelerinilor constituie Schitul Pahomie. În jur pădure deasă și doar o bucată de creastă stâncoasă în depărtare. Drumul celor veniți pentru lăcașul de cult se încheie aici.

Cei veniți pentru trasee montane mai au de urcat un pic pe drum și pe partea stângă, între brazi, se deschide o poieniță mică, cât pentru vreo șase corturi. O pancartă care roagă a se păstra curățenia și o masă cu bancă din lemn lasă de înțeles că aici se poate campa. Câțiva metri mai încolo, în dreptul panoului ars de soare care prezintă traseele montane și o descriere a parcului este și o sursă de apă potabilă.

Este marți seara și suntem singurii turiști. Întunericul se lasă repede. Smoală de să-ți bagi degetele-n ochi și să-ți intre un pic frica-n sân. Am aflat că nu sunt urși aici, dar tot nu-mi pică bine bezna. Treptat încep să apară luminițe care se plimbă bezmetic în jurul nostru. Licurici, sunt liniștită de partenerul de cort care a intuit ușoara panică în care începeam să mă bălăcesc. Încerc să fac trecerea de la înfricoșător la romantic și-mi iese.

Până aici Buila Vânturarița m-a prins ca într-o poveste și m-a ținut încordată. Aștept să se facă dimineață să se lumineze ca să văd și cum se simte la bocanc. N-avem plan, hotărâsem să vedem la fața locului ce ne inspiră.

Camera de cinci stele și trei margarete

Camera de cinci stele și trei margarete

Alegem Șaua Ștevioara, patru ore pe sens, suntem convinși că facem mai puțin. Mai învârtim harta un pic și ne decidem ca din șa să coborâm la Schitul Pătrunsa și apoi să străbatem cei cinci kilometri pe drum înapoi către cort. Pare ușor și frumos, în realitate ne așteptau nouă ore de traseu greu și câteva surprize. Pe bucăți traseul parcurs:

Schitul Pahomie –  Stâna  Ştevioara – Muchia Frumoasă – Şaua Ştevioara

Marcaj: punct albastru

Durată: 4 ore, noi am făcut cam trei

Apă: la schit și la stână

De pe drumul forestier un pic mai sus de zona de campare indicatorul ne îndrumă către pădure și ne anunță că urmează un traseu dificil, periculos, cu înclinație mare. Privind în urmă, aș spune că nu este periculos, dar cu siguranță este dificil și obositor. Înițial urcăm destul de pieptiș prin pădure unde marcajul nu este foarte vizibil și nici privirea încețoșată de la efort nu ne ajută. Când să spun că gata, nu mai vreau, un lătrat de câine îmi dă de veste că ne propiem de stână și ieșim curând din zona de pădure.

Urcând spre stânga de la stâna cu câini gălăgioși dar pașnici, în cinci minute suntem în golul alpin. În sfârșit văd și altceva înafară de copaci, iar priveliștea mă lasă mută (ceea ce e lucru rar). Furată de peisaj nu văd ce mi se pregătește. Un alt urcuș pieptiș de aproape 40 de minute care te duce pe muchie. Aici e porțiunea expusă și probabil periculoasă despre care zice indicatorul. Eu mă simt doar obosită, dar încântată.

De aici până în Şaua Ştevioara (1790 m) traseul compensează cu toată porțiunea în care n-am văzut decât bocancii și pădurea deasă. Abia acum gust cu adevărat Buila-Vânturarița. Îmi seamănă a Bucegi și a Piatra Craiului și a nimic din ce am mai văzut, un munte sălbatic, mai puțin bătut și ușor intimidant.

Din șa se poate ajunge în 30-40 minute pe vârful Vânturarița Mare (1885 m). Decid că nu am suficient timp și-l las pentru o tură viitoare ca și promisiune să mă întorc aici.

Șaua Ștevioara – Curmătura Builei

Marcaj: punct roșu

Timp: o oră, o oră și 30 minute

Traseul urcă foarte puțin printr-o zonă de jnepeniș și apoi urmează o bucată de creastă. În dreapta am abruptul și vedere către cealaltă față a Builei Vânturarița. În scurt timp mă afund într-o znă cu iarbă înaltă și zăresc cu coada ochiului o vulpe. Este pentru prima dată când o întâlnesc pe coana pe munte și mai ales la altitudine atât de mare încât îmi ia câteva minute să mă conving că nu este doar o închipuire.

Câțiva stropi hotărâți de ploaie mă dezmeticesc din mirare și mă forțează să grăbesc pasul. Traseul începe să coboare și să-și schimbe aspectul. De sub Buila se întinde un canion adânc. Traseul devine din ce în ce mai accidentat și mă trece printr-o strungă ca mai apoi să mă coboare în Curmătura Builei unde doi câini lățoși mă anunță că ei au oi de păzit. Aici este o stână și un refugiu nou construit. Dacă n-aș fi constrânsă de timp și vreme, aș pierde câteva ore aici făcând zeci de fotografii și lenevind lângă blănoși. Un pic mai jos se găsește și apă la un izvor cu jgheaburi.

Îndicatorul din șa mă anunță că am două opțiuni până la Pătrunsa și pot intui oarecum profilul celor două. Unul o taie prin pădure și celălat taie ca o brână un versant în ceea ce indicatorul descrie ca fiind încă un traseu dificil și expus. Sub heirupismul “ei, cât de greu poate fi?!” îl aleg pe cel din urmă și aflu în scurt timp că merit o piatră peste degetul mic de la picior.

Curmătura Builei – Schitul Pătrunsa

Marcaj: punct galben

Timp: o oră jumătate, două

Atenție! Această porțiune extre foarte dificilă.

De la refugiu cobor pe lângă un vâlcel și profit de ocazie să alunec și să iau cu mine suvenir o frumusețe de vânătaie pe coapsa dreapta. Șchiopătând ușor traseul mă urcă apoi pe o brână, mă trece printr-o strungă mică și mă traversează alt vâlcel. De aici începe distracția. Panta înierbată este expusă și traversarea ei este extrem de dificilă. Marcajul aflat pe stânci la nivelul solului este greu de văzut, iar poteca inexistentă.

La fiecare pas am senzația că-mi voi suci gleznele. Pe alocuri merg mai mult pe vine și cu mâinile încleștate pe snopuri de iarbă. Acesta nu este un traseu pentru începători și trebuie abordat cu maximă grijă. Valul de adrenalină se domolește odată cu panta în dreptul pădurii. De aici se coboară până dai nas în nas cu călugării ieșiți la cosit care te salută cu “Doamne’ajută!” și te îndrumă către Schitul Pătrunsa. Ajung în fața bisericii în sunet de toacă și mă minunez la impresionanta construcție la care nu se poate ajunge decât pe traseu. Trec apoi prin sătucul format din chiliile călugărilor, mă salut cu măgărușii care se întorc acasă și continui pe ultima porțiune de traseu.

Schitul Pătrunsa – Schitul Pahomie

Marcaj: cruce rosie

Timp: 45 minute – o oră

Traseul șerpuiește prin pădure până mă scoate în drumul forestier care mă întoarce la locul de campare. Îmi arunc bocancii și mă prăbușesc obosită pe banca de lemn. Au trecut fix nouă ore de când am plecat în traseu și am gustat mai mult decât mă așteptam din munțișorul ăsta despre care citisem atâtea, dar mi-l imaginasem complet diferit.

Prima reacție la contactul cu Buila Vânturarița a fost să spun că este dragoste la prima potecă, dar privind în urmă, deși mi-a plăcut enorm, alta este senzația pe care mi-a lăsat-o. Dacă ar fi să descriu acest munte printr-un singur cuvânt acesta ar fi sălbatic. Aș risca să spun și neprietenos pe alocuri. Nu l-am simțit ca pe un munte care te îmbrățișează cald și-ți deschide potecile să le bați în voie. Pare mai degrabă un tărâm închis, misterios care se lasă descoperit cu efort și care te îndeamnă la respect și smerenie. 

Acest articol face parte din seria Hikingmoon – o lună de miere în bocanci. Dacă vrei să știi pe unde ne-am purtat bocancii sau vrei să ne calci pe urme și să-ți plănuiești o vacanță în locurile vizitate de noi găsești aici și celelate articole:

Planul și pregătirile

Podul lui Dumnezeu, Câmpul cu Lapiezuri, Lacul Zăton

Crovurile din Mehedinți și Cheile Țăsnei

Prin Banatul Montan: Simmeringul Bănățean, Cheile Nerei și tot ce are zona mai frumos

Țara Hațegului: dinozauri, cetăți dacice, trasee montane, vulcani și o mulțime de alte atracții

Cu bebe pe munte: prima tură în Retezat (Poiana Pelegii – Lac Bucura)

Maramureș: drumeții, tradiții, situri UNESCO și multă savoare locală

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

8 Comments

  1. Oanry
    21/08/2016 at 1:23 pm — Răspunde

    Faina zona. Am crescut acolo. 😀

    Off topic:
    Mi-ar placea sa scrieti un articol despre alimentatia voastra ca sportive si despre ce si cum mancati in timpul efortului(mers pe munte, antrenamente etc.)

    Consider ca ar fi util pentru ca multa lume nu stie ca atunci cand ai o viata activa, pot aparea probleme daca alimentatia nu este pe masura activitatii.
    Astfel, pot aparea carente de magneziu, calciu, potasiu, B6 etc., care au efecte nasoale precum: palpitatii, amorteli insomnie, furnicaturi, anxietate, depresie, spasme musculare. Unii au toate simptomele, altii doar unele dintre cele enumerate.
    Simptomele trec in cateva luni de zile, timp in care e necesara o cura serioasa cu elementul care lipseste(atentie, carenta de magneziu nu iese la analize, el se afla in cantitate mica in sange, restul e folosit de muschi, sistem nervos) + ajutatoare.

  2. Adriana
    21/08/2016 at 3:33 pm — Răspunde

    Cu Buila vanturarița ne-am luat-o si noi…am vrut sa urcam pe la unul din schituri, nu-mi amintesc care. Descriera era de trei ore, noi in schimb am dat de un rau volburat, era mai. L-am traversat de 3 ori si cine stie cate ar mai fi fost. Am încercat sa tauem versantul spre celalalt traseu, muntele era abrupt si foarte ud, prietenul meu s-a dus in jos vreo 12m, pe rucsac…nu a părut nimic. Ni s-a spart un telefon, pe celălalt nu aveam semnal.am renuntat dupa 2 ore pe primele 30 min de traseu. Nu ne-a vrut deloc muntele atunci. A rămas sa revenim intr-un august uscat….

    • Maria Radu
      21/08/2016 at 11:07 pm — Răspunde

      Când muntele nu te vrea e mai bine să-l asculți și să-l onorezi cu prezența altă dată.

  3. Dan
    22/08/2016 at 3:49 pm — Răspunde

    Buna,

    Am fost in Buila acum 3 saptamani. Ma bucur sa vad ca si altii il cauta 🙂
    Daca imi permiti, scriu cateva cuvinte si recomandari:
    Din Saua Stevioara faci fara rucsac maxim 15 minute pana pe varf, merita 😀
    Din Curmatura Builei, unde noi am dormit la refugiu si dimineata am avut parte de mamaliga si branza proaspata de la stana de alaturi ;), am facut dreapta si am mers pe sub abrupt spre Cabana Cheia. Pe drum ne-am desfatat cu afine, mure si fragi, la discretie. Traseul pana la cabana e relativ usurel si foarte relaxant, insa, si aici voiam sa ajung, de la cabana pana la Schit, este adevarata aventura: Trecerea prin Cheile Cheii, care chiar sunt salbatice, pe alocuri pe o brana mititica, este cu adevarat o provocare, si o recomand din toata inima. Merita tot efortul. Traseul de la Curmatura Builei pana la Schitul Pahomie a durat cam 7-8 ore, cu destule pauze de admirat, iar noaptea veghetori ne-au fost si noua licuricii. Acest traseu il recomand cu multa caldura.
    Noi ne-am propus sa il refacem la anul si sa cucerim si varful Vioreanu dinspre Curmatura Oale, am inteles ca e putin de furca pe acolo. 🙂
    Vreme faina si sa ne vedem pe munte! 🙂

    • neagu
      03/10/2016 at 11:46 pm — Răspunde

      HELLO. NU M INT CUM DIN CURMatura builei ai ajuns la cab cheia ??

  4. Cristian
    28/08/2018 at 5:34 pm — Răspunde

    Buna, foarte interesant articolul tau, felicitari! Imi poti spune te rog daca pana la Schitul Pahomie / locul de campat se poate ajunge cu masina? Fiindca avem de carat cort, masa, scaune, lada frigorifica si ar fi cam greu pe jos 🙂 . Astept cu interes un raspuns.

    Multumesc,
    Cristi.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.