Aventura și călătoriicălătorii cu copiicity breakItalia

Hiking în Cinque Terre – totul despre trasee și ghid de vizitare

Atunci când te gândești la hiking în Italia orășelele frumos colorate din Cinque Terre nu sunt prima destinație care îți vine în minte. Poate îți inspiră mai mult o dulce boemie și leneveală cu un pahar de Sciacchetrà la o terasă cu fețe de masă în carouri, plimbat pe străduțe înguste și făcut fotografii cu aspect de vedere, nu tocmai locul în care ți-ai căra bocancii și bețele de trekking.

Același lucru credeam și eu până să încep să-mi documentez vacanța în cele cinci așezări care alcătuiesc situl UNESCO Cinque Terre și mare mi-a fost bucuria să aflu că între ele se țese o adevărată rețea de trasee și poteci. Deși altitudinile nu sunt impresionante, traseele care de cele mai multe ori șerpuiesc pe lângă coastă te plimbă prin vii, păduri, urcă și coboară pe pante mai mult sau mai puțin amenajate astfel că nu ai cum să te plictisești sau să te plângi că nu ai găsit ac de cojocul bocancilor tăi indiferent de condiția fizică pe care o ai.

Cum sunt traseele, de cât timp ai nevoie ca să descoperi zona, ce este de văzut și ce să nu ratezi plus multe alte informații ca să nu ratezi nimic și să te bucuri de savoarea locală am strâns în acest articol. Așa că nu te apuca de împachetat până nu termini de citit tot.

Cinque Terre – sat, oraș, regiune?

Parcul Național Cinque Terre este o zonă pe coasta vestică a Italiei, în regiunea Liguria, care cuprinde cinci așezări: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore și zona deluroasă din împrejurimi unde locuitorii au construit terase pentru cultivarea viilor. Specific zonei este aspectul neschimbat al așezărilor în ciuda dezvoltării turismului în zonă. Asta înseamnă că nu vei găsi firme luminoase, francize de fast food sau cafea, malluri, șosele cu mașini, transportul realizându-se cu trenul sau vaporul. Totul aici este o afacere de familie de la restaurante până la cazare și magazine.

De la nord la sud primul care te întâmpină este Monterosso al Mare, cel mai mare dintre cele cinci și singurul care are o plajă cu nisip și mai multe unități de cazare. Când am mers noi în aprilie plaja era destul de liberă, dar vara sunt convinsă că nu ai unde să arunci un ac. Vernazza este cel mai fotogenic de e traseu, Corniglia singurul care nu are acces la mare fiind cocoțat pe un deal (din gară trebuie să urci 365 trepte până în oraș), Manarola este cel mai mic, iar Riomaggiore te lasă fără suflare cu strada principală în pantă abruptă.

De cât timp ai nevoie ca să vizitezi

Cele cinci așezări sunt atât de mici ca dimensuni că nu ai nevoie de mai mult de câteva ore pentru fiecare, asta dacă chiar vrei să incluzi și un stat la o terasă. Unde mai pui că distanțele dintre ele se fac cu trenul în câteva minute (nu glumesc, din Riomaggiore în Manarola faci fix un minut, iar costul unui bilet de tren este de 2.10 euro). Traseul complet de hiking Monterosso al Mare – Riomaggiore se poate face și într-o zi dacă ai un ritm susținut și nu zăbovești, dar nu este de preferat. Îți recomand să aloci măcar două zile sau chiar trei ca să te bucuri de priveliște și să ai timp să faci și alte câteva trasee în zonă pentru că, crede-mă pe cuvânt, ai de unde alege.

Trasee de hiking în Cinque Terre

Cele cinci așezări sunt unite între ele prin trasee de hiking și din fiecare pornesc alte trasee fiecare cu un specific astfel că ai de unde alege ceva pe gustul și puterile tale. Eu m-am bucurat de poteci alături de mini-munțomanul meu de două luni și chiar dacă unele porțiuni au fost mai dificile, nu pot spune că a existat vreun moment în care să simt că este prea mult au prea periculos. Multitudinea de scări ce-i drept m-a făcut să jur că la anul o să particip la SkyRun cu tot cu copil. Traseele erau pline de turiști de toate vârstele, dar cu precădere oameni în vârstă.

Zona este foarte bine marcată. În fiecare stație de tren există info point-uri de unde poți lua gratuit o hartă a zonei și în fiecare așezare vei găsi panouri exlicative cu ce trasee pornesc din acel loc.

CinqueTerreMap

Sentiero Azzuro, denumit și Sentiero N°2 sau traseul albastru, este traseul „oficial” care leagă Riomaggiore de Monterosso și trece prin toate cele cinci așezări. Deși crește în intensitate de la sud la nord, traseul nu este dificil, dar este solicitant pe alocuri. Alternează între porțiuni late amenajate și poteci înguste cu urcușuri și coborâri destul de abrupte. Poate fi străbătut în orice sens vrei sau pe porțiuni între așezări. Vei găsi în fiecare așezare indicatoare care te vor ghida catre traseu. Pentru a străbate Sentiero Azzuro trebuie să achiziționezi Cinque Terre Card (7,5 euro) pe care îl găsești la info point-uri în fiecare gară sau la intrarea pe traseu. Prețul nu este de neglijat, dar crede-mă că merită.

În perioada când am vizitat eu zona două porțiuni de traseu erau închise. Mai exact Via dell’Amore, bucata care leagă Riomaggiore de Manarola, și Manarola – Corniglia. Dar stai fără grijă, există rute ocolitoare tot la fel de frumoase pe care le-am parcurs și ți le voi prezenta. Pe site-ul Parcului Național Cinque Terre găsești cele mai recente și complete informații cu privire la traseele de hiking. Aruncă un ochi aici înainte de a-ți organiza plecarea.

Și acum la drum!

Am început traseul din Riomaggiore, cea mai sudică dintre cele cinci așezări. Punctul de pornire este gara de unde la stânga începe Via dell’Amore. Inițial bucata cea mai ușoră a traseului și cea mai turistică, fiind lată și pavată și din loc în loc presărată cu lacățele lăsate de îndrăgostiți, este închisă din 2012 datorită unei alunecări de teren. Acum traseul este deschis doar pe o porțiune de câțiva metri care îți permit să vezi traseul spre Manarola, dar nu fi trist pentru că alternativa – Sentiero 531, deși mai solicitantă, este la fel de frumoasă.

Sentiero 531 pornește diagonal tot din dreptul gării și apoi cotește stânga peste un deal pe care îl vei urca pe scări săpate în potecă printre vii, îți va oferi câteva locuri de belvedere către coastă și cele două așezări pe care le leagă și te va coborâ tot pe trepte și poteci înguste până în Manarola. Cu totul traseul durează aproximativ 1,5 ore și este marcat.

Porțiunea ManarolaCorniglia a suferit două alunecări de teren și este închisă, mai puțin primii 200 de metri pe care te sfătuiesc să-i parcurgi pentru că-ți oferă o priveliște extrem de frumoasă către căsuțele colorate și portul Manarolei. Este tot o alee largă amenajată.

Dacă vrei să continui spre Corniglia vei merge pe Sentiero 506 care te trece prin sătucul Volastra. Volastra este poate cea mai liniștită așezare din zonă, având doar 200 de locuitori (seniori), și o priveliște incredibilă la mare. Sentiero 506 șerpuiește printre vii, te duce deasupra cimitirului și îți oferă Manarola văzută în toată splendoarea ei.

De aici se continuă pe Sentiero 586 care pornește din dreptul bisericii și îți poartă pașii până în Corniglia. Aceasta a fost partea mea preferată de traseu pentru că alternează drumul prin vii cu cel prin pădure și căsuțele boeme ale unor norocoși. Parcurgerea celor două trasee durează cam trei ore și au o diferență de nivel de 400 metri. Nu este un traseu dificil, dar devine obositor spre final datorită multitudinii de trepte. Eu am făcut bucata Riomaggiore – Corniglia în prima zi (traseu + vizitat așezările, mâncat și lenevit) și m-am întors în Riomaggiore cu trenul. Dacă alegi aceeași variantă, fii pregătit sufletește pentru cele 365 de trepte care coboară până în gara din Corniglia.

Următorul segment este Corniglia – Vernazza și, în sfârșit, se realizează pe Sentiero Azzuro. Traseul are patru kilometri care merg de-a lungul coastei prin grădini cu măslini și se poate face într-o oră. Este considerat și cea mai frumoasă parte din Sentiero Azzuro pentru priveliștea pe care o oferă asupra Vernazzei, cea mai fotogenică dintre așezări.

Ultima bucată între Vernazza și Monterosso al Mare este cea mai solicitantă deși are doar trei kilometri. Traseul urcă abrupt pe trepte săpate în potecă cu o diferență de nivel de 150 metri, dar compensează apoi prin priveliște și porțiunile plane. Tot din Monterosso al Mare pornesc numeroase trasee fiecare cu specific propriu. Aproape de gară, cum mergi spre centru te întâmpină panouri descriptive.

Alte trasee în zonă

Sentiero VerdeAzzuro, din care face parte și Sentiero Azzuro, leagă Genova de Portovenere. Traseul se întinde pe 140 kilometri și străbate întreaga coastă a Liguriei pe o distanță de 140km. El se împarte în 10 segmente, fiecare putând fi parcurs separat. Mai multe informații poți găsi aici.

Sentiero N° 1, cunoscut ca și traseul roșu sau Alta Via Cinque Terre (AV5T), leagă orașele Levanto și Portovenere și ocolește prin vest cele cinci așezări din Cinque Terre. După Sentiero Azzuro este al doilea cel mai popular traseu din zonă și parcurgerea lui este gratuită. O descriere a întregului traseu găsești aici.

Între Sentiero N° 1 și Sentiero N° 1 se ramifică multiple trasee mai mici. De la trasee de trailrunning, ca cel de 47 de kilometri pe care are loc în fiecare an concursul Sciacchetrail, la trasee tematice și chiar subacvatice, zona Cinque Terre abundă în opțiuni și variante de poteci.

Lista completă a traseelor și descrierea acestora o găsești aici pe pagina site-ului Parcului Național Cinque Terre.

Echipament necesar

Nu te repezi la bocancii tehnici și piolet, dar nici nu pleca în șlapi sau teneși. Potecile variază ca intensitate de la ușor la mediu, abundă în scări și sunt presărate pe alocuri cu urcușuri și coborâșuri destul de abrupte dar nu periculoase. O pereche de bocanci ușori de vară sau niște pantofi de trail running sunt ideali. Eu am străbătut potecile încălțată cu pantofii S-Karp Trail Runner și m-am șimțit foarte bine, dar o variantă și mai bună pentru mine ar fi fost S-Karp Feline pentru extra ventilație. Dacă ai bețe de trekking și te descurci bine cu ele, aici este un loc bun să le iei. Nu uita de hidratare și de ceva de pus pe cap, soarele bate destul de tare și nu există apă pe traseele dintre așezări.

Tip: ia la tine pe post de gustare câteva bucăți de Focaccia, pâinica italienească își are originile chiar aici în Liguria unde este făcută în fel și-n chip: cu pesto, măsline, simplă, crocantă și cu o sumedenie de toppinguri diferite. La final de traseu poposește într-un magazinaș, cumpără o sticlă mică de vin pe care vânzătorul ți-o va deschide și îți va da și un pahar de plastic și petrece asfințitul în unul din porturile la mare. Despre Manarola se spune că are cel mai frumos apus.

Cum ajungi si unde stai

– Deschide geamul să intre lumina că e întuneric în cameră.
– L-am deschis dar dă în stâncă. Oh, uite! măcar au pus un ghiveci aici.

Cazarea în Cinque Terre nu este ieftină. După o căutare amănunțită am luat o cameră în Riomaggiore. Cel mai bun preț undeva la peste 60 euro pe noapte cu priveliște la peretele de stâncă, mobilă veche, dar curat. Dacă vrei un deal bun caută cazare în orașele apropiate La Spezia și Levanto. În plus este bine să știi că dacă ești în căutare de viață de noapte că în cele cinci așezări totul se închide la ora 9. Dacă îți permite bugetul și îți dorești o experiență aparte, alege o cazare în Volastra. Aici Zen-ul și liniștea sunt la ele acasă. Dar ai în vedere că este accesibil doar pe traseu căci nu are gară.

Din La Spezia sau Levanto ajungi foarte repede și ușor la Cinque Terre și către traseele aferente cu trenul care pleacă din jumătate în jumătate de oră și face în jur de 10-15 minute. Un drum costă 2,10 euro indiferent dacă mergi o stație sau mai multe, iar biletele pot fi procurate din stație de la automate. Între cele cinci așezări se fac doar câteva minute.

Există oricând și varianta de a merge cu ferryboat-ul, biletul diferă însă ca preț în funcție de portul din care îl iei. Un bilet de o zi cu oprire în toate cele cinci așezări costă 22 euro, Vernazza – Monterosso 8 euro, Vernazza – Riomaggiore 15 euro. În fiecare port există un ghișeu de unde poți afla costul exact și poți achiziționa bilete.

În Cinque Terre se ajunge ușor. Cele mai apropiate aeroporturi sunt Genova și Pisa, fiecare la 1,5 ore distanță cu trenul. Către ambele orașe poți găsi zboruri la prețuri bune la companiile low-cost, iar trenul cu Trenitalia (verifică înainte orarul și costul și ai în vedere că acesta se modifică în funcție de dată și oră). O altă variantă (cea aleasă de mine) este să aterizezi în Milano, dar ai în vedere că până în Cinque Terre vei face aproximativ patru ore cu trenul. Eu am ales să sparg drumul în două și să fac o oprire de câteva ore în Genova (minunea asta de oraș merită măcar o zi întreagă).

Când mergi în Cinque Terre

Perioada ideală este primăvara și toamna, în extrasezon, pentru a te feri de hoardele de turiști și temperaturile caniculare. Eu am vizitat zona la final de aprilie – început de mai și m-am bucurat de vreme constantă cu 18-20 grade și poteci destul de libere. Pe parcursul drumețiilor, în jurul prânzului, soarele ardea destul de tare și îmi imaginez că vara aerul poate deveni insuportabil. Nu te amăgi cu briza marină că nu este cazul.

Cinque Terre pe cât de turistic pe atât pare de neatins de zarva și graba specifică orașelor. Aici casele oamenilor au plăcuțe cu numele celor care trăiesc în ele, italiencele trecute bine de o vârstă își petrec timpul liber pe balcon sau pe câte o bancă de unde observă totul și se salută cu toți vecinii schimbând și câteva vorba care de cele mai multe ori devin discuții interminabile în stilul italienesc, tare și gesticulat. Miroase a pește proaspăt prins dimineața și a pește prăjit seara din restaurantele puține și pline ochi de oameni care devorează paste, pizza sau delicii marine. Seara se încheie devreme chiar dacă turiști cu dare de mână care ar mai ocupa mesele și ar inspecta magazinele sunt din belșug. Cei care au servit toată ziua se retrag la un pahar de vin și odihnă. Aici oamenii au grijă de ei, contează, sunt cineva și nu doar o cifră în mulțime ca în orașele mari. Aici timpul are răbdare cu ei și, pentru scurt timp, și cu tine.

Hiking în Cinque Terre – totul despre trasee și ghid de vizitare was last modified: iunie 7th, 2017 by Maria Radu
Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

6 Comments

  1. Rodica
    26/05/2016 at 2:14 pm — Răspunde

    Buna, Maria! Am citit cu placere articolul tau mai ales ca am vizitat si noi zona anul trecut, cam pe fuga, ce-i drept. Imi place de voi ca nu”cocolositi” bebelasul (apropos, sa fie sanatos si sa va bucurati impreuna de cat mai multe momente minunate !) si nu va lasati coplesiti de rolul de parinti, continuind sa faceti ceea ce va bucura. Desi acum noi avem o varsta de 50+ceva, cand eram tineri am petrecut ( de ex) primele trei revelioane ale fetei noastre pe munte in Calimani intr-o asa-zisa cabana care era mai mult un refugiu…In fine, mai mergem pe munte si acum dar era vorba despre Cinque Terre. Am fost pe acolo o singura zi pe care am dedicat-o acelei zone noi aflandu-ne intr-un concediu in Toscana, langa San Gimignano. Am vazut localitatile mai putin Corniglia si am parcurs pe jos poteca albastra dintre Monterosso si Vernazza si doar portiunea deschisa din Via dell’ Amore dintre Manarola si Corniglia..Atat am reusit Ati fost norocosi ca perioada voastra a fost la inceput de vara, noi am fost in august si a fost ff cald si fff multi turisti de n-aveai loc pe peronul garilor. Imi si imaginam ce bine tb sa fie in extrasezon.Asa ca am revazut cu drag locurile prin intermediul pozelor tale. Va doresc multa sanatate si cat mai multe poteci cu soare si locuri vizitate!

    • Maria Radu
      26/05/2016 at 2:43 pm — Răspunde

      Mulțumesc din suflet pentru urări. Ne străduim să continuăm să facem ce ne place dar să-l includem și pe el. Mă bucur să aud că încă mai mergeți pe munte. Ați reușit să parcurgeți destul de mult din trasee într-o singură zi. Multă sănătate și multe drumeții frumoase!

  2. Maria Fratila
    16/09/2016 at 11:46 pm — Răspunde

    Am parcurs pe nerasuflate relatarea ta despre acest colt de rai si fotografiile ce o insotesc! Abia astept sa le vad si eu catre sfarsitul lunii! Am o intrebare, daca ai idee ce diferenta este intre Trekking Card siTreno MS Card? Eu doresc sa parcurg o parte din traseu cu trenul si o parte pe jos.

  3. 16/04/2017 at 9:43 pm — Răspunde

    Buna, Felicitari pentru frumoasa calatorie si pentru articol! Peste 4 zile plecam si noi in Toscana. Crezi ca am putea face traseul de la Riomaggore pana la Monterosso pe jos itr-o singura zi?
    Multumesc

    • Maria Radu
      19/04/2017 at 1:03 pm — Răspunde

      Hey! Se poate, nu durează așa mult. Have fun!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *