Bocănceila cortUtil - tips & tricks

Ghid de supraviețuire: la cort cu toddlerul

Abia ne-am întors dintr-o drumeție în care am dormit la cort cu toddlerul nostru de un an și câteva luni. Nu a fost prima ieșire de acest fel, în anul care a trecut am mai campat de câteva ori pe când era bebeluș. Prin încercare și eroare am găsit variantele care să ne ajute să ne bucurăm de o astfel de ieșire în natură și să ne facem nopțile petrecute la cort cât mai plăcute. Am scris atunci un ghid detaliat.

Citește Cu bebelușul la cort – ghid complet de campare

Multe dintre sfaturile din acel articol încă mai sunt valabile, dar trecerea de la bebeluș care doarme mult și nu părăsește perimetrul păturicii pe care l-ai pus la toddler umblător și mereu în căutare de noi lucruri de descoperit a adus cu sine noi provocări la care a trebuit să facem față.

Ce am schimbat, care sunt lucrurile pe care le-am învățat și cum îți poți face și tu ieșirile în natură la cort cu un copil mic și umblător mai ușoare și mai plăcute sunt întrebările la care voi răspunde în acest articol.

  • Locul de campare este foarte important. Nimic nu le place copiilor mici mai mult decât să exploreze și să alerge, iar un camping amenajat unde nu există pericole este ideal. Am ales de data aceasta un camping amenajat în curtea unor gospodari din satul Greci (Măcin) unde cel mic a avut suficient loc să alerge și multe animale domestice pe care să le descopere și cu care să se joace. Cireșele pe care le-a înfulecat din copac au fost bonus. Pentru famillile cu copii recomand din suflet Turtle Camp.

Citește și 6 locuri faine de stat cu cortul la munte

  • Un mare plus este accesul la utilități. Deși nu sunt musai și te poți descurca și fără dacă te organizezi bine de acasă, un loc de campare cu acces la apă este un mare plus. Spălarea mânuțelor exploratoare a fost un ritual pe care l-am făcut de zeci de ori pe zi.
  • Dacă stai într-un camping fără duș, cumpără un dus solar care se agață în copac și se încălzește la soare. Fundulețul care a stat toată ziua în pamperși îți va mulțumi.
  • Șervețelele antibacteriene sunt extrem de utile pentru curățat mâinile și jucăriile. Dacă vrei o variantă DIY în care știi ce pui aruncă un ochi aici.
  • O piscină mică gonflabilă în care apa se încălzește la soare este o opțiune bună pentru spălatul celui mic, dar și prilej de joacă. O mai poți folosi și ca să se joace cu jucăriile în ea.
  • N-am cărat prea multe jucării pentru că am vrut să descopere ce-i prin jur: bețe, pietre, animale. Dar cel mai mare succes l-au avut găletușa și lopețica. Indiferent care este jucăria preferată a copilului tău, te sfătuiesc să lași acasă jucării cu luminițe, sunete și muzică. Strică zenul din camping și pe înserat vei vrea să le îngropi undeva cât mai departe.
  • O cutie mare de plastic cu capac este ideală de depozitat toate lucrurile copilului: jucării, hăinuțe, scutece, șervețele etc. Astfel le ai pe toate într-un loc și eviți dezorganizarea și alergatul după diverse.
  • Un ham special pentru copii te poate ajuta să-l ții pe cel mic pe lângă tine fără să stai cu grijă că se îndepărtează prea mult când pui cortul. Este extrem de util și în popasurile pe traseu în zone mai expuse sau cu băltoace în care nu vrei să intre sau ca să-l ții să nu fugărească animalele sălbatice sau să rupă florile.
  • Dacă nu bate vântul nu ancora cortul și cu ațele laterale pe timp de zi. Băiețelul meu le-a tot luat în picioare și s-a împiedicat de ele.
  • Noi avem saci de dormit care se unesc și ținem copilul între noi, dar deja a început să se mărească și căutăm noi variante. Una este cumpărarea unui sac de dormit de copii sau folosirea unei saltele gonflabile de două persoane acoperită cu o pătură și învelirea cu sacii uniți.
  • Un baby monitor sau o aplicație de monitoarizare instalată pe telefon sunt extrem de utile atunci când ai culcat copilul dar vrei să mai stai pe lângă foc.
  • Pune arzătorul și instrumentele de gătit undeva mai sus: pe o masă, buturugă etc. De îndată ce vei pune o oală pe foc va fi primul lucru pe care va vrea să-l atingă.
  • Un set de vase de camping îți va fi foarte util pentru a-i prepara o masă caldă. Recomand un set special și nu orice oală adusă de acasă pentru că acestea ocupă puțin spațiu și sunt subțiri pentru a se încălzi mai repede.
  • Mâncare deja porționată sau bucăți de fructe sunt ideale atât pentru traseu cât și pentru a-l hrăni din zbor pe cel mic la cort când nu vrea să stea la masă ci să alerge prin iarbă. În același scop este foarte utilă și o sticlă cu pai.
  • Dacă simți totuși nevoia de un scaun de masă, dar nu vrei să te cari cu cel mare după tine, află că există și variante mini, înălțător, care se pun pe scaun sau bancă.
  • Apropo de iarbă, este sezonul căpușelor așa că echipează-l cu pantaloni lungi, pantofi închiși și soluție anti insecte. Dacă vrei ceva natural poți folosi uleiuri esențiale de lavandă, rozmarin și tea tree.
  • Pe lângă trusa cu medicamente ia musai un gel cu arnică. Este foarte bun pentru pișcături și vânătăi, adică ce va avea cel mic pe corp după prima tură de alergat prin camping.
  • Ia mult mai multe haine decât crezi că vei avea nevoie. După trei zile în Măcin nu mai avea nicio bluză fără pete lipicioase de la cireșe și pantaloni cu urme de noroi și iarbă.
  • Pentru somn, dar și trasee pe zi hăinuțele din merinos au fost foarte bune. Țin de cald noaptea în sac, se usucă repede și se ventilează bine ziua.
  • O geacă și un pantalon impermeabil, precum și o pereche de cizme sunt binevenite ca joaca să continue și în caz de ploaie sau prin iarba udă.
  • Acum că nu mai este bebeluș și nu stă unde-l pui tu la umbră, protecția solară e musai: pălărie și cremă cu factor de protecție.

Citește și Cum ne protejăm de soare și facem față căldurii în turele cu copiii

                  Bagaj de bebe călător pe timp de vară (1an)

Vreau să aflu experiența ta. Tu ce trucuri ai în mânecă pentru campatul cu copii mici?

 

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

2 Comments

  1. Alexandra Nicolae
    29/05/2017 at 1:40 pm — Răspunde

    Noi folosim salteluțe autogonflabile si suntem foarte mulțumiți, nu ocupa mult loc si sunt foarte comode, nu m-aș întoarce la izopren. O saltea gonflabila mare mi se pare incomoda si greu de umflat si nu stiu cat de bine izolează termic. Ca sa le tina cat de cat compacte noi punem un cearceaf peste ele, e si mai comod pentru noi si ne învelim fiecare cu sacul lui, pentru Ștefan avem unul din Decathlon de la copii. Inca nu am fost pe temperaturi mai scăzute dar hainele de lana si sacul au fost suficiente si un pic de grija din partea noastră sa nu se dezvelească.

    • Maria Radu
      30/05/2017 at 11:32 pm — Răspunde

      Bună ideea cu cerșaful. Noi am dormit și pe saltea mare, izolează bine și este foarte comodă. Provocarea este să găsești una bună care nu se dezumflă peste noapte și să ai un cort încăpător.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *