Aventură și călătoriicu bicicleta

5 motive pentru care “Cu bicicleta la mare” este o călătorie inițiatică

Știi filmele acelea în care eroina principală sătulă de viața ei problematică își împachetează toate posesiunile lumești într-un rucsac cât toate zilele și ia calea munților? Întotdeauna este vorba despre un traseu lung de nu se mai termina și musai presărat cu peripeții. La final eroina are genunchii juliți, păianjeni în păr și un zâmbet kilometric. Cam așa a fost pentru mine Cu bicicleta la mare doar că am avut parte de varianta fără păianjeni, fără rucsac și fără munte.

Ce este Cu Bicicleta la Mare?

Cu Bicicleta la Mare presupune parcurgerea distanței de 300km dintre București și Năvodari în două zile: 23 și 24 aprilie 2016. În seara de sâmbătă plutonul se cazează la un hotel din statiunea Amara unde are loc și mult asteptata cină festivă și tombola cu premii.

Pedalăm în coloana, 1-2 persoane în lăţime, să nu jenăm traficul, cam un kilometru şi ceva în lungime. Suntem însoţiţi în permanentă de echipaje de poliţie, maşini de asistenţă în faţă şi în spate. Avem Salvare la îndemână şi un număr de urgenţă la care puteţi sună oricând. Un autocar şi un tir în spatele coloanei, în care se urcă cei mai obosiţi. Există şi o maşină de service pentru biciclete, care rezolva majoritatea problemelor tehnice. Anul trecut am fost mai bine de 450 de oameni la start. Ce fel de oameni? De tot felul. Ciclişti de 25 de ani care fac 5.000 km pe luna. Veterani de 75, care se ţin după maşini în timpul liber, pe drumul spre Giurgiu. Oameni bolnavi de corpul lor, pe care îl vor veşnic sănătos dar şi corporatişti care visează să pună mâna pe orizont şi să-l ducă înapoi la serviciu, sub formă de background pentru slide-ul de vânzări….” (Lucian Mîndruţă)

Dacă nu știi, te învățăm; dacă nu poți, te ajutăm; dacă nu vrei, te obligăm

Ideile bune circulă repede și evenimentele tentante se află. Prietenia celor două dive în bocanci, oficiată cu o tură cu bicicleta, era deja celebră în cercul nostru de prieteni. În 2013 nici nu dăduse bine colțul ierbii că un prieten bun ne-a făcut capul calendar despre cât de fain e să mergi cu bicicleta la mare. Maria, mai aventurieră din fire a fost încântată imediat, eu, mai reticentă, nu voiam să merg.

Deși eram aproape de vârful antrenamentului meu de bicicletă și într-o formă de zile mari după o iarnă muncită din greu, nu aveam o perioadă prea veselă în viața mea. Eram negativistă, agresivă și arțăgoasă din orice. Eram într-un moment în care planurile mele nu funcționau și mă frustram maxim. Ca să scap de gura Mariei și neobosita ei încântare pentru aventură am acceptat să mă înscriu și eu, dar fără vreo  intenție să și particip. Adevăratul meu motiv era că nu voiam să accept ce nu-mi plăcea în viața mea și nu voiam să fac nimic să îndrept situația. Ajunsă în seara dinaintea evenimentului și cu Maria fermă pe poziții, nu mai aveam cum să mă fofilez.

Acum, privind în urmă, mă felicit că m-am dus. A fost o experiență inedită. Iată de ce privesc experiența de a merge cu bicicleta la mare ca pe o călătorie inițiatică:

1. Indiferent ce motive ai, ca lupta să poată începe trebuie să apari.

Așadar iată-mă ajunsă în zona de întâlnire cu ochii cârpiți de somn și copleșită de câtă veselie și voie bună era în jurul meu. Toată lumea era emoționată și abia așteptau să sară în șa și să pornim. Eu aveam o atitudine pasiv-agresivă și (nu chiar în secret) totul mă irita. Știam că este un marș necompetitiv de amatori, dar eu mă credeam mai bună decât majoritatea participanților. În timp ce ei participau ca să se simtă bine, eu aveam ceva de demonstrat. Chiar i-am zis Mariei dacă nu poate ține pasul cu mine o să ne vedem la popasuri.

2. Pofta vine mâncând.

Nu mai puteam să dau înapoi, așa că am tras adânc aer în piept și am pornit. Mai făcusem ture foarte lungi, chiar și pe offroad, și nu îmi făceam griji pentru rezistența fizică. Odată pornite am început să fiu atentă la drum și la poziția în pluton. Când am început să îmi intru în ritm și să mă relaxez (resemnez?) am putut să mă concentrez și asupra vorbăriei cu Maria. La primul popas deja debordam de endorfine și nu puteam sta locului ca o veveriță. Mi-am dat voie să mă las molipsită de voia bună și bucuria celorlați participanți.

3. Transformările se întâmplă când ai răbdare.

Drumul plat ca o clătită – București – Lehliu – Amara (aproximativ 150km) – din prima zi a fost lejer, ca o plimbare lungă-lungă prin parc: mers deşirat, chicoteli, povești, vreme bună. Am trăncănit ca fetele câte-n lună şi în stele, am ronţăit un vagon de ciocolată fără nici o remuşcare la popasuri, ne-am întâlnit cu prieteni şi ne-am făcut poze. Frumoasele lanuri de rapiţă îi dădea subsemnatei o stare euforică, spre deliciul Mariei.

4. Descoperirea de sine.

Uneori ești prea preocupat de sine și prea prins într-o rutină eupizantă că să poți să îți evaluezi corect realitatea. Drumul întins, galbenul exploziv al lanurilor de rapiță, sporovăiala sinceră cu cea mai bună prietenă sau tăcerea comfortabilă în compania gândurilor mele au reușit să relaxeze. Începusem să mă detașez. Scoasă din contextual concret al planurilor mele puteam să mă văd acum din altă perspectivă. Acum puteam să mă bucur cu adevărat.

5. Formează-ți propriile concluzii.

A doua zi – Amara – Slobozia – Hârşova – Năvodari (aproximativ 165 km) – am aflat ce înseamnă celebrul “vânt din faţă” şi de ce există atât de multe eoliene în Dobrogea. Pedalam vitejeşte ca un războinic. Simțeam șaua ca de beton și aveam încheieturile umflate. Acum era rândul meu să o împing de la spate pe Maria. Am învățat să merg cuminte în pluton cu spd-uri, fără groză și panică. Am învăța să am din nou încredere în mine ca atenție, auto-control, disciplină și voință.

Ultimii kilometric au fost foarte grei pentru amândouă Măriile. De când am intrat în Năvodari până să ajungem pe malul mării am avut senzația că ne învârtim în cerc și că n-o să mai ajungem (vii) la mal. Când am ajuns eram la capatul puterilor. Desprinderea mâinilor de pe bicicletă a fost un process extrem de dureros. Pe lângă încheiturile mâinilor foarte umflate, mi se blocaseră umerii în pozțiție de “rufă întinsă la uscat”. Aveam un ghidon de 700mm la 35cm lățimea umerilor mei. Era vina mea și mi-o asumam.

Stăteam amandouă la coadă la sanvich-uri și ne abțineam să nu ne smiorcăim. Eram compleșite de endorfine, efortul epic pe care îl îndeplinisem cu brio și mulțumire de sine.

Dacă vrei să citești impresiile la cald despre cum a fost pentru fiecare Mărie în parte experiența citește și:

Trei fete cu bicicleta la mare  

Cu bicicleta la mare – articol travelgirls.ro

#divainbocanci recomandă cu încredere să mergi Cu Bicicleta la mare. Este o experință care te va schimba în bine. Te va învăța despre prietenie, despre limitele tale și auto-depășire. Nu este doar o călătorie cu bicicleta ci este o călătorie cu și despre tine.

PicsArt_1428583810901 PicsArt_1428584017506

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

2 Comments

  1. 16/04/2015 at 12:25 pm — Răspunde

    Anul trecut o prietena de-a mea a parcurs traseul Bucuresti-Vama Veche si retur. Cred ca daca o intreb acum o sa se jure ca nu mai face :)) E genul de nebunie pe care trebuie s-o faci inconstient ca altfel nu stiu daca o mai faci. Daca tin eu bine minte, i-a prins si o ploaie sanatoasa pe drum.

    • Mary
      16/04/2015 at 12:54 pm — Răspunde

      E o experiență deosebită. Efortul fizic e foarte mare și te obligă cumva să te confrunți cu tine și să găsești (rapid) o cale de înțelegere.
      Recomand cu mare drag acest gen de expediții, dar atenție! ele trebuiesc planificate/organizate bine.

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.