AlergareEvenimenteinspiraţional

Ți-e frică să alergi? Și mie! Hai în #dela1la21

Acesta s-a vrut a fi un text motivațional care să te convingă să-ți pui papucii de alergare în picioare, să lași toate temerile și scuzele și să te alături programului #dela1la21. Dar cum știu prea bine că nebănuite sunt căile motivației, m-am decis să fac ce știu eu mai bine și să-ți spun o poveste.

Ce este #dela1la21?

Pământul este rotund și lumea foarte mică tocmai ca cei cu pasiuni similare să se întâlnească. Când îmi biciuiam armăsarul pe două roți în lungul drum cu bicicleta la mare l-am reîntâlnit pe un fost coleg de facultate, Radu. Eram în 2013 și el scria pe blogul personal despre tenis, ciclism și viață în general. Un an mai târziu, în septembrie, la Triathlon Challenge Mamaia îi înmânam medalia de finisher. Habar nu aveam atunci că Radu se apucase de alergat de doar patru luni, iar că în octombrie urma să alerge primul său maraton la Budapesta.

Într-un interval atât de scurt a reușit să plece de la doar 1km alergat la 21km și apoi la 42km. Și cum asta nu i-a fost suficient (cred eu că și de la un exces de endorfine) în decembrie 2014 a creat pagina 321sport, prima platformă online din România de review-uri de produse sportive şi video blogging de la evenimentele sportive, iar în ianuarie 2015 a lansat provocarea #dela1la21.

Pe 17 mai cinci viteji, antrenați de Radu timp de patru luni, au trecut linia de finish ținându-se de mână la Bucharest International Marathon după ce au alergat 21 km. Emoții, bucurie, totul reiese din fotografia de final.

#dela1la21

Și cum nu se putea opri aici, a venit momentul pentru tura a doua. Radu te vrea în echipa lui împreună cu alți 19  curajoși începători sau neinițiați  într-ale alergatului și timp de patru luni te va antrena cu un singur scop: pe 4 octombrie 2015 să treaceți împreună linia de finish dupa 21 km la Bucharest International Marathon.

A doua ediție a provocării vine să spulbere fricile pe care le ai față de alergat. Ok, dacă ceea ce a făcut Radu în prima ediție de #dela1la21 a fost de admirat, acum mi se pare că pune degetul pe buba mea de alergător. Ți-am povestit că în cea mai mare parte alergatul pentru mine a venit la pachet cu frustrare și așteptări. Timp de lună de zile cât m-am antrenat pentru Wings for Life World Run a fost agonie și extaz. Imediat după cursă am disecat fiecare kilometru cu durerile și trăirile sale specifice și am reușit să găsesc un pic de bucurie acolo la borna de 10km.

Și totuși mi-e încă frică de alergat. Mi-e frică că voi detesta fiecare alergare, fiecare antrenament, că îmi voi pune obsesiv întrebarea de ce îmi fac asta și că voi rămâne în pană de răspunsuri pentru ea. Dacă ești îăncepător ca și mine în ale alergatului, sigur și tu ai o frică a ta. Dar oricât de mare este frica nu cred că o poată depăși în intensitate pe cea de a trăi cu ea fără a o învinge.

Dacă te visezi în poza de final după 21 km alergați și meritați, întră în programul #dela1la21 scriindu-ți frica pe pagina 321sport la postul dedicat provocării. Mâine, 3 iunie, Radu va alege primele 20 cele mai frumoase răspunsuri și le va oferi un loc la el în echipă.

#dela1la21 este un proiect 321sport realizat in parteneriat cu Bucharest International Half Marathon (Asociatia Bucharest Running Club).

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.