Echipamentghid de cumpărare

7 motive să alegi echipamentul din lână – totul despre merinos

Lâna este un material bun folosit de multă vreme în hainele de exterior. Călduroasă, naturală, își păstrează proprietățile chiar și udă, are toate premisele să devină un aliat valoros în lupta cu intemperiile. Însă avea dezavantajul că nu era tocmai confortabilă pe piele, gâdila și/sau zgâria. Acest neajuns a dispărut odată cu modernizarea procesului de prelucrare a lânii în general și folosirea celei de merinos în particular.

Atunci când spun lână te și văd cum te gândești la păturile vechi și scorțoase din cabanele de munte, sau vestele împletite de mamaie în copilărie care tot te mâncau și prin trei rânduri de bulendre. Stai liniștit, lâna de merinos e complet altă specie. La propriu. Altă specie de oaie.

Lâna poate proveni de la mai multe animale (cashmir de la o specie de capre, angora de la iepurași, lăna de iac, etc.). Lâna de merinos provine de la o specie de oi și are fibrele  foarte subțiri și moi.

Oile merinos sunt unele dintre cele mai rezistente și adaptabile animale. Blana lor este adaptată să reziste la varianții extreme de temperatură. Provin din Spania și au fost domesticite în Australia, dar se simt foarte bine și în zone capricioase precum Alpii de Sud din Noua Zeelandă, un habitat montan renumit pentru verile toride și iernile extreme. Nici clima de la noi nu este tocmai blândă, dar oile merinos zburdă fericite în condiții de vreme care fac să plângă patetic și să se zgribulească covrig în poziție fetală pe restul oițelor. Oile astea sunt bad-ass, la fel ca munțomanul din tine.

De ce merinos pentru echipament?

Pentru confort

Lâna de merinos este una dintre cele mai moi tipuri de lână și are un raport greutate/căldură oferită excelent datorat și fiblelor mai mici are au cuticule ce captează aerul și oferă căldură pe un principiu asemănător cu cel al sacului de dormit.

Lâna se măsoară în microni (1mm=1000 micron). Un fir de lână are în general un diametru mai mic de 24microni. Cu cât lâna este toarsă mai grosier, cu atât firul va fi mai gros și mai rigid permițând o miscare și flexibilitate mai redusă (gândește-te la cerga de pe colțarul bunicii). Cu cât firul este mai subțire cu atât va fi mai puțin înțepător și va gâdila mai puțin. Țesăturile cu fire subțiri sunt elastice, se intind odată cu mișcările tale și revin la forma inițială fără să se deformeze, nici măcar după purtare îndelungată.

Fibra de merinos are grosimea de 17-19.5 microni în comparație cu lâna obișnuită (30-32 microni); ca un exemplu, firul de păr are grosimea de 60-80 microni.

Pentru căldură

Lâna poate absorbi o cantitate de umezeală de până la 30% din greutatea ei (cele sintetice doar 5%) fără ca tu să o simți lipiciosă sau udă. Vei simți umezeala doar când transpirația deja se infiltrează între fibrele de lână după ce țesătura este saturată.

Chiar și când este udă lâna păstrează căldura mai bine decât materialele sintetice păstrăndu-se în același timp și respirabilă. Secretul stă în faptul că absoarbe și evacuează căldura corpului mai lent decât alternativa sintetică, acționând ca un buffer între corpul tău și schimbările de temperatură din exterior.

Nu vei simți imediat frisoane la orice rafală de vânt și temperatura resimțită se menține relativ constantă ceea ce are un efect benefic asupra ritmului cardiac dacă este purtată direct pe piele. Această proprietate se numește wiking și se referă la abilitatea materialului de a capta transpirația de pe corp și a o transfera la exterior, fibrele kerationase (structură proteică fibroasă) având un capăt hidrofobic iar celălalt hidrofilic, fiind ideală de purtat sub jachetele waterproof și windproof.

Notă: Când ieșim în aerul rece cu un produs de lână merinos acesta absoarbe umezeala și produce căldură. Un kilogram de lână produce (prin absorția a 30% apă) 960 KJ, echivalentul căldurii produse de o pătură electrică timp de 8 ore, fiind o alegere excelentă pentru persoanele cu o circulație deficitară, mai ales periferică.

Explicația este că atunci când lâna absoarbe umezeala, legătura de hidrogen din molecula de apă se rupe și reacționează chimic cu moleculele din lână generând căldură. Pe de alta parte, când corpul produce căldură in exces, prin evaporarea apei din structura fibrei, se produce echilibrarea temperaturii și evitarea supraîncălzirii.

Pentru că este antibacteriană și rezistentă la mirosuri neplacute

Fibrele de lână nu absorb la fel de tare mizeria și transpirația și odată cu ele și bacteriile care produc mirosul neplăcut, deoarece sunt keratinoase și conțin lanolină. Chiar putem spune depre lână că este rezistentă la puturoșenie (odor-resistant și antibacteriană) și nici nu se îmbâcsește la fel de ușor cu praf sau impurități din aer ca alternativele sintetice sau din bumbac.

Umezeala este transportată către exterior rapid astfel încât transpirația nu rămâne suficient timp pe corpul tău încât să mustească bacteriile și să apară mirosurile neplăcute. Astfel se pretează la purtare îndelungată, chiar și câteva zile la rând în ture lungi când nu poți să speli hainuțele. O simplă aerisire peste noapte le face purtabile și zilele următoare.

Pentru că este neinflamabilă

Înafară de frica să fiu mâncată cu poftă de către urs, cel mai tare mi-e teamă să nu sară scântei de la foc pe hăinuțele mele tehnice și să le mistuie văzând cu ochii. Ei bine, cu lâna lucrurile stau diferit deoarece nu arde. Conținând apă și nitrogeni se auto-stinge și nu degajă gaze toxice,  fiind cel mai sigur material pe care-l poți purta când campezi.

Pentru durabilitate

Lâna este o fibra foarte durabilă în timp și rezistentă la uzură. La nivel microscopic fibrele de lână au formă de arc ceea ce le oferă o elasticitate naturală. Aceste fibre se întind cu până 50% când sunt ude și până la 30% când sunt uscate și se pot îndoi sau împături de foarte multe ori fără să se subțieze sau să se rupă. Durata de viață a hainelor de merinos o depășeste cu câțiva ani pe cea a alternativelor sintetice.

Pentru că este eco-friendly

Recoltarea lânii și producerea articolelor din lână este una dintre cele mai responsabile industrii din punct de vedere ecologic dintre cele care produc echipament tehnic . O oaie Merinos Saxonă produce între 3-6kg de lână pe an, iar o Merinos Peppin poate produce până la 18kg/an. Sursa este complet naturală și 100% regenerabilă, oile se tund în fiecare an deoarece lâna crește încontinu și îi poate cauza probleme de supraîncălzire, mobilitate redusă etc.

Posibilitatea unei purtări indelungate se traduce și printr-un consum mai redus de detergenți și energie pentru a le păstra curate. Iar când și-au trăit viața (ani de zile cu purtare extinsă) aceste fibre sunt complet reciclabile sau biodegradabile. Îngropat în pământ un articol din lână se biodegradează în doar cîteva luni, în timp ce alternative le sintetice în 30-40 de ani.

Pentru protectie solară naturală

Foarte interesant, lâna de merinos are protecție solară +50 pe întreg spectrul, fiind o alegere foarte bună pentru buff-uri și cagule, dar si pentru îmbrăcăminte pentru cei cu pielea sensibilă sau cei uituci care de obicei lasă crema de soare acasă. Nu-ți va proteja și zonele neacoperite așa că nu uita niciodată de cremă!

Cum se întreține echipamentul din lână

  • se spală automat sau manual la 30 grade C, de preferință la un program ușor, alături de culori asemănatoare, folosind un detergent special pentru lână
  • nu se folosește înălbitor sau balsam, nu se curată chimic și nu se usucă mecanic
  • nu se stoarce prin răsucire puternică
  • nu se usucă la soare
  • produsul se usucă pe orizontală (pe suport special sau pe un prosop), uscarea pe umeraș determinând lungirea produsului (sub propria greutate când este ud) și pierderea formei acestuia. Forma și dimensiunea vor reveni după următoarea spălare.
  • lâna merinos este un produs extrem de elastic și chiar dacă pare că se micșorează după spălare, își revine la dimensiuni imediat după îmbrăcare
  • se calcă pe dos evitând etichetele
  • toate articolele de lână sunt foarte apetisante pentru molii, așa că te sfătuiesc să le cureți, pe cât posibil, imediat când s-au murdărit și să le verifici înainte să le pui în dulap. Varianta cea mai bună ar fi să depozitezi hainele de lână în cutii de plastic și să pui săculeți cu lavandă sau bucăți de lemn de cedru. Unii spun să le ții în frigider în pungi de plastic sigilate, eu mă mai gândesc.

Concluzii

Deși justificată de proprietățile fabuloase, înlocuirea echipamentului sintetic cu cel de lână este o investiție seriosă. Dar încearcă să gândești practic, nu-ți trebuie 15 tricouri de lână, unul-două îți vor fi suficiente pentru majoritatea turelor. O bluză de corp, izmene și un buff acoperă nevoile de bază. În plus poți cumpăra cât te lasă sufletul și buzunaru și știi sigur că le vei avea mulți ani de acum încolo. În timp își scot banii înzecit.

Deși se spune că exista o alergie la lână, de fapt este vorba de o alergie la lanolină, uleiul de firele de lână de oaie. Dacă ai această alergie deja știi de ea, deoarece lanolina se găsește în multe produse cosmetice și detergenți. Sunt foarte puține cazuri înregistrate pentru această alergie, dar și pentru cei mai puțin norocoși există variante – lâna de alpaca, lama, cashmir, angora – care nu conțin lanolină.

Lâna de merinos este extrem de versatilă și deși o vei găsi cel mai adesea în produse de tip base-layer, ea se folosește și articole deosebite. Voormi produce echipament cu membrană waterproof integrată în țesătura de lână, iar prețurile sunt pe măsură. O opțiune extravagantă este lâna de iac,  dar are un preț mult mai ridicat față de cel al merinosului fără diferențe semnificative în performanță.

 

7 motive să alegi echipamentul din lână – totul despre merinos was last modified: februarie 27th, 2017 by Mary
Mary

Mary

Daca n-ar exista legile fizicii şi cele ale lui Murphy, probabil aş fi de neoprit. Eu chiar NU pot sta locului. Sunt mai mult pe drumuri decat acasă, prin munti şi pe coclauri neumblate. Particip la compeţiile de trail running şi MTB. Daca nu s-ar suprapune, probabil m-as duce la toate. Sunt timida, mi-e frică de multe aventuri şi nu prea fac diferenţa între curaj şi curiozitate.
Poţi să-mi spui "Veveriţa". Daca nu ştii de ce, ai să afli!

4 Comments

  1. Carmen
    27/02/2017 at 12:02 pm — Răspunde

    unde putem cumpara haine tehnice de lana pt adulti. eu cunosc doar site-uri cu haine pentru copii unde mai gasesti cate ceva si pentru adulti. Mersi

    • Mary
      27/02/2017 at 12:35 pm — Răspunde

      mountex.ro are produse Icebreaker, runningshop.ro au de la Bergans, ascent.ro au de la Smartwool.
      Daca vrei un producator local cu preturi foarte bune recomand merino-shop.ro

  2. Cornelia
    27/02/2017 at 1:46 pm — Răspunde

    bun gasit !
    as dori sa fac unele precizari.
    folosesc de cativa ani, cu extrem de mare placere merinosul.
    de aceea, precizez ca sunt produse (ale mele toate) care nu necesita detergent special de lana (mie imi place sa folosesc si nucile), nu trebuiesc intinse pe suporti orizontali (eu le pun pe sfoara/dreve ), de obicei ajunge la 30 grade (unele si la 40) iar ale mele nu s-au micsorat niciodata. iar eu nu le calc niciodata 😀
    vanez reducerile si profit cat pot.
    ps: sosetele sunt incredibile ! parca esti incaltat in puf !

    • Mary
      27/02/2017 at 2:11 pm — Răspunde

      Weey!
      Multumim pentru detalii si confirmari. Si daaa, sosetele sunt divine!!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *