Echipamentghid de cumpărare

Echipament de munte pentru ture de vară

Acum mai puțin de o lună am ținut în colaborare cu ProShop Salomon evenimentul Aventuri în sezonul cald: echipament pentru ture de vară unde ne-am întâlnit cu voi, cititorii noştrii. Ne-a făcut mare plăcere să ne cunoaştem şi să avem ocazia să discutăm despre ce punem în rucsac acum că vremea e de partea noastră.

Pentru cei care nu au putut ajunge sau cei care au nevoie de o sinteză a întâlnirii pentru a ști ce echipament este potrivit turelor de vară.

Care este echipamentul de timp frumos pentru munte şi cu ce se deosebeşte el de cel de iarnă?

Partea bună este că mare parte din echipamentul de vară îl vei folosi și în celelalte anotimpuri, piese din el fiind baza ideală pentru layering sau îmbrăcarea în straturi.

Cu ce se deosebește de echipamentul de iarnă? Este mai subțire, mai ușor și mai puțin. Caracteristica de bază este respirabilitatea și viteza de uscare.

Pantaloni, un tricou și bocanci? La modul ideal, da. Dar se știe că vremea pe munte este schimbatoare, pe creste este mai rece și nici nu știi când dă vreo ploicică de vară.

Dar hai să vedem ce ai nevoie pentru o tură de vară.

Echipamentul de vară

Tricou tehnic. Cea mai ieftină hăinuță și cea mai purtată, iar dacă participi la concursuri de alergare montană sigur ai deja, ca și mine, un stoc frumușel de astfel de tricouri. Ideal este să fie dintr-un material care respiră bine (sintetic, merinos), se usucă repede și este comod la purtare. Detaliile specifice de croi țin de preferințele personale. Eu am bustul lung și nu suport tricourile la baza gâtului astfel că într-o perioadă purtam tricouri de ciclism pentru că sunt mai lungi în spate și au fermoar la gât.

Spune nu maiourilor fie ele și tehnice. Excepție sunt cele cu bretele late și dacă juri solemn că te vei da cu cremă de protecție solară pe umeri. Altfel riști arsuri solare și răni de la bretelele rucsacului.

Bluză cu mânecă lungă. Fie că este din sintetic sau fibre naturale ca merinos, bambus sau amestec, o bluză cu mânecă lungă este foarte utilă în diminețile mai răcoroase sau dacă soarele este foarte puternic și te temi de arsuri. Noi am testat și ne-au plăcut bluzele de la Merinito.

O jachetă din polar cu fermoar în față este ideală pentru serile pe lângă cort sau când ai ajuns pe creastă și te apucă tremuratul. Citește aici mai multe despre jacheta din fleece și cum să faci ca nou un polar scămoșat.

O jachetă tip hardshell/geacă de ploaie sau pelerină. Cu ploaia de vară nu e de glumit așa că indiferent dacă alegi o jachetă cu membrană împermeabilă, o geacă de ploaie cu coating DWR sau o simplă pelerină este bine să ai ceva care să te protejeze de ploaie. Pelerina deși este cea mai ieftină variantă nu este și cea mai bună pentru că materialul nu respiră absolut deloc și te vei uda de la condens.

Dacă o folosești doar pe perioade scurte de timp și nu intenționezi să depui efort în ea sau să-ți continui traseul, pelerina de ploaie este o variantă bună. Pentru activitate intensă în ploaie și protecție bună orientează-te către o jachetă tip hardshell.

Pantaloni subțiri. Fie că-s scurți, trei sferturi sau lungi, o pereche de pantaloni care respiră bine și se usucă repede sunt musai ca să nu stai toată tura cu senzația de ud în părțile dorsale. Pe piață găsești și pantaloni din materiale tratate UV. Dacă să mergi sau nu în blugi pe munte află din articolul în care ne-am pus aceeași întrebare.

Încălțări ușoare și aerisite. Fie că alegi bocanci de vară, de trei sezoane, semighete sau o pereche de pantofi de alergare de trail, este important să faci o alegere potrivită ție și nevoilor tale. Citește Bocanci de vară și încălțămintea pentru timp frumos.

Nu uita de crema de protecție solară, o pereche bună de ochelari, apă din belșug și ceva de pus pe cap.

 

 

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *