Aventură și călătoriicălătorii cu copiiRomânia

Maramureș: drumeții, tradiții, situri UNESCO și multă savoare locală

La cât am visat la Maramureș, bucata de #hikingmoon, luna noastră de miere în bocanci, petrecută aici se anunța a fi de poveste. Și cum poveștile mele nu-s tot timpul ca cele de Petre Ispirescu ci au o porție zdravănă de peripeții demne de povestit nepoților în live-uri pe Facebook sau ce s-o mai inventa pâna atunci, te invit cu mine în aventura mea maramureșană că poate ai nevoie de un pic de inspirație pentru o vacanță în zonă.

Locăl fleivăr de gogoși

Stă să plouă și umezeala îți intră în oase. Printre mașini străine un om călare pe cal fără șa  își croiește drum și se îndreaptă către târgul săptămânal din Ocna Șugatag. Alături de el femei în fuste până la genunchi cu batic pe cap și bărbați care-și poartă mândri clopul, chiar dacă pe alocuri asortat la treining, se strâng în aglomerarea unde vaci și porci stau alături de mormane de haine și păpuci în diverse stadii de purtare. Mai încolo piese de port tradițional făcute pe bandă rulantă și cel mai probabil în China sprijină un gard alături de alte nimicuri de aceeași proveniență: brichete, șosete la set, o fântână de plastic cu sirenă. Dacă e să caști bine ochii zărești și câte ceva autentic, o cergă sau un batic care a văzut mâinile unui meșter popular. Este târgul de joi dimineața, de lângă școală, târg de animale și haine. Cel de alimente, o piețucă mică, este lângă biserică și nu stârnește un interes la fel de mare. Turiștii străini sunt în extaz și poți auzi aruncate “farmer’s market, vintage, local flavour”. Un cuplu nordic își poartă copilul strâns la piept de unde numai căpșorul acoperit de un clop maramureșean i se ițește. Este același clop pe care cu o zi în urmă o bătrână, în a cărei curte am nimerit în timp ce făceam un tur al satului Breb, încerca să ni-l vândă la modestul preț de o sută de lei. Un preț corect având în vedere munca manuală pe care o presupune, dublat de interesul străinilor pentru suveniruri exotice, dar cam mare pentru noi.

Și cum negoțul nu merge pe burta goală, dintr-o rulotă pe care scrie Mexican Fast Food se vând plăcinte. Așezați la coadă descoperim că de fapt sunt gogoși pe care ți le ung sau umlu cu ce poftești: ciocolată, brânză, gem. Totul e tradițional, trei mamai au făcut diviziunea muncii: una plămădește, una scufundă aluatul într-o cratiță emailiată roșie cu floricele negre în care sfârâie uleiul încins de aragazul cu butelie și a treia, cea care probabil a tras paiul scurt, ia comanda, ia banii, dă restul și-ți unge gogoașa sau scoate răzătoarea și calupul de brânză și ți-o pregătește după pofta inimii. Cinci lei și două procese de conștiință mai târziu, convinși fiind că după așa bombă calorică ne mai crește o bucă la ceafă, ne întoarcem la mașină și părăsim Maramureșul care ne-a fermecat atât de tare încât din trei zile planificate aici ne-a ținut cinci.

Ultima zi în Maramureș a fost de ținut minte, dar nici celelate n-au fost mai prejos. Să încep cu începutul.

Maramureșu-i frumos dar cam departe

Am lăsat în urmă Țara Hațegului cu greu. În doar două zile ni se lipiseră atât de tare de suflet locul în care am stat și gazdele încât aveam senzația că plecăm de acasă. Drumul se anunța de vreo cinci ore după GPS.  Destinația: Breb, cel mai cel dintre satele din Maramureșul istoric, regiunea Mara – Cosău – Creasta Cocoșului. Broșurica cu prezentarea zonei ne promitea natură, tradiții, porți și biserici de lemn, unt de casă și miros de fân cosit. Aveam un plan, eram porniți, credeam că ne vom bucura de drumul ce avea să ne ducă într-acolo unde aeru-i mai curat și viața mai simplă. Relaxare, zen, muzică de roadtrip, numai că viața se întâmplă. Mai exact viața cu un copil mic căruia îi dau dinții și 8+ ore de stat în mașină. Și cum năduful nu-i năduf dacă nu-i împărtășit așa discret cu cei apropiați, m-am văicărit pe facebook:

Untitled 1

Și de data aceasta aveam să am dreptate.

Ne-am pus tabăra la baba în curte. Mno, la Babou Camping ca să fiu precisă, un camping și hostel administrat de un cuplu de olandezi care au cumpărat terenul și casa și au primit bonus bunica pe care au făcut-o parte din poveste și i-au pus un indicator cu Grandma’s house. Babou înseamnă babă după cum am aflat de la o altă babou după ce făcusem deja n speculații pe marginea numelui unității de cazare. Aici liniștea și zen-ul mult așteptate.

Încă o dată mi-am exprimat încântarea într-un mod discret:

Untitled

Nu tu muzică dată la maximum, nu gunoaie, nu panaramă și vecini de cort recalcitranți ci doar turiști bine echipați de camping și cu chef de explorat. Campingul la Babou este 25 lei pe noapte de persoană și include acces la toalete cu duș și o bucătărie amenajată. Bonus, la sosire primești câteva foi laminate cu recomandări de trasee, ce este de făcut în zonă și unde poți mânca bine. Nouă ne-a mers la suflet.

Visasem drumeții în natură, tradiții și porți de lemn așa că am zis să le luăm pe rând.

Drumeții – cu copilul în spinare

Cu ceva rețineri și teamă pentru flora și fauna locală, ne-am scos bocancii din sacul legat bine căruia numai semnul cu radioactiv îi lipsea și i-am pus la treabă pe cel mai popular traseu din zonă, Creasta Cocoșului, Munții Gutâi. Traseul care pleacă pe cruce roșie din Breb are 10 kilometri și nu se anunță a fi greu ci doar o tură care-ți ocupă toată ziua, vreo 7 ore dus-întors. Bonus, te mai poartă și pe la Tăul Morărenilor și Tăul Chendroaiei. Pentru leneși, adică noi după ghiftuit cu ce are Maramureșul mai gustos, există varianta de patru ore dus-întors prin Pasul Gutâi de la Hanul Țintea Viteazul. Mary a făcut o descriere bună a traseului în articolul ecoMaramureş: Prin Pasul Gutâi spre Creasta Cocoşului. Cum nu eram eu șoferul, trebuia să iau câteva guri de horincă înainte. Drumul era în reparații și am făcut o veșnicie pe el.

Pentru cei și mai leneși există varianta să faci traseul doar până la primul dintre tăuri. Dacă deja ai ajuns la al doilea, n-ai nicio scuză să nu urci până pe creastă. Decât dacă ai terminat horinca. Noi am făcut traseul cu copilul în spinare, deci nu este nimic dificil sau periculos, cel mult poți muri de plictiseală până ieși din pădure.

De fapt în toată zona sunt opt trasee care duc către Creasta Cocoșului și multe altele către alte zone. Interesant de numit aici este Drumul Măriuței (da, îmi place numele) care face trimitere la regina Maria Terezia și la drumurile prin care poștalioanele austriece traversau Munții Gutâi către Viena.

Singurul regret legat de drumețiile în zonă a fost că nu ne-am luat și bicicletele cu noi să pedalăm pe marcajele cu C roșu, unele foste terasamente de căi ferate înguste pe care se transporta lemnul și sarea pe timpul împăraților habsburgi și pe Drumul moștenirii maramureșene (Greenway) care conectează două situri Natura 2000, șapte arii protejate și șapte sate de pe Mara și Cosău. Dar nu-i nimic, încă un motiv să ne întoarcem când cel mic va sta bine în scaunul de bicicletă.

Biserici, sit-uri UNESCO, muzee – să nu zicem că nu ne-am și culturalizat

Nu ești român dacă n-ai dat măcar o dată like la filmarea aeriană cu Mănăstirea Bârsana. Iar dacă tot ai ajuns până aici e musai să mergi să o vezi. Asta a fost argumentul nostru când am pornit pe drumul care cotește dreapta din Ocna Șugatag către satul Bârsana. Văzut, plăcut, chiar dacă de la sol. Aș fi plătit un bilet comparabil ca preț cu cel de la Notre Damme ca să pot urca în turn să văd întreg complexul de sus, dar nu este posibil din motive pe care nu le cunosc.

Deși cea mai cunoscută, Bârsana nu este singura biserică de interes din zonă. Tot ținutul Maramureșului este împânzit de biserici din lemn, unele mai vechi ca altele, iar două (una din Josani și una din Desești) sunt sit-uri UNESCO. De neratat sunt și cimitiele din curtea lor, unele atât de vechi încât inscripțiile de pe ele s-au șters, iar altele, conform specialiștilor, poartă elemente celtice (Breb, Hărnicești, Sat-Șugatag).

Și nu putem vorbi de cimitire fără a spune Cimitirul Vesel de la Săpânța. Eu te previn dinainte că de fapt cimitirul vesel e cam trist, așa ca să știi să nu vii pregătit să umpli o burtă de râs. Plină de curiozitate și frecându-mi palmele în așteptarea unui umor negru, fix pe gustul meu, am luat crucile albastre și frumos decorate la rând. Descrierile de pe internet ziceau clar: pe cruci este prezentată cu UMOR viața sau modul în care a murit cel îngropat acolo. Primul rând a mers cum a mers, am zis că nu-s eu relaxată, la al doilea începeam să mă încrunt, pe la al patrulea aveam o viziune sumbră asupra vieții și o stare soră cu depresia, ca pe la al șaselea mai să mă bușească plânsul. Groparii care își făceau treaba undeva pe fundal nu ajutau deloc la înfrânarea plânsului cu sughiț care amenința să mă năpădească. Nu mă înțelege greșit, este un loc frumos, crucile sunt opere de artă dar nu una veselă. Majoritatea poveștilor sunt triste, despre oameni care fie au murit prea tineri, fie răpuși de boală grea. Aici a fost și primul loc unde izul de loc mega turistic m-a izbit cu n tărăbuțe pe care se amestecau nimicuri și îmbrăcăminte în stil port tradițional.

Tot în Săpânța poți vedea cea mai înaltă biserică de lemn din lume (așa o fi), Mănăstirea ortodoxă Peri-Săpânța (78m) și vâltorile din Săpânța – folosite pentru spălarea cergilor, țolurilor și postavurilor, aceste construcții din bușteni care folosesc apa de râu sunt străbunicile mașinilor de spălat moderne.

Sighetul Marmației, unul dintre cele două orașe din apropierea satului în care ne-am campat, merită și el o zi de vizitare. Ce este de văzut aici:

  • Complexul muzeal Muzeul Maramureşului care cuprinde: Muzeul Etnografic, Muzeul de Istorie şi Arheologie şi Muzeul de Ştiinţe Naturale, Casa Memorială a lui Elie Wiesel – Muzeul Comunităţii Evreieşti. Informații utile pe site-ul Muzeul Maramureșului.
  •  ruinele unei fortăreţe dacice pe dealul Solovan
  • cele două monumente memorial: Monumentul Holocaustului, aflat în centru și construit în memoria a aproximativ 38,000 de evrei din Maramureş care au fost ucişi în taberele de concentrare naziste,  și Monumentul Săpunului, aflat în cimitirul evreiesc.
  • Casa Iurca de Călinești, restaurantul cu cele mai mari și bune porții de ciorbă. Ok, asta nu este atracție de turistică, dar stomacul meu ține morțiș să o pună pe listă.

În apropiere, din Vișeul de Sus pleacă Mocănița, celebrul tren cu locomotivă cu aburi. Mie mi-a ajuns Mocănița Bănățeană și am zis pas. Program și detalii găsești aici.

Tradiții – hop aidilidai

Nu zici Maramureș fără să te gândești la porțile masive din lemn frumos decorate și la meșterii populari care încă mai practică meserii vechi de sute de ani. Din fericire nici n-a trebuit să merg prea departe în căutarea lor. Odată ieșită pe poarta campingului nu trebuie decât să urmez marcajul cu C albastru care face circuitul satului Breb.

Cu majoritatea ulițelor pietruite și neatinse încă de asfalt, Breb adăpostește multe gospodării tradiționale, din cele autentice și nu aranjate pentru turism, porți masive sculptate în lemn, vreo 20 (?!) de horincii, căci viața-i searbădă fără horincă, și câțiva meșteri populari care te așteaptă cu poarta deschisă să-ți spună povestea meșteșugului lor și să-ți vândă din cele ce le ies din mână. 

Traseul poate dura cât vrei tu, de la o oră, atât cât este estimat că vei face turul satului, la peste o jumătate de zi dacă o apuci agale pe fiecare uliță și intri curios în curțile caselor abandonate.

„Hai, intrați! Tiii, am ceva frumos tare pentru ăsta mic! Tiiii, ia uite un clop special pentru el. Îl dau ieftin, un milion. Îl dau imediat, am clienți!” Ne anunța bunica care tocmai lăsase jos fusul de tors și căuta frenetic lucruri de vânzare prin casă.

Satul Sârbi, un alt exemplu de sat tradițional maramureșean, păstrează cea mai mare concentrare de instalații țărănești organizate acum într-un soi de muzeu în aer liber. Aflat chiar la șosea și semnalizat cu indicatoare și panouri care îți povestesc despre fiecare mașinărie în parte, sit-ul este foarte ușor de găsit.

Deși nu este cu taxă de intrare, pentru o experiență completă poți bate la poarta din stânga complexului, la meșterul popular George Opriș, pentru un tur, povești autentice și o sticlă de horincă contra cost. Specialitatea lui: sticla de horincă în care plutește o scăriță de lemn.

Acest articol face parte din seria Hikingmoon – o lună de miere în bocanci. Dacă vrei să știi pe unde ne-am purtat bocancii sau vrei să ne calci pe urme și să-ți plănuiești o vacanță în locurile vizitate de noi găsești aici și celelate articole:

Planul și pregătirile

Prima întâlnire cu Buila-Vânturarița: prin Șaua Ștevioara și Curmătura Builei

Podul lui Dumnezeu, Câmpul cu Lapiezuri, Lacul Zăton

Crovurile din Mehedinți și Cheile Țăsnei

Prin Banatul Montan: Simmeringul Bănățean, Cheile Nerei și tot ce are zona mai frumos

Țara Hațegului: dinozauri, cetăți dacice, trasee montane, vulcani și o mulțime de alte atracții

Cu bebe pe munte: prima tură în Retezat (Poiana Pelegii – Lac Bucura)

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

1 Comment

  1. cristian
    16/01/2017 at 8:07 am — Răspunde

    Imi pare rau ca ai fost la sighet si ai vizitat doar muzeele holocaustului, dar muzeul inchisorii comuniste nici macar nu l-ai pomenit…. pacat. E cel putin la fel de important si de ” merita vazut „

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.