Bocăncei

8 mituri despre părinții munțomani

Atunci când am aflat că în familia noastră trebuie să facem loc de o pereche mică de bocăncei, ne-am decis să ne ținem cu dinții și să ne păstrăm stilul de viață, să fim niște părinți activi care bat potecile ca și până atunci. Cum orice schimbare vine cu o doză de teamă încercam să-i fac față așa cum știu eu mai bine, informându-mă și pregetindu-mă temeinic.

Adică devoram conturi de instagram, bloguri și articole de părinți care-și cară odraslele peste tot și le insuflă dragul de natură și setea de aventură. Săream din fotografie în fotografie cu fețe bucălate și năsucuri care se ițeau din rucsaci, mame amazoane neînfricate care mă lăsau verde de invidie și imagini idilice cu tați și băieței citind povești la gura cortului. Îmi formasem deja o imagine despre cum va fi și abia așteptam să devenim și noi membri oficiali ai acestui club în care totul mirosea a pădure, libertate și fericire. Îmi pregătisem hashtag-urile #blessed #family #perfection #bliss.

În scurt timp, cu copilul la piept, luam și noi locul oamenilor din fotografii inaugurând prima tură pe munte cu scutece în rucsac. Timpul a trecut, turele scurte au lăsat loc unora mai lungi, călătorii prin țară și înafară, treptat i-am făcut cunoștință juniorului și cu cortul. Ce mai, eram ăia! Doar că din interior lucrurile se văd altfel și discutând cu alți părinți, viitori sau actuali, care năzuiesc la o viață mai activă cu copii lor, mi-am dat seama că imaginea nu reflectă în totalitate adevărul. Există câteva preconcepții despre părinții activi, mituri care îi fac pe ceilalți să creadă că suntem un grup exclusivist, extrem de norocos și stilul nostru de viață nu este ușor de obținut.

Aceste mituri sunt :

  1. Nu ne este frică. Părinții activi nu au temeri, sunt mereu relaxați și anxietatea este doar un cuvânt în dicționar. Deși sunt destul de relaxată în comparație cu alți părinți și nu pun mereu răul înainte, de când merg cu cel mic pe munte mi-am descoperit frici noi, unele fondate, altele nu. Am devenit un munțoman mai precaut, mai puțin înclinat către trasee dificile și care își pregătește temeinic turele. Părinții aventurieri nu sunt neînfricați, ei se pregătesc pentru orice, cântăresc bine situația și se informează înainte de orice traseu. Toate acestea dau încredere și relaxare și asta este ceea ce se vede.
  2. Copii ne seamană. „Din doi părinți ca voi ce altceva ar putea să iasă?” este o frază pe care am auzit-o foarte des. Răspunsul cel mai bun este „orice”. Copilul nu este o extensie a noastră, este un om cu propriile gusturi, limite, nevoi. Noi încercăm să-i insuflăm dragul de natură și să-i oferim contextul în care să descopere dacă mersul pe munte sau sporturile de aventură sunt pe gustul lui, dar decizia îi aparține. Ceea ce ne ajută este deschiderea către a-l asculta și observa și capacitatea de adaptare la nevoile lui. De-a lungul timpului am învățat să ne mulăm după partenerii de traseu și ne tratăm copii fix așa, ca parteneri de traseu.
  3. Suntem ca pe Instagram și pentru noi totul este ușor. Pozele postate în social media surprind momente și oricât de minunate ar fi ele nu reflectă situația în toată complexitatea ei. Și copilul meu plânge, are nopți când este certat cu somnul sau momente când decide că s-a plictisit chiar dacă suntem în mijlocul traseului. Nu contează ce cascadă mai vrem noi să vedem sau cât de mult ne dorim să lenevim într-o poieniță, nevoile lui primează. Și în timp am învățat să ne adaptăm, să adaptăm turele la el și să ne bucurăm de ceea ce putem face. Momentele de frustrare sunt ușor de depășit atunci când ne coborâm așteptările și apreciem fiecare moment al turei și nu doar ceea ce ne stabilisem dinainte.
  4. Turele sunt mereu complexe si lungi. Încă mai visez la turele hard core pe care le făceam când în familie eram doar noi doi. Creasta Pietrei Craiului sau Circuitul Galbenei, unele dintre cele mai iubite ture de noi, nu doar că sunt nerealiste cu un copil în spate, dar pot deveni și extrem de periculoase. Căutăm ture mai scurte, mai abordabile dar nu lipsite de spectaculos. Așa am învățat să ne bucurăm și de traseele ușoare și să ne temperăm din fuga nebună după tehnic și extrem. Bucegii se simt bine și la pas pe platou nu doar cocoțându-ne pe Valea Albă, Craiul are același farmec și la bază. Chiar dacă au devenit mai simple, turele noastre sunt la fel de frumoase pentru că avem ocazia să le împărțim cu băiețelul nostru și să le vedem din perspectiva lui.

Citește și Trasee baby friendly pe Valea Prahovei

Cu bebe pe munte: prima tură în Retezat (Poiana Pelegii – Lac Bucura)

  1. Suntem mereu în formă și nu obosim. Prima ieșire la munte după nașterea copilului a fost la o lună și jumătate. Deși am încercat să mă mențin activă și pe toată perioada sarcinei, chiar am făcut și câteva trasee, revenirea în bocanci a fost grea. Bazinul protesta, mușchii își pierduseră tonusul, cardio nu mai făceam față ca înainte, mă hiperventilam la fiecare urcare și mă dureau zone pe care nu le-am mai simțit până atunci. Despre prima urcare în șaua mtb-ului, undeva la vreo trei-patru luni distanță nici nu vreau să povestesc. Încet lucrurile și-au intrat în normal, am revenit la greutatea inițială, mușchii abdominali s-au întărit, pasul mi-a devenit mai alert și am reînceput să mă simt eu pe traseu. Am învățat în tot acest proces să-mi dau răgaz, să fac pace cu corpul meu și să fiu blândă cu el, să înțeleg că nopțile nedormite nu fac casă bună cu turele de dimineața devreme și că greutatea mereu în creștere a copilului care este purtat în spate este normal să ne obosească.
  2. Îi criticăm pe ceilalti parinți. Grup exclusivit, moțoțoiul de pe papanaș și cireașa de pe tort, noi părinții aventurieri suntem cei mai cei și orice alt stil de parenting este greșit. Dacă am învățat un lucru de când sunt părinte este acela că este o experiență pe cât de frumoasă, pe atât de grea și fiecare îi face față în stilul său și cu posibilitățile sale. Niciun moment nu mă văd superioară celor care-și scot copilul doar în parc sau decid să amâne reîntorsul la vechile obiceiuri până când mai crește copilul și simt că este momentul potrivit.
  3. Avem foarte mulți bani. S-a cam dus vremea când cu o cutie de pate, un bilet la personalul de Brașov și un cort de supermarket îmi făceam weekendul. Ce-i drept, vremea aia a trecut cu mult timp înainte de a avea copilul. Dacă mergeai pe munte înainte de a deveni părinte, cel mai probabil acum nu vei sparge pușculița. A lua copilul cu tine nu presupune un cost adițional prea mare. Un sistem de purtare este câteva sute de lei (aprox. 400 nou, 100-150 sh), bani care merită investiți până la ultimul leu pentru libertatea de mișcare pe care ți-o oferă chiar și în oraș sau prin casă. Un echipament bun de camping poate fi construit în timp și pe termen lung îți va economisi bani buni la cazări.
  4. Suntem teribiliști, inconstienti și căutăm atenție. La fel ca mamele care alăptează în public, nu vrem statuie sau să arătăm cât de tari suntem noi. Încercăm să satisfacem niște nevoi, să ne mulăm pe situație și să ne bucurăm în felul nostru de statutul de părinți. Orice tură este bine documentată, orice decizie fie ea locul de campare sau ce să punem în bagaj este intens dezbătută. Nimic nu este făcut pentru pozele de pe Instagram, ba din contră. Atunci când decid să fac publică vreo fotografie cu copilul meu pe munte mă gândesc ce impact are aceasta asupra celor care mă urmăresc, dacă înțeleg că totul este făcut în condiții de maximă siguranță și nu de risc neasumat doar de dragul spectaculosului.

Vreau să aflu părerea ta. Te-ai lovit și tu de aceste preconcepții?

Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *