Aventura și călătoriiBocănceicălătorii cu copiimunte

Prin Poiana Andolia cu vedere la Bucegi și Crai: un traseu ideal pentru începători sau copii

„Aici aș aduce pe cineva ca să se îndrăgostească de munte!” exclamam în timp ce făceam ca elicopterul pe poteca cu vedere la Bucegi. Floricele de-o parte și de alta, căpițe, un căluț cu ciucuri mari roșii la urechi și muntele în toată splendoarea lui mi se urcaseră la cap. Nu-mi place să fac topuri, pentru mine fiecare traseu e cel mai cel, dar jur că traseul ecoturistic marcat cu omuleț albastru a ocupat un loc central în sufletul meu și îl pot declara ca fiind excelent pentru începători, copii sau pentru atunci când vrei ceva mai ușurel dar frumos de tot. 

Traseul face parte dintr-o serie de nouă poteci marcate de Centrul de Ecologie Montană (CEM) în cadrul proiectului “Conservarea peisajului agro-pastoral și a biodiversității în zona Fundata-Moieciu de Sus”. Aici poți găsi ghidul complet al traseelor ecoturistice cu descrierea fiecăruia și alte câteva informații utile. Toate cele nouă trasee sunt de tip circuit.

Descrierea din ghid este foarte bună și îți oferă și profilul turelor cu diferențele de nivel, dar le lipsesc timpii. Marcajul este excelent, n-ai șanse să te rătăcești, dar este bine să știi că acolo unde două trasee se suprapun (ex. roșu și verde) pe anumite porțiuni marcajele apar împreună, iar pe celelalte alternativ.

 

Plimbare prin Andole

Am ales traseul trei pentru că-mi promitea priveliște la Bucegi și Piatra Craiului, fânețe și poienițe în opt kilometri cu o diferență de nivel destul de mică. Ce-mi puteam dori mai mult? Mi-a venit imediat în minte tura ușurică pe care am făcut-o în Piatra Craiului și m-am așteptat să fie similară. Sunt frumoase amândouă, dar asta este la jumătate din timp.

Punct de plecare: Moeciu de Sus, Centru

Timp traseu: 3 ore cu o pauză (nu mergem repede, nici n-am putea cu cel mic în spate, dar avem un ritm constant).

Marcaj: omuleț/drumeț albastru

Nu există apă pe traseu, dar sigur poți cere la nevoie la una dintre case. Dacă ai bani la tine găsești tot felul de anunțuri cu brânză de burduf și lapte.

Traseul nu are nicio zonă periculoasă sau expusă, este ușurel în cea mai mare parte și singurele urcușuri mai obositoare sunt scurte. Atenție mare la urzici, eu mi-am luat-o și încă sufăr în timp ce scriu acest articol. În zonele care nu sunt în pădure soarele bate destul de tare așa că nu uita de ceva de pus pe cap și crema cu protecție solară. 

Prima porțiune de urcare din sat este ușurică și șerpuiește pe drum de pământ preț de vreo jumătate de oră până te scoate în poiană.

Aici să te ții, peisajul cu bucegii în spate e ceva de vis. E de scos păturica și făcut picnic. Și când ai zice că mai frumos de atât nu există, străbați poiana și te trezești cu Piatra Craiului în față. Să știi că te înțeleg perfect dacă te decizi să abandonezi posesiunile lumești și să rămâi acolo.

Apoi traseul te duce prin pădure și aici urmează o porțiune de urcare. Din fericire nu este foarte lungă și mare parte te duce pe drum forestier. După această zonă traseul continuă printre case răsfirate cu oițe, vaci, cai și căței prietenoși. 

Ultima porțiune este printr-o pădure deasă și traseul te duce înapoi la Casa Inspectorului Tișcă de unde coboară pe același drum.

 

 

 

Prin Poiana Andolia cu vedere la Bucegi și Crai: un traseu ideal pentru începători sau copii was last modified: iunie 12th, 2017 by Maria Radu
Maria Radu

Maria Radu

Specialist Marketing și Comunicare de profesie, activez în zona de outdoor din 2011. Dragostea pentru munte și drumeții în natură a venit ca o extensie naturală la pasiunea mea pentru călătorii. În ultimul timp sunt mamă de mini aventurier cu care împart potecile și cortul. Îmi plac traseele tehnice, stânca și provocările, dar odată cu noul statut de mamă învăț să mă bucur de potecile mai domoale și liniștea pădurii.

6 Comments

  1. lorenna
    13/06/2017 at 7:01 pm — Răspunde

    puteti sa imi spuneti exact cum se ajunge pe acest traseu; din Moeciu de sus, centru, ce trebuie urmarit pe indicatoare?

    • Maria Radu
      13/06/2017 at 11:22 pm — Răspunde

      Din centru se merge pe lângă Căminul Cultural și se urmărește semnul cu drumeț albastru.

  2. Radu
    13/06/2017 at 10:59 pm — Răspunde

    Buna,
    3 ore la traseu doar dus? Sau dus-intors.

    Mersi mult

    • Maria Radu
      13/06/2017 at 11:21 pm — Răspunde

      Tot. E tip circuit, te întoarce de unde ai plecat.

  3. Vlad
    14/06/2017 at 11:44 am — Răspunde

    Fain… ce coincidenta… si eu am fost duminica trecuta exact pe acelasi traseu 🙂
    Unele poze sunt chiar comune 🙂
    https://dovlecelulcalator.wordpress.com/2017/06/14/moeciu-de-sus-drumetiile-continua-prin-andole/

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *