AlergareEvenimenteinspiraţional

Despre poveşti sau ce au în comun Heidi, fetița munților, Alba Iulia City Race și Faust?

După cum ţi-ai dat seama deja, odată ce am redescoperit muntele nu m-am mai uitat înapoi. Toate pasiunile, timpul liber și activitățile extracurriculare s-au mutat pe coclauri. Şi am avut parte de multe peripeţii şi întâmplări. Totuși, cum de unele întâmplări devin povești? O să-ţi spun pe îndelete, una dintre ele fiind şi participarea mea la Alba Iulia City Race.

În martie anul trecut, ca orice corporatist epuizat dar cu poftă de aventură, m-am dat peste cap să-mi fac toată treaba în avans pentru a putea să-mi iau joi și vineri libere timp trei săptămâni la rând. Mă aștepta cartarea traseelor pentru Maratonul Transilvaniei, Maratonul Bucegilor și voiam să bifez între ele Alba Iulia City Race, Postăvaru Night și Campionatul Național de Duatlon. Toate în acceași lună.

Cum se creează o poveste

Să nu judeci niciodată pe cineva până n-ai mers o milă în papucii lui.

Îmi plac mult evenimentele sportive și până la momentul acestei istorisiri deja participasem la multe concursuri, fusesem și implicată în organizarea altora, dar era prima dată când când coordonam cap-coadă, nu unul, ci două evenimente duble (mtb+trail) în același timp. Acum nu mai eram doar actor în poveste ci aveam întreaga responsabilitate pentru firul poveștii. Așadar, iată-mă iar trezită la 4.30 dimineața într-o zi cu soare cu dinți în drum spre Făgăraș cu scopul clar de a carta traseele pentru Maratonul Transilvaniei – trail și MTB – fiecare cu variante de traseu lung și scurt, eventual toate patru diferite.

Știi cum e cu socoteala de acasă și cea din târg? Mai adaug și panica mea de bicicletă după o experiență traumatizantă din toamna precedentă, tocmai bine cât să scot punga de hârtie și să încep să suflu în ea. De rușinea echipei pe care o coordonam şi simţul datoriei, am strâns din dinți, n-am zis nici pâs și iată-ne cu biclele jos de pe mașină în mijlocul pustietății.

Nu știu de ce credeam eu c-o să ne aștepte poteca gata făcută și traseul o să se deseneze de la sine, ca pe Google Earth, noi doar să ne mișunăm pe bicle la relenti prin pădure. Complet greșit. Ne-am hălăduit pe coclauri, prin mocirle, prin hățișuri, râpe, o semi-mlaștină, un tăpșan nesfârșit cât o zi de post ca să ajungem la final în alte hățișuri. Într-un cuvânt, o zi irosită. L-am blagoslovit moldovinește pe Google că nu știe să deseneze “hățișuri de netrecut” pe hărțile sale. În timp ce echipa mea era descumpănită, eu zburdam de fericire că mă împrietenisem din nou cu bicicletuța, iar pentru mine ziua fusese chiar distractivă. Mă simțeam fericită ca Heidi, doar că bunicul echipei n-avea grija mea pe coclauri.

Acum mă credeam invincibilă. Reușisem să îmi controlez o mare frică, să nu disper când toate trasele noastre se înfundau, să nu mă deranjeze praful, mocirla, oboseala, zgâriturile hățișurilor și nici cele două mici trânte. Întorși la cabană am desfăcut hărțile pe masă și-am reușit să-mi molipsesc echipa cu entuziasm. Am tăiat tot ce mărșasem în acea zi, ca zonă și câtă vizibilitate avusesem și am făcut un plan nou, de la zero. A doua zi s-a dovedit a fi fructuasă și planul noustru, cu mici ajustări, a devenit traseul de MTB de la Maratonul Transilvaniei 2014. Eram un mic zeu. Îmi imaginasem traseul, l-am făcut metru cu metru, l-am desenat mental, l-am înregistrat pe gps și a devenit real. Ceea ce fusese doar o idee, acum devenise o poveste.

Cum se trăiește o poveste

Fix ca în povestea cu Heidi m-am simțit smulsă din toropeala dulce de pe prispa cabanei de prietenele mele care au venit să mă ducă la oraș, mai exact la Alba Iulia City Race.

Ce este Alba Iulia City Race?

Această competiție de alergare îmbină perfect asfaltul și terenul variat, fiind deopotrivă o provocare atât pentru atleții de plat cât și pentru alergătorii montani. Puteți alege între varianta de semimaraton (21km / 700m diferență de nivel), cros (10km / 300m diferență de nivel) sau kids race (2,6km în interiorul cetății Alba Iulia). Toate traseele trec printre cele două impunătoare catedrale, continuând prin porțile IV, V și VI care străjuiesc cetatea pe latura sa vestică, dar vor parcurge și șanțurile din zona interioară a Cetății Alba Carolina care oferă o perspectivă unică pentru toți concurenții. Zona de start/sosire este situa chiar în inima Cetății Alba Carolina în imediata vecinătate a 3 importante edificii, Sala Unirii, Muzeul Național al Unirii și statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, cel care realiza cea dintâi unire a tuturor românilor.

Alba Iulia City Race 2015 are loc pe 15 martie. Hărțile traseelor, programul detaliat și alte informații utile găsiți pe site-ul official.

 Ah, ce minunat sună, numai să nu ajungi în Alba Iulia la cinci dimineața și ridicarea pachetelor să fie până în ora nouă. Prietenele mele au dezertat de când am ajuns la cazare, dar eu nu, încă aveam să-mi demonstrez ceva. Trezirea la ora șapte a fost cruntă. Puteam să număr orele dormite în ultimele 3 nopți pe degetele de la o mână. Anumite părți din mine nu mai răspundeau la prezență după cele 2 zile de bicicleală #lelea pe coclauri.

Ajunsă la Start eram fascinată de cât de multă lume este la acest eveniment, ce veseli și energici par toți, doar eu tremuram ca varga și abia stăteam în picioare. Aveam un chef de alergat ca și câinelui de a linge sare. Mă străduiam să nu mă hiperventilez, deși știu că așa mă simt înainte de orice cursă – puls ridicat și anxietate maximă. Îmi amintesc că eram acolo pentru că îmi doream să trăiesc povestea pe care o creaseră alții pentru mine aşa cum făcusem eu cu o zi în urmă și încep mă liniștesc.

Dumnezeul prăpădiților ține cu ei și în kit-ul de participare am găsit un RedBull. După o nesfârșită dilemă existențială dacă să-l beau cu riscul de a mă opri să ud tot al cincilea boschete, decid să-i vin de hac. Deși totul părea că se desfășoară conform programului, ardelenii nu se grabeau nicăieri, doar eu devenisem mai energică decât veveriţa Hammy din Over the Hendge.

city_race24city_race22

Se dă startul în salve de tun. Reale! Cetatea arăta spendid, era prima dată când o vedeam. Mă las molipsită de entusiasmul și bucuria participanților și mă avânt pe traseu. Asfaltul s-a terminat repede și am intrat pe un drum forestier cu o pantă destul de serioasă pe măsură ce ne apropiam de pădure. Încă puțin și intrăm pe noua și moderna pistă de biciclete/promenadă denumită și Transalpina de Mamut, timp de opt kilometri. Pista era șerpuită și admiram fascinată de cum se filtrau razele soarelui printre copacii de pe margine. Era ofical primăvară, gata cu zgribuleala!

Începe bucata de trail. De la un punct de alimentare se vede Mureșul în zare, iar după km 11 se iese într-o zonă deschisă de unde am avut o panoramă superbă a Munților Apuseni și a Văii Ampoiului. Mai urc puțin și ajung pe vârful Mamut. Trec de punctul de alimentare și la coborâre, fix sus în buza pantei mă fac stană și timpul se oprește în loc. Nu mi se terminase energizantul din sânge, era groaza de coborâre pe biclă, pe care credeam că o depășisem cu o zi înainte. Panta era ce-i drept abruptă dar eu o vedeam prăpastie. Câteva momente foarte lungi nu m-am putut mișca și nu puteam respira. Stăteam în vârful șoșonilor înlemnită și  îmi tot repetam – „nu pot să fac asta!” Într-un final mă dezmeticesc și-mi dau seama că sunt pe jos și nu pe două roți. Încep să râd din tot sufletul și alerg la vale în zig-zag. Nu cred că am fost mai fericită vreodată. Mă simțeam în control, complet stăpână pe mine și aveam încredere totală în aderența pantofilor mei de alergare. Simțeam că zbor la vale. Eram liberă. În povestea Alba Iulia City Race, eu îmi trăiam povestea mea.

city_race23city_race25

Până la Finish am zburdat, eram euforică. M-am salutat cu prieteni pe traseu, i-am încurajat pe cei care păreau că se lasă doborâți, am depășit mulți concurenți și descopeream bucuria alergatului la vale. Trec râzând de km 19 și mă minunez cât de bine am rezistat în această cursă în condițiile oboselii acumulate. Trec de zidul cetății și traseul continuă în zig-zag ca într-un labirint în interior și trece printr-un tunel cu câteva trepte unde energia mea s-a terminat brusc. Complet. M-am prelins pe lângă zid speriind gardianul de pe scări. N-am leșinat, dar mi se dusese display-ul. Gardianul m-a ridicat în picioare și m-a rezemat de zid. Îmi spune că doar câteva sute de metri până la Finish. Îl aud, deci n-am crăpat, și cum îţi ziceam la început, încă aveam multe să-mi demonstrez. Ies cu greu din tunel ținându-mă de pereți și continui. Nu știu dacă e sindromul înecatului la mal sau acele câteva sute de metri chiar au fost nesfârșite. Simțeam că sunt într-un joc pe calculator, dar unul care are un bug cu o buclă infinită.

Trec de Finish. Aplauze, veselie maximă, primăvara în plină forță, dar eu îmi depășisem de mult timp limita. Trec prin mulțime ca o nălucă și mă prăvălesc ghem lângă un zid. Nu mai voiam să fiu o eroină a voinței, nici măcar să mi se facă o statuie mai mare decât Obeliscul, voiam doar să pot să respir. Câțiva concurenți alarmați de starea mea se năpustesc la mine întrebându-mă dacă îmi este rău și cum pot să mă ajute. În timp ce încerc să formulez un răspuns observ cu bucurie că nu simt nevoia să-mi plâng de milă, că încep să-mi revin și cât de plină de bucurie mă simt.

Pe lângă runner’s high, eu mă bucuram că în două zile luasem parte la două povești, de ambele părți ale baricadei.

Cum se savurează o poveste

Mi-am găsit ușor prietenele care mă așteptau cu un sandviș cald și o cafea divină. Apoi ne-am continuat drumul acelui week-end prelungit spre ultima oprire – Sibiu. La destinație aveam senzația că am murit și am ajuns în Rai, dar mai ales că îl meritam. Începând cu o cazare la o pensiune dichistă sub Podul Minciunilor, o cină savuroasă, seara a culminat cu minunata piesă de teatru Faust la care visam de doi ani de zile.

Cred că piesa asta a fost făcuta pentru oameni ca mine. Mi-a placut la nebunie. Arest vizual! Greu va mai fi egalată de altceva. Orice filmare din sală nu se compară cu spectacolul live, îţi recomand să mergi să îl vezi cînd se mai joacă.

Fiecare tip de poveste are farmecul ei și îți recomand să le savurezi pe îndelete. Unele se trăiesc pe propria piele, altele se admiră de la distanță.

Știu că multe dintre poveștile mele au și o parte care pare dramatică, parte ce ar fi putut fi evitată cu o planificare, organizare și odihnă mai multă. Dar nu întotdeauna le știi pe toate de la început. Ce e cert e că din fiecare poți învăța câte ceva, dar mai ales, să fii atent ce povești îți alegi să trăiești!

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.