EvenimentePoveşti în bocanci

Prima participare la Fără Asfalt: o perspectivă blondă și bronzată

Mary crede că a fost ideea ei, dar eu ştiu mai bine. Trăgeam de ea de ceva vreme să ne coclaurim şi noi împreună doar că ploile păreau să nu se potrivească şi pentru noi două, aşa că i-am întins o cursă. La propriu, la Fără Asfalt.

Noi două avem aşa o regulă nescrisă şi odată pe an participăm împreună la Semimaratonul Internaţional Bucureşti. O facem pentru a fi fundraiser pentru copiii de la Ajungem Mari, de fun şi că să ne plângem şi să facem băşcălie una de cealaltă câteva săptămâni la rând de parcă am fost pe front.

Însă vara trecută aveam chef de ceva nou, de aventură, de distracţie şi de mare. Mare-i facebook şi mică-i lumea în care ne învârtim şi, a naibii, toţi sunt sportivi aşa că ştiam că la început de iunie toți vor fi în 2 Mai la Fără Asfalt. Odată demult am fost şi eu la triatlon, în ipostaza de gură cască împreună cu Mary care nu mai voia să se atingă de bicicletă.

După euforia semimaratonului acum voiam să alerg pe offroad și varianta pe nisip la mare mi se părea ideală. La mine documentarea despre un eveniment înseamnă să mă zgâiesc la poze, să mă uit pe meteo şi să mă gândesc cu ce să îmbrac #unapologetic. Am înţeles că pentru triathlon îmi trebuie echipă şi dacă voiam să-mi pun planul în aplicare trebuia să mă agit puţin.

Regulă nr. 1: La un triatlon nu trebuie să le ştii tu pe toate, trebuie să identifici resursele care împreună fac suma aptitudinilor de care ai nevoie.

Pentru asta aveam nevoie şi de Mary. Strike that! Voiam experienţă această cu Mary, că la ce drama queen e, eu aş fi părut mic copil pe lângă ea. Ei nu pot pur şi simplu să-i propun ceva cu bicicletă, că la cum o cunosc primul, al 2-lea şi al 15-lea răspuns al ei o să fie „nu”. Ei trebuia să-i fac un pitch. Dacă nici expertă în sales din mine care ar putea vinde chiloţi tanga babelor dintr-un sat de munte n-o putea convinge, nimic n-ar fi putut-o convinge.

Regulă nr. 2: Un triatlon nu este despre numărul de kilometri şi starea meteo, este despre poveste şi protagonistiti.

Două zile mai târziu, că deh prinţesa a avut nevoie de timp de gândire, am reuşit să o conving şi povestea mea prindea contur. De unde eram aia neştiutoare în tainele planificării concursurilor, acum puneam ţară la cale şi-mi ieşea. Bine, dilema mea cea mai mare era să nu mi se razgandeaza biciclista sperioasă pe ultima sută de metri sau să văd că nu vrea să se urce pe bike cu cipul deja legat de gât.

Regulă nr. 3: Într-un triatlon dacă e ştafetă,  echipa are puterea celei mai slabe verigi.

Normal că aveam şi plan de back-up – ameninţarea: si dacă n-o să vrea am să-i înhaţ bicla şi am să mă duc eu în locul ei, chiar dacă m-ar fi descalificat. Măcar apucam să-mi fac alergarea pe care mi-o doream. Exact, voiam să-I dau la sentiment şi coarda sensibilă. Ah, nu eu şi ambiţiile mele de începător, Mary şi „dragonul”, care mai degrabă s-ar da la vale fără cască decât să-i călărească altcineva armăsarul legendar. Mai multe detalii despre asta în: Fără Asfalt – rescrierea pasiunilor prăfuite.

Bun. Planul meu stătea în picioare, bazat pe asul din mânecă: înotătorul. Voiam să fie chill, voiam să ne distrăm şi mai ales voiam să fac plajă.

Regulă nr. 4: Setează-ţi aşteptările şi sistemul de recompensă.

Cu gândurile acestea am plecat nerăbdătoare şi m-am găsit cu restul prietenilor mei direct în 2 Mai care o aduseseră şi pe Mary semi-ostatică cu ei. Până aici toate bune şi frumoase, mai puţin prognoza meteo care ameninţa teribil şansele mele de a mă întoarce acasă cu un bronz spectaculos. Ah da, şi concursul, ştiam eu că mai era ceva.

Odată cu zorile şi forfota marii, plajă micului golf se umpluse de oameni. Ţin minte că eram şocată cât de mulţi sunt şi încercăm să nu mă las molipsită de emoţiile lor. La urmă urmei doar aveam şoşoni de împrumut şi nu mai alergasem niciodată pe nisip. Cât de greu putea să fie?!

z

Ia şi noi că divele îl urmăream din vârful dealului pe Mihai înotătorul cum ia startul. Hihi haha sar descreieraţii în apă! Nu ne mai uităm la ei că ne ameţesc valurile aşa că o luăm agale spre crâşmă din golf. Merităm o cafeluţă și nu înţeleg ce-i cu toată zarvă şi foiala bicicliştilor agitaţi.

Sorbeam noi cafeluţa în tihnă, mai râdeam, mai glumin şi făceam grav mişto de Mary care era terminată de emoţii. Eu nu. Eu rulez fin şi am venit cu scop declarat să mă distrez şi înainte să-mi termin gândul acesta sar de pe banca:

Băăăi ăla-i Mihai! Mihai a ieşit deja din apă!! îi  smulg cană din mâna lui Mary şi mă abţin cu greu să nu-i fac vânt. Duuuu-te! Zboară la zona de tranziţie să preiei ştafeta!! îi zic c-o privire care însemna de fapt „Eu trebuie să alerg azi. Chiar şi Over your dead body”.

Pleacă Mary că la tăiere şi eu mă găsesc cu Mihai. Acu’i acu. Avem timp de plajă? Berechet, îmi zice şi pornim agale spre plajă cu prosopul la subraţ. Când am început să simt că mă ard mi-am amintit de Mary: Hmm, da’ nu trebuia să se întoarcă până acum? Mă simţeam toropită de soare şi cumva cheful de alergat era pe picior de plecare.

Ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se îndeplinească! Nu, nu n-a apărut Mary vijelioasă strigând: This is Sparta!, a început vântul şi în secundă doi o ploaie cu spume. Mai să fie, acum mă apucase ciuda, eram sigură că nu mai alerg. Acum voiam iar. Rău.

Citește și L-am umilit pe Sisif la Fără Asfalt.

Stăteam şi aşteptam cu nerăbdare. Mai ieșeam în ploaie, mai mă postam în zona de ştafete. Începeam să mă agit şi asta era de bine. Era chiar grav, că mă apuca foamea. A stat ploaia. Stătea şi timpul în loc şi se scurgea cu o lene mai ceva că a mea.

Mai trece o ora. Timp irosit. A ieșit iar soarele. Oi fi aici de ieri? Am înşfăcat prospul şi m-am așezat la prăjit ostentativ lângă zona de transfer. O suspectez pe Mary că l-a găsit pe Făt-Frumos şi a fugit în lume. Măcar am rămas cu şoşonii ei de alergat. Mă întorc pe partea cealaltă.

Mai trece o ora. Zbieretele lui Mihai mă trezesc din toropeală. Cică vine Mary. Aoleo, chiar vine. Şi trebuie să alerg? Dar mi-e foame!! Când? Acuma? Şi repede? Mai pot pleca? Chiar plec?

Regulă nr. 5: Echipa înseamnă încredere în parteneri că o să-şi facă fiecare bucăţica cât poate de bine iar bucuria experienţei va fi împărtăşită.

Oh god! Am plecat! Nisipul vieţii!! Aşa e pe nisip? Pfoooa ce greu e, parcă vâslesc la galere. Mihai e cu mine şi vorgheste în continuu, dar eu aud doar gâfâitul meu. Trag de mine. Dacă n-a crăpat Mary, doar n-o să crap eu pe malul marii. Strâng din dinţi şi continui. Mă obsedează un singur gând: să nu arăt în poze că mă chinui!

M-am întors acasă cu cel mai muncit bronz din viaţă mea, cu prima experienţă de alergat offroad şi primul triatlon.

– Mihai, zi-mi şi mie unde să-mi caut costum de izopren că la anu’ vreau să fac tot Fără Asfalt singură!
– Costum de izopren?!

Anul acesta Fără Asfalt va avea loc pe 3 iunie 2017. Pentru mai multe detalii şi înscriere accesează – http://www.faraasfalt.ro.

Prima participare la Fără Asfalt: o perspectivă blondă și bronzată was last modified: mai 23rd, 2017 by Elena Avanu
Elena Avanu

Elena Avanu

*(domestic) diva by default, corporatista by choice

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *