inspiraţional

Toţi munţii sunt la fel

Primele lucruri pe care cineva le observă la mine sunt o tonă jumate de energie şi optimismul. Energia mi-o asum şi fac eforturi considerabile să nu copleşesc companionii prin limbuteală fără stavilă, să nu-mi scot singură un ochi cât gesticulez sau să alerg în jurul unui copac. Partea cu optimismul însă mă miră tot timpul.

Pentru mine optimismul e un fel de wishful thinking fără finalitate concretă. Practic eu sunt un monument de voinţă pură care vrea să facă ceva (adesea puţin posibil pentru puterile mele), face un plan, se contrazice singură, se da cu capul de pereţi, munceşte pe brânci fiecare pas din plan, face redesign la plan, parcurge variantă nouă, sare nişte paşi cheie, inventează câteva resurse pe care nu le are şi în final face saltul cu speranţă că o să-i iasă. În aventurile mele montane acest lucru se traduce printr-un efort fizic major şi un psihic care face managementul noutăţilor la foc continuu.

 Citește și Ghiduri de supraviețurire.

Am început să fac maratoane montane pentru că nu găseam ture organizate suficient de des. Logistic mi-a fost simplu: orice weekend liber îl căutăm în calendarul competiţional şi jap! maraton într-o zonă sau pe un traseu pe care nu îl ştiam. Încă am senzaţia că am văzut mai mulţi munţi în alegare decât la pas molcom (Veve, să nu dai din casă!). Turele la pas le fac cel mai adesea când vremea devine capricioasă şi înot în zăpadă prin viscole năprasnice. Repet trasee în anotimpuri diferite şi repet munţi de dragul amintirilor faine.

Aproape toate weekendurile pe munte pot părea o activitate de Sisif care urcă, se caţără şi coboară coclauri la nesfârşit căutând nemurirea Samsarei în direct. În realitate nu e aşa: nici o tură nu seamănă cu altă şi nu toți munţii nu sunt la fel.

Iată de ce:

  1. Nu este despre traseu în sine, este despre aventură din ziua aceea, descoperită cu deschidere, răbdare şi curiozitate.
  2. E despre veveriţe, capre negre şi dacă ai noroc, marmote. E despre fluturi zglobii, despre mierle obraznice şi bârlogul ursului care sper să nu fie acasă.
  3. Cele mai faine ture nu sunt tot timpul cele planificate din timp, din zile de concediu atent alese, ci cele ad hoc, când tună şi ne adună, când vreau ceva şi fac să se întâmple.
  4. Situaţiile neplăcute sunt temporare: ploaia torenţială, companionii de drum cu care nu rezonezi, durerea de cap de la insolaţie sau rosăturile bocancilor. Aleg să mă bucur de simţul umorului, de hazul de necaz şi de ultimul sanvish uscat împărţit în buza cortului.
  5. Experienţă montană se adună în timp şi cu răbdare, sau se uită şi se învaţă din nou. Fiecare tură e o nouă oportunitate de a valida ce ştiu, de a fi atentă la ce se întâmplă în jurul meu, de a observă, de a mă analiză cum percep acum un traseu şi mai ales de ce.
  6. Mersul pe munte mi-a devenit o experienţă din ce în ce mai individuală. Unde înainte era un aspect care mă îngrijora, acum este principala sursă de satisfacţie mai ales în turele tehnice.
  7. Companionii de tură nu mă definesc pe mine că munțomană, nici că persoană şi nici invers. Diversitatea umană e la fel de fascinantă şi distractivă că şi celelalte minunăţii ale naturii.
  8. Încerc să fiu atentă la gestiunea invidiei pentru skill şi echipament. Oameni suntem, ne comparăm involuntar cu ceilalţi dar trebuie să o facem bucurie, cu empatie şi curiozitate deschisă.
  9. Unele ture mă depăşesc fizic şi au „darul” de a-mi scoate la suprafaţă monştri pe care i-am îmblânzit cu greu şi i-am îndesat cu piciorul în dulap. Atunci caut să înţeleg situaţia, să găsesc declanşatorul, să văd ce legături am făcut şi să încep să lucrez din nou la ele.
  10. Pentru că mă bucur de entuziasmul şi poveştile vânătoreşti ale începătorilor ca o sumă a tuturor viselor, speranţelor, aventurilor şi bucuriei din viitor cu o cireaşa în vârf.
  11. Au fost ture în care am fost muntomanul fricos, ăla ciufut, ăla curajos, cel inventiv, cel plângăcios, cel cu sanvişurile cele mai multe, cel mai vesel şi mai limbut, liderul de grup sau cel mai puţin versat. Ipostazele acestea nu sunt singulare, ele se repetă şi depinde doar de mine să-mi maximisez satisfacţia participării la tură.
  12. Oricât mi-a plăcut să cred asta, muntele nu ne salvează. Noi suntem cei care lucrăm activ cu noi într-o activitate şi într-un cadru care ne prieşte. Muntele este doar martorul mut şi solemn al eforturilor noastre răsplătite din plin.

Fiecare munte, fiecare traseu şi de fiecare dată când ajung pe coclauri mă simt diferit. Este senzaţia că aşa cum mă simt în momentul acela: depăşită, bine sau wow, este unică şi vreau să o trăiesc la maxim aşa cum o simt atunci.

Ia spune-mi, cum sunt munţii tăi?

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *