ghid de supraviețuireUtil - tips & tricks

Haz de necaz – tehnică de supravieţuire când alergi prin ploaie și noroi

Deja am scos o limbă de un metru și nici nu am început bine să urc. Închid ochii și trag puțin aer in piept. Puțin, că la frigălăul de afară simt că au început să mi se congeleze plămânii. E bine, se conservă pentru la primăvară! Nu pot să îmi dau exact seama cât e de frig, cât bate vîntul, cât de rece e ploaia, sau cât de morcov de canapea m-am făcut eu în ultima vreme. Da, mi-ar fi fost tare rău acasă, cu năsucul în perne și înfofolită în două paturi pufose. Scot o mănușă din buzunar. Doar una că am citit undeva în tehnici de supraviețuire că trebuie să îți dozezi resursele în vremuri de restriște.

Bine că plouă! Dintre toate concursurile de trail running la care am fost anul acesta, înafară de două, la toate m-a plouat așa că nu pot face pe surprinsa. Ba aș încerca să mă lamentez puțin, dar nu am martori prin jur așă că gândurile imi zboară iarași la conservarea resurselor.

Majoritatea concurenților sunt mult în fața mea. Aceasta #divainbocanci şi orientarea în spațiu = o poveste complicată. Știu sigur că mai sunt câțiva și în spatele meu, suficienți câți să sperie ursul dacă l-ar  găsi pe traseu înfruptându-se cu poftă din ciolănuțele mele. În loc să mă enerveze ploaia din ce mai abundentă, mi se pare foarte distractiv să ascult foșnetul pădurii şi gândurile încep să-mi zburde, cel mai probabil de foame. Șoșonii mi se tot îngreunează cu mocirlă, parcă sunt două escavatoare care râmă prin noroi colectîndu-l cu spor. Mă consolez că talpa e cramponată și am stabilitate. Cum ar fi să și alunec?

  • Ar fi delicios! Ia o pungă, așeaz-o pe jos, acolo unde e noroiul mai mare, aşează-te pe ea și țuuști la vale! Păcat că singura pungă pe care o am la mine e cea în care am buletinul și e de dimensiunea unei palme.

Continui să merg. Ah, vă ziceam că sunt la concurs de alergat?! Da, sunt! Dar eu merg. Merg la deal şi dealul abia începe. Seria întrebărilor existențiale nu-mi dă pace – dacă plouă şi eu merg la deal, cum naiba se formează mocirlă? Apa ar trebui să se scurga toată la vale şi pamantul doar să fie ud şi nu la nivel de mocirlă care amenință să treacă pragul papucului. Cercetătorii britanici și cu mine nu am luat în considerare multitudinea de rădăcini de pe pantă. Ah! Da, rădacini ascunse în mocirlă.

  • Degeaba ești atent la rădăcini, n-ai să le vezi pe toate, ai să te impiedici si ai să cazi! Oricum ești fleașcă din cap până în picioare, de puțin noroi ți-o fi frică? Mai ales dacă nu ai martori, iuhhu! ce poveste care începe “și-am căzut într-o râpă” și nu cu “n-am văzut o rădăcină” poți să povestești nepoților la gura sobei. Iar dacă nu te vor crede, poți să le arăți și operația de apendicită. Vei fi eroul lor!

Bine, bine, mă hilizesc în sinea mea și urc mai departe. Dintre toate ciolănuțele îmi mai simt doar bustul. Restul perifericelor au devenit neglijabile – urechi, degete, genunchi, lăbuțe. Îmi amintesc de a doua mănușă și mă decid să o folosesc. O scot din buzunar, o storc bine și o întind pe degete.

  • Cine n-are chiloți de goretex, să-și cumpere! La așa vijelie, pardon tornadă, încep să mă consider un cercetător britanic în testarea echipamentului de trail running. Înafară de hăinuța de Scufița Roșie, restul de clima-shield, wind-shield, uv+50 și mama lui Avram Iancu din hăinuțele de pe mine, mă fac să mă simt de parcă sunt îmbrăcată într-o mlaștină. Una fleșcăită, bocnă și, zic-eu, ne-mirositoare (încă!).

ploaie7

Foto credit – Ioan Tataru

Știi că orice situație are și o parte comică, dificultatea e să o găsești. Ei bine, #divainbocanci e foarte inventivă la acest capitol. Sunt din ce în ce mai atentă la vânt, cum vuiește printre copaci şi la senzația plăcută din piept că ține hăinuța la rafale. În timp ce genunchii îmi devin casanți, fac o descoperire uimitoare, direcţia din care bate vîntul.

  • Când ești un animăluț mic, ești într-o furtună și vîntul bate constant din acceași direcție suficient timp – te poate susţine complet! Să vezi ce chiuituri și hilizeală pe mine să mă las în voia vîntului şi el să mă țină! La vale! Senzația de imponderabilitate este minunată. Asta până își shimbă direcția și tu nu ești pe fază și te trezești de-a rostogolul la vale, neratând nici o baltoacă, colectând mocirla pe care n-o luaseşi încă pe șoșoni și luând în dinți rădăcinile pe care tocmai le ocolisei la urcare. Dacă nu te nămolisei de tot, acum e şansa ta să fii ca un porc.

Porc?! Mi se ciulesc urechile. Dacă urșii stâu în barlog pe ploaie, porcilor mistreți sigur le place mocrila. Imi e ciudă, dacă tot e să mă atace un animal al pădurii ar putea fi un balaur, un dragon, ceva mai spectaculos. Cum să le povestesc nepoților că m-a fugărit un porc prin pădure?! Nu e mai faină povestea dacă ar fi un balaur? Au să mă întrebe ce fel de ciuperci am mâncat prin pădure. Aşa pot să le dau şi o lecţie despre alimentaţie în vremuri grele.

Imi scot buff-ul din cap. Il storc bine și-mi indes urechile sub el. Nu mi-am suflat și nasul în el, deși recunosc am fost tentată. Mai tropăi puțin și spre mirarea mea termin panta și ajung in zona de gol alpin. Weeeeey! Gata urcarea și vai, fix două secunde m-a ținut bucuria! Băte un vînt de mătura cu mine prin toți jnepenii. Îmi țiuie mințile sub buff și mai e şi ceaţă.

  • Când te plouă rău, ar fi bine să ai pe cap ceva cu cozoroc, să îți protejeze fața și să poți vedea pe unde mergi, scuze, alergi. Eu evident, nu am. Să mă fi văzut cum am improvizat cu un ambalaj de la un gel îndesat sub buff cât să îmi țină puțin “umbră” deasupra ochilor. Slavă domnului că nu erau fotografi pe acolo să imortalizeze pentru posteritate inventivitatea mea, atît cât să radă vreo trei generații de alergăcioși pe munte.

Îmbrățișez cu conștiinciozitate fiecare boschete și-l caut de banda de marcaj. Termin cu zona alpină, se zărește o potecuță și traseul începe să coboare. Altă bucurie derizorie, potecuța e șleau sau încrengătură de șleauri şi bălți. Țop! Țop! de pe un mal pe altul, încă un hop, încă un dâmb, mai ocolesc o baltă, mai calc strâmb, mai plonjez într-o baltă, mă afund în mocirle, mi se hâțână șoșonii în picioare, nămol cu prenandez nu alta.

  • Care e probabilitatea ca balta să fie suficient de adâncă și nămoloasă, iar tu să-ți scoți piciorul din baltă fără papuc? Ah, la tine, șanse mici. La mine? Hai să schimbăm subiectul!

Ține minte, nu ai nevoie de toate degetele, șoșonii sau toate urechile să își poți continua traseul. Foșnetele pădurii sunt de la vânt. Ursul stă de obicei în mijlocul potecii și are o pancartă luminoasă deasupra capului pe care scrie:  „Pășește cu grija! Nu trezi ursul!”.

Divainbocanci014100

Se sfărșeste și poteca plină de cratere, drumul se lărgește. Îi dau veselă la vale. Da, acum alerg și eu azvârlind genunchii în toate direcțiile, doar-doar se dezmorțesc și incep să-i simt. Pot să mă și doară, dar să-şi facă prezența anunţată cumva. Peisajul e glorios, cu ceața care se filtrează printre copaci, culori de toamnă ruginie, brazii incredibil de înalți și drepți arată atât de bine încât mi se face o foame de lup. Legătura? Niciuna. Mereu mi-e foame.

  • Nu râde! Aceasta nu este o poveste cu Scufița Roșie #lelea prin pădure și care dă iama în coșulețul pentru bunicuța. Noroiul și mocirlele cu care te lupți pe un traseu montan presupun un efort mare, mai adaugă ploaia și vijelia și ai să înţelegi cam ce consum de resurse fizice ai. Trebuie să te alimentezi! Nu, te rog nu mâncă ciuperci de pe traseu, mai ții minte povestea cu balaurii?

Eu mă așteptam să fie vreme draguță și să caut veverițe pe traseu. Am zis la începutul poveștii că eram la un concurs de alergare? #sicedaca! Am o punga plină de nuci și le mânânc singură pe toate. Pe furiș mai scot un pumn de nuci şi mi le indes repede în gură nu cumva să mă vadă vreo veveriță.

Ce mai tura-vura,  oricât de urâtă e vremea, oricât de multe greutăţi și ploi întâmpini, încearcă să te simți bine, să te distrezi și mai ales să faci haz de necaz. Nu pleca nepregătit şi mai ales nu uita să iei cu tine pe lângă haine potrivite, mâncare şi echipament, simţul umorului.

ploaie6

Foto credit – Ioan Tataru

*Credit Photo: http://dadpad.org/

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *