Cauză socialaEvenimente

Cum să fii bun și după sărbători în doar două ore pe săptămână

Gata! S-au terminat şi sărbătorile. O fugă scurtă la părinţi, ceva poveşti, mulţi cârnaţi de casă, planuri de viitor şi mama care plânge de fiecare dată când mă urc în tren. Încă am norocul să am un “acasă” unde pot să mă alint, să fiu încurajată şi ascultată, unde pot discuta deschis nimicurile zilelor sau să dezbat marile probleme existenţiale.

Adesea ne bucurăm de înţelegere, de sprijin şi de afecţiune fără să ştim de norocoşi suntem că le avem. Nu ne dăm seama, dar dispunem de multe avantaje şi privilegii. Alţii NU le au. Este suficient de greu să nu le ai, dar să mai fii şi blamat de  societate pentru că nu le ai este şi mai dificil.

Situaţia copiilor din centrele de plasament şi din familii defavorizate este diferită de realitatea noastră şi nu poate fi compensată doar de câteva evenimente cu un Moş Crăciun cu barbă de câlţi şi hăinuţele pe care nu le mai purtăm eu, tu sau copii tăi. Aceşti copii au nevoie de sprijin, afecţiune şi încurajare tot timpul anului.

Devino prietenul copiilor din centre de plasament

Din fericire există oameni sufletişti care voluntar devin prietenii acestor copii, le devin profesori şi mentori şi le pot schimba viitorul! Prin programul educaţional Ajungem MARI, voluntarii susţin cursuri interactive sau ateliere de creaţie, îi ajută pe copii la teme sau le dezvăluie lumea prin ieşiri educative din centre, punând în acelaşi timp accent pe dezvoltarea personală a copiilor.

Ajungem MARI este dezvoltat de Asociaţia Lindenfeld şi a implicat până acum 1200 de voluntari pentru a sprijini 1000 de copii din Bucureşti şi alte 14 judeţe. Ajungem MARI lansează un nou apel naţional la voluntariat pentru proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe”, desemnat anul acesta “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor.

#divainbocanci face apel la voluntariat!

Ce fac voluntarii Ajungem MARI?

Merg în centre, în echipe de câte doi, pentru o şedinţă de 2 ore pe săptămână, la o grupă de 3-12 copii. Lor le transmit cunoştinţe din domeniile preferate: de la matematică şi engleză, la muzică, teatru, karate, educaţie pentru sănătate sau astronomie. Copiii primesc cu bucurie toate informaţiile prezentate într-un mod interactiv, prin joacă. Pe lângă orele din centre, voluntarii îi pot însoţi pe copii la spectacole, la muzee sau la film, ajutându-i să înţeleagă evenimentele şi să tragă singuri concluzii.

5. Atelier creativ de geometrie

Progresul copiilor. Prin metodele non-formale folosite, voluntarii pun accent, pe lângă îmbunătăţirea rezultatelor şcolare, pe dezvoltarea armonioasă a copiilor. Cei mici prind încredere în ei şi în cei din jur, devin mai respectuoşi şi mai deschişi, învaţă să lucreze în echipă şi să se ajute între ei, descoperă ce le place, la ce sunt buni şi ce vor să facă mai departe. Apoi voluntarii îi îndrumă să facă paşii necesari pentru a Ajunge MARI, adulţi responsabili şi independenţi.

O experienţă de învățare. Voluntarii nu au nevoie de experienţă de predare. Ei participă la un training iniţial despre metode interactive de lucru cu copiii. Apoi merg în echipe şi primesc constant sprijin şi idei din partea coordonatorilor. Pentru a face orele mai interesante şi distractive, voluntarii au asigurate materialele educaţionale.

Copii din centrele de plasament au mai puţine şanse decât noi ceilalţi, iar o atitudine de tipul – descurcă-te singur! – nu este una normală. Trăim în societate şi nu fiecare într-un vîrf de coclau fără să să ne pese unul de celălat. O societate înseamnă să funcţionăm împreună şi să ne fie, pe cât posibil, bine la toţi. Să ne asumăm un rol (pe baza privilegiilor la care avem acces) şi să încercăm să susţinem această socientate. A trăi în societate nu înseamnă doar să primeşti, ci să dai şi tu înapoi, nu neapărat la fel, ci cum poţi.

Cine poate deveni voluntar? Liceeni, studenţi sau adulţi, peste 15 ani şi fără limită superioară de vârstă, spontani şi dornici să facă mici minuni pentru copii, prin joacă.

Înscrierea pentru modulul de primăvară (februarie – iunie) se face până pe 24 ianuarie prin completarea unui formular online. Pentru organizarea training-urilor în judeţe, este necesar un număr de peste 30 de înscrieri, aşadar doritorii sunt rugaţi să transmită apelul colegilor şi prietenilor. Mai multe detalii pe site-ul oficial, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la ore.

Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vâlcea, Vaslui, Vrancea. În celelalte judeţe Ajungem MARI caută câte un coordonator implicat care să demareze activitatea, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi pot trimite CV-ul şi o scrisoare de intenţie la adresa office@ajungemmari.ro.

Infografic 1 an jumate Ajungem MARI

__________________________________________________________

Programul educaţional Ajungem Mari – Asociaţia Lindenfeld

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii.

Principalul program este Ajungem Mari, ce susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate. Prin proiecte de voluntariat şi orientare profesională, workshop-uri, ateliere creative şi activităţi socio-recreative, programul îşi propune să reducă trauma instituţionalizării, a abandonului şi a separării de familie, să le dea copiilor încredere în ei şi să le formeze abilităţi pentru a deveni adulţi responsabili şi independenţi. Detalii pe www.ajungemmari.ro.

Persoana de contact:

Iarina Ştefănescu
Director & fondator Ajungem Mari
0753 19 22 63 iarina@ajungemmari.ro
„Voluntarul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor 2014
Premiul I la categoria “Proiecte de voluntariat” – Gala Societăţii Civile 2015
“Proiectul de voluntariat al anului” la Gala Naţională a Voluntarilor 2015
“Proiectul anului în domeniile umanitar şi sănătate” – Gala Proiectelor de Tineret Timiş

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.