Aventură și călătoriiRomânia

ecoMaramureş: cu ce se mâncă viața la țară și ecoturismul. Ghid pentru orășeni

Fiind o mare amatoare de aventuri ai crede că sunt şi foarte curajoasă. Ei bine nu. Nu curajul este cel care mă scoate din casă, îmi pune rucsacul în spate, îmi deschide larg ochii şi-mi smulge chiuituri de bucurie, ci curiozitatea: Aia ce mai e? A mai făcut cineva treaba asta? Se poate merge pe acolo? Chestia aia se mănâncă? În orice aventură mă îmbarc jumătate din mine e mânată de curiozitate, iar cealaltă jumătate crapă de grija drobului de sare. “Dacă o să mă plictisesc? Dacă n-o să-mi placă? Dacă nu mă descurc?” Ei bine nici info-tripul[1] tematic ecoMaramureş nu a făcut excepţie.

Cum este cu ecoturismul și ce presupune, ce temeri am avut, ce aşteptări şi care sunt realităţile de la faţa locului într-o astfel de destinaţie îţi povestesc imediat.

Şi, ai stat în şură?

Răspunsul este nu, deşi îmi era puţin teamă de o cazare în cămara cu lemne. Deşi dacă mi-ai fi dat vreo două cergi de lână de-ale lor, zău de mi-ar fi păsat dacă dormeam în pat sau pe prispă afară. Dacă eşti suficient de excentric, cred că se poate aranja şi dormitul în şură, dar pentru cei mai delicaţi am veşti bune: s-a lucrat mult la dezvoltarea capacităţii de cazare locală şi aici mă refer la pensiuni certificate în ecoturism care au practici caracteristice turismului durabil (da, da din alea cu baie draguţă la cameră, căldură, dichis local şi wifi).

Sfatul Diva in bocanci:

Caută logo-ul care atestă că unitatea de cazare, seviciul sau compania respectivă a fost atestată de AER (Asociatia de Ecoturism din Romania). În destinaţia Mara-Cosău-Creasta Cocoşului sunt atestate trei pensiuni: Pansiunea Mărioara (unde am stat eu în puf!), Pensiunea Padiş şi Pensiunea Ţiplea.

Foto: ecomaramures.com – La “Mărioara”. Orice asemănare de nume cu subsemnata este pur întâmplătoare.

Lista cu posibilităţi de cazare e însă lungă şi variază de la un tradiţional extrem până la “ultimul răcnet” de modern. Aici doar gusturile proprii pot decide. Însă, nu pot să nu menţionez două variante care mi-au rămas agăţate de suflet şi unde vreau să mă întorc:

  1. Pentru amatorii de camping sau hostel, recomand Babou Maramureş

2. Pentru cei amatori de rustic sofisticat recomand The Village Hotel

 

Tu fătucă, tu ce ştii să faci?

Ziua în care am văzut cu ochii mei ce înseamnă meşteşugurile populare a fost de departe cea mai interesantă pentru mine, fată de la oraş get-beget de vreo 3 generaţii încoace. Dacă înainte credeam că gânditul e pentru calculatoare şi munca pentru maşini, nouă râmânându-ne doar creativitatea, ei bine meşterii pe care i-am vizitat mi-au dat o lecţie de viaţă.

Am văzut confirmarea expresiei că “ingeniozitatea s-a născut la sat” prin minunatele instalaţii ţărăneşti acţionate de apă: vâltori, piue, mori, batoze, horincii. Din păcate multe dintre aceste instalaţii străvechi (şi nu exagerez cu termenul acesta) au fost dezafectate odată cu diminuarea autosuficienţei economice, întreţinerea lor fiind scumpă şi istovitoare. Totuşi unele se păstrează şi astăzi şi sunt funcţionale, mai ales în satele de pe valea Căsăului, majoritatea fiind în satul Sârbi.

Mic dicţionar de termeni:

  • Vâltoarea este o construcţie din scânduri (foşte) în formă de pâlnie în care se spală şi se îndeasă ţesăturile mari. Apa ghidată prin jgheaburi odată ajunsă în vâltoare se învârte în neştire frământând ţesăturile. #fărădetergent
  • Maşina de dărăcit (foşalăii, hai repetă cu voce tare f-o-ş-a-l-ă-i-i!) este un mecanism activat tot de apă prin perii căreia lâna este întinsă ca să devină mai pufoasă şi mai uşor de tors.
  • Pivele sunt activate de tot de apa care pune în mişcare instalaţiile de mai sus şi sunt nişte ciocane de lemn care bat pănura timp de două zile şi o noapte. Pănura este produsul finit, stofa de lână care a fost ţeşută în casă şi bătută în piuă.
  • Horincia este maşinăria care face horinca. Producerea horincii e o artă, iar moroşenii chiar ştiu să facă vrăjitorii cu beutura pentru suflet. Căsuţa horincii nu e doar “laborator de licori”, ci şi loc de întâlniri şi de poveste în care alfi noutăţile din stat.

Partea cu ţesutul mi s-a părut cea mai distractivă şi am fost lăsată să o încerc. Păcat că mai aveam multe de văzut că dacă nu, rămâneam să-mi termin covorul de zestre. Evident că nu am rezistat tentaţiei să nu mă încotoşmănez cu portul locului, şi vă zic din tot sufletul, cu aşa guba poate să bată şi Alaska la uşa că n-aş avea emoţii. Mândră gătită şi cu basmaua de “fată mare” în cap, numai bună de peţit am picat interogatoriul cu “ce ştiu să fac” deşi eu le-am zic că ştiu să cos, dar cred că s-au prins că mă referam doar la nasturi şi nu la ce minunăţii se fac prin partea locului.

ecoMaramures25

Pentru mine a fi auto-suficientă înseamnă că pot să-mi cumpăr online pâine şi şosete, adică tot ce aş avea nevoie e la un click distanţă. Dar viaţa acestor oameni nu a fost aşa şi nici n-o să fie de-acum încolo. Am rămas impresionată de mândria lucrurilor făcute bine. Chiar dacă folosesc metode arhaice, pentru ei înseamnă ceva: l-a învăţat tata, bunicul, stră-stră bunicul şi e transmis din generaţie în generaţie. E mândria că stăpânesc un meşteşug. Acela nu e un loc de muncă, un “job” temporar plătit mai bine ca precedentul, e o tradiţie de familie ce are un rol (în adevăratul sens al cuvântului) în micro-societatea lor.

Un meşteşug îmbină utilitatea cu o formă de artă. Amintesc aici arhi-cunoscuta tradiţie a utilizării lemnului în gospodăriile tradiţionale din Maramu’. Chiar dacă odată porţile de lemn măiestuos încurstate erau semn al puterii şi avuţiei în sat, ele au rămas şi azi şi meşterilor lemnari li s-a dus vestea în cele patru zări. De la şindrile de case din fag la fusuri încrustate, zurgălăi şi linguri toate mi-au arătat fundamentala nevoie pentru frumos şi bucurie vizuală.

Coşurile şi gardurile din nuiele, brâurile bogat ornamentate, clopurile decorate şi hăinuţele, ah! hăinuţele tradiţionale chiar arată a haine de sărbătoare. Acest obicei clar s-a pierdut. Acum avem haine, haine scumpe şi haine şi mai scumpe. “Ţol festiv” are conotaţie (şi adesea şi arată) trivial. Acum hainele nu mai arată măiestria ci doar puterea de cumpărare.

Ce mi-a placut mult au fost pancartele informative la porţile oamenilor, precum şi restul de marcaje care îmi semnalizau obiective culturale sau diverse arii protejate aşa şi turistul neavizat ca mine poate să găsească atracţiile locale şi fără asistenţa unui ghid.

Ei, toate bisericile vechi sunt la fel

Ei bine nu! Toate sunt lăcaşe de cult, mai mici sau mai mari, dar când aud că sunt vechi de secole parcă aş ciuli puţin urecile. Ce mi se pare fascinant e că pe Mara şi Coşău unele biserici sunt complet făcute din lemn, fără nici un cui sau alte fierătane. Ce minte, imaginaţie şi viziune trebuie să fi avut constructorii care n-au folosit simulatoare 3D, randare calibrată şi teste chimice pentru rezistenţa materialelor?

Din poveştile ghidului am aflat că nu orice lemn era vrednic să devină biserică: acesta se alegea atent, dintre arborii bătrâni, după o observare îndelungată şi se tăia doar în anumite zile ale anotimpului, cu o pricepere care îmbina credinţa populară cu tehnica. Mi s-a părut nostim să aflu că unele dintre ele au fost „biserici plimbăreţe” care au fost aduse în această zonă din alte părţi pe bucăţi şi re-asamblate aici multe datând din secolele XVI-XVIII. Ce ziceai? Te plângeai de puzzle-ul tău de 2000 e piese?! Mno, Ikea de Maramu’.

Valoarea artistică a bisericilor de lemn consta în admirabila proporţionare a volumelor, în armonia stabilită intre părţi şi întreg. Rezultate ale unei continuităţi milenare de practicare a artei construcţiilor din lemn, în care s-a operat o sinteză perfectă a materialului, formelor şi peisajului, aceste însuşiri conferă monumentelor religioase o unitate arhitectonică remarcabilă, în care ştiinţa folosirii spaţiului se manifestă în linii ce exprima totodată graţie şi putere, îndrăzneala şi măsura. Opt dintre aceste biserici fac parte din patrimoniul mondial UNESCO, ele reprezentând simbolic sutele de monumente de acest fel din toate regiunile României, fiind o remarcabilă contribuţie româneasca la tezaurul cultural al umanităţii. Lista lor o poţi găsi aici.

Ce nu mi-a plăcut, şi ca o feministă convinsă m-a revoltat, a fost împărţirea bisericii în trei zone: pronaosul (tinda femeilor), desupra cărora se înaltă turnul, naosul (biserica bărbaţilor) boltit şi altarul poligonal. Am văzut că incă se păstrează activă segregarea aceasta pe sexe şi să văd cum doamnele satului priveau înghesuite slujba prin zăbrele unui gărduţ care le separa de ceremonie m-a strâns puţin în spate. Nu e de competenţa mea să judec regulile de cult, doar că nu mi se pare echitabil. Ce-i drept mi s-a părut că femeile satului excelează în restul privinţelor, mi s-au părut a fi “şefii” gospodăriilor, cele care ne întâmpinau ca oaspeţi şi coordonau vizita, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Zi drept, ai făcut mofturi la mâncare?

La capitolul acesta chiar am avut emoţii mari. Nu sunt în mod deosebit sclifosită la mâncare, dar am o vagă impresie că mâncarea româneasca tradiţională e puţin mai grasă decât ar fi cazul. Nu mă aşteptam să mi se vâre pe gât lucruri care nu-mi plac, dar nici că spre finalul primei zile să am ca scop declarat: să mănânc până plesnesc! Şi după ce plesnesc să mă duc la mătuşile alea care cos trainic, să mă cârpescă la loc şi să înfulec mai departe.

E bună mâncarea de restaurant, nu zic nu, dar nu se compară cu deliciul bucatelor gătite cu ingrediente naturale. Asta nu e exagerare. Savoarea mâncării “de la ţară” nu se compară cu nimic. Dacă nu te tentează mersul pe munte, cultura bisericilor istorice sau obiectele artizanale dichisite, mergi la Mara-Cosău pentru mâncare! Nu vei regreta şi bat la pariu c-ai să devii client fidel! Brânzele (şi mie chiar nu-mi plac brânzele de obicei), prajiturile de casă, supele, tocăniţele şi  plăcintele m-au fermecat. Dacă nu mi-ar fi dor de Maria, m-aş gândi serios să mă las de turism de aventură şi să mă apuc de turism culinar. Şi ca să nu credeţi că-s singurul nebun hrănit în sălbăticie doar cu sandvişuri, vă invit să aruncaţi un ochi pe Carpathian Culinary Trails.

ecoMaramures46

Atelier de făcut plăcinte la Pensiunea Irina

Şi uite aşa povestindu-ți despre lucrurile frumoase pe care le-am văzut, mi se temperează cinismul citadin şi în locul lui apare zen-ul şi visatul cu ochii deschişi. Ce mi-aş mai dori să văd live este povestea cu fânul. Aia cu ascuţitul coasei, cositul, adunatul cu furca şi clăditul de căpiţe. Imagine căpiţelor mi se pare delicioasă şi senzaţia pe care o am când le vâd e că vreau compulsiv şi fără drept de apel să mă zbânţui pe ele.

Acum că am gustat câte ceva din Maramureş sunt conştientă că am văzut puţin. Mă uit cu drag la hărţulia nouă şi lucioasă la care deja i-am ros colţurile. Planific detaliat în gând concediul de la vară. Mai am multe de văzut, multe de experimentat şi cu siguranţă multe de mâncat!

Ah şi să nu uit, nu, nu vă dau harta mea! Dar vă pot arăta harta online şi alte informaţii utile din destinaţie şi un ghid fabulos cu poze mai bune ca ale mele: Mara-Cosău-Creasta Cocoşului Ghidul destinaţiei de ecoturism. enJoy!

[1] Proiectul „Dezvoltarea destinatiei de ecoturism Mara-Cosau-Creasta Cocosului” a fost implementat de Asociatia EcoLogic în parteneriat cu Primaria Comunei Budești și Asociația Centrul de Ecologie si Turism Maramureș, fiind finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

10 Comments

  1. SAVOLSKI TIBERIU-EMANUIL
    26/11/2015 at 2:50 pm — Răspunde

    Buna ziua,
    eu sunt un impatimit al drumetiilor, dar in ultimul timp nu prea am mai iesit pt. ca nu am avut cu cine.

  2. 26/11/2015 at 3:04 pm — Răspunde

    Dacă tot îți planifici concediul, de ce nu unul de iarnă? Ce faine ar fi câteva zile cu guba pe tine… warm and cozy 🙂

    • Mary
      27/11/2015 at 3:33 pm — Răspunde

      Hehe, zile de concediu să mai fie, că gubă găsesc 😀

  3. 26/11/2015 at 4:31 pm — Răspunde

    Ce mult ma bucur ca ti-a placut la noi la Maramu’! Am fi vrut sa venim si noi in infotrip, dar din pacate nu am putut in acel weekend. Foarte bun material si sper ca si pe viitor sa recomandati Maramuresul cu tot atata drag! 🙂

    • Mary
      26/11/2015 at 6:37 pm — Răspunde

      Vă îmbăţişez cu mare drag! Mi-ar fi plăcut să ne cunoaştem, dar cine ştie coclaurile sunt multe, poate ne nimerim o dată.
      Da, chiar mi-a mers la suflet Maramureşul şi abia aştept să-mi fac ceva vacanţe pe îndelete în zonă.

  4. Radu
    27/11/2015 at 12:13 am — Răspunde

    Mă bucur că ți-a plăcut la noi; super fain articolul dar am două chestii pe care trebuie neapărat să le spun.
    1, și cel mai important ai fost în Maramureș și nu în Maramu.
    2, nu îmi vine să cred că trebuie să o spun dar nu văd legătura între ce spui tu aici și ecoturism. Ceea ce descrii tu nu este ecoturism. Turismul într-o regiune ecoturistică nu înseamnă neapărat ecoturism. Verifică termenul mai bine și ai să vezi la ce mă refer.

    • Mary
      27/11/2015 at 3:28 pm — Răspunde

      Buna Radu,
      eu am început cu călătoritul cu transport în comun şi mult mers la talpă cu atenţie deosebită la trasee şi natură, am mancat de-am spart numai bunătăţi eco, produse locale, m-au interesat obiceiurile locale şi nu m-am putut abţine să nu cumpăr produse artizanale. Am stat la pensiune certificată eco şi chiar am folosit apă puţină la duş :p
      Cât despre explorarea detaliată ecoturismului, învatam împreuna 🙂

  5. vasile oanea
    07/12/2015 at 1:51 pm — Răspunde

    Am citit cu mare plăcere deoarece e scris foarte frumos – pe înțelesul tuturor ! Ce nu-mi place la bisericile noastre – un obicei păgân ; mândria de a avea locul în față și să nu i-l ocupe altcineva . Cu deosebit respect Vasile Oanea

    • Mary
      07/12/2015 at 5:13 pm — Răspunde

      Domnul Vasile, mi-a făcut o mare placere sa va cunosc! si ma bucur mult ca v-a placut povestea mea.
      Pe curând!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.