AlergareEvenimente

Semimaratonul Zăpezii de la Râşnov – aventură vrei, aventură primești

“Tocmai dezumflau poarta de Start și organizatorii adunau ultimele lucruri când a oprit o mașină. Din ea a coborât o zgâtie de fată cu ochii cât cepele, îngrozită de peisajul dezolant post start. S-a agitat mult, a tras de toți voluntarii rămași, a insistat și pâna la urmă a primit numărul de concurs şi a luat-o la fugă. Avea 20 minute întârziere față de restul concurenților.

Asta ar fi scris un jurnalist dacă ar fi fost pe urmele mele în acea cruntă zi de februarie la Semimaratonul Zăpezii de la Râşnov. Dar să-ţi spun cum a început totul.

Aventură vrei, aventură primești

Mă apucasem de alergat de câteva luni, mai exact de patru şi alergasem deja primul meu semimaraton. Acum căutam provocări și după o lună de răceală cruntă prinsesem curaj şi mă mâncau tălpile. Ce m-a atras la Semimaratonul Zăpezii 2014 (pe lângă pozele idilice cu munții acoperiţi de zăpadă și posibilitate aventurii la multe grade cu minus) au fost câmpurile din formularul de înscriere cu numele si telefonul persoanei de contact în caz de urgență. Asta mi-a confirmat că e greu, dar eşti totuși în siguranță.

Ce este Maratonul Zăpezii de la Râşnov?

Este un eveniment pentru alegătorii cărora le place să alerge iarna și se desfășoară în zona istorică și turistică a  oraşului Râșnov. De pe traseul concursului se pot admira masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvarul, Măgura Codlei, Parcul Național Bucegi,  Complexul Național de Sărituri cu schiurile şi Cetatea Medievală Râșnov pe care o vor traversa toți concurenții. Cabana Himalaya este punctul final de sosire al fiecărei probe.

Maratonului Zăpezii 2015 are loc weekendul acesta, pe 14 Februarie, și include o probă de maraton, una de 30km, un semimaraton și o alergare de 15km. Astfel că fiecare poate alege în funcţie de nivelul de antrenament.

Am făcut planul cu o prietenă, eu urma să alerg un semimaraton şi ea cros. Planul era să mergem și ne întoarcem în acceași zi. Plecarea la 5 dimineața, startul era la ora 9. Parafrazându-l pe Creangă: “bate-mă, omoară-mă, dar nu mă pune să mă trezesc la 4”. Să mă dau jos din pat și să stau în două bețe deja mi se părea o aventură suficientă. Eram frântă, dormisem doar două ore. Întotdeauna dorm prost sau mai deloc înainte de un concurs.

Cu bagajele gata şi echipată până în dinți stăteam drepți lângă ușă. Și stau, și stau, și aștept. Prietena mea care nu întârzia niciodată nu mai venea. Mă uit la ceas, era 5.15. O sun. Nu răspunde. Nu-mi venea să cred că mă trezisem la ora patru și chiar aveam chef să-mi dobor un record și nu aveam unde. Căutările de alte evenimente au eșuat lamentabil. Deja aveam idei fainteziste să iau un tren până în Sinaia și să alerg până în Predeal. Era deja 6.10, efectul cafelei trecuse și începea să mi se facă lene, când mă sună prietena mea. Ne regrupăm și plecăm. La 7 nici măcar nu ieșisem din București. Veștile proaste continuau, trebuia să mă intorc singură din Râșnov, prietena mea primind un telefon urgent pe drum. Încep să mă resemnez.

Pe polei și burniță mocănească mohorâtă intrăm în oraș când, spre groaza mea, văd coada puhoiul de alergători din concurs în susul unei străzi, iar mie gps-ul către start îmi arăta în direcția opusă. Când în sfârșit am ajuns la zona de Start, totul era complet strâns și tocmai terminau de dezumflat poarta. Eram dezolată.

Îmboldită de prietena mea mă dau jos din mașină, doar nu bătusem degeaba drumul până aici cu noaptea-n cap și fără să oprim la cafea în Comarnic. Încep să mă activez și să hărțuiesc puținii organizatori rămasi acolo să intru în posesia kit-ului de concurs. Am aflat că înainte de start s-a cântat imnul României.

Pornesc. Ultimii organizatori pleacă și ei. Mă claxonează de încurajare când trec pe langă mine. Îmi dau seama că energia mea era derizorie și că asfaltul e tare(?!). Apoi trece și prietena mea de mine claxonându-mă de zor. Ce-am făcut? Încerc să-mi amintesc harta traseului și nu reușesc. Încep să sper că e bine marcat și să nu mă sperii singură. Dar dacă nu nimeresc traseul? Dacă nu reușesc să ajung la cabana de Finish? Aş vrea să mă răzgândesc și vreau să renunț. Mașina prieteni mele abia se mai vedea în zare. Încep să aleg după ea cu disperare. Vreau acasă! La caldură! Am supă în frigider! Supă? A zis cineva supă? Mașina prieteni mele nu se mai vede în zare. Oftez adânc și realizez cât îmi e de foame.

rasnov10

Semimaratonul Foamei

Încep să alerg fără tragere de inimă. Gâfâi ca un animăluț fugărit de coioți. Vreau să îmi pun muzică, dar realizez repede că nu am căștile cu mine. Pornesc Strava. Când au să mă găsească înghețată bocnă și pe jumătate mâncată de vietățile pădurii, măcar să afle lumea cât am alergat şi că am fost o eroină.

Km 2 – stau bine. Adică vie. Găsesc o săgeată pe un stâlp. Râșnov pare că doarme complet. Abia zăresc câte un om pe stradă. Mă grăbesc să ajung la km 3,5 unde țineam minte că e punct de alimentare. Supa din frigider deja nu-mi dădea pace. Spre marea mea dezamăgire era doar punct de hidratare și evident îl strânseseră că nu mai credeau să mai vină cineva. Fac haz de necaz, strâng din dinți și repornesc cu greu în aplauzele voluntarilor. Îmi pun toate speranțete în umătorul punct.

Ajung la strada care începe să urce spre cetate și văd cu groază ultima bucată din coada de alergători cum o coborau. Încep să strige la mine și să mă încurajeze –“Hai! Bravo! Așa!” Nu înțeleg. La un moment dat unul se rupe din șir și vine și-mi strânge mâna în urale de bravos și că e minunat ce fac. Încerc să zâmbesc dar cred că l-am speriat.

Deja sunt nervoasă și drumul urca. Îmi doream cu disperare să depășesc măcar un concurent. Unul singur, dar să depășesc și eu pe cineva. Cu cât mă apropii de cetate cu atât încep să apară turiști. “De ce ați iesit oameni buni afară pe vremea asta câinească? N-aveți mâncare acasa? “..ah, iar îmi amintesc de stomacul meu care ghiorțăie. Mă apropii de cetate. Văd un om cu număr de concurs în zare. Sper că e real și nu e doar în imaginația mea şi mă chinui, trag tare, vreau să îl ajung. Dau buzna în cetate și încep să fugăresc omul care nu părea să se grăbească. Și nu e singur, sunt chiar doi concurenți. Forțez.

Când ajung în dreptul lor, nu știu dacă să mă bușească râsul sau plânsul. Unul dintre concureți este celebrul Ghoerghe Moșion, un domn trecut de 60 ani şi o doamnă care are piciorul în ghips. *facepalm – acum înțeleg uralele şi încurajările celorlalți concureți.

Cu satisfacție zero și cu un stomac lipit de șira spinării, îmi setez un alt obiectiv: să găsesc ceva de mâncare. Și repede că se îngroșă gluma. Tropăi rapid prin cetate şi ajung la următorul punct. Tot de hidratare. Îmi umplu buzunarele cu bomboane care nu-mi plac la gust. În secret speram că dacă moflăi suficient ambalajele de la ele am să reușesc să le înghit.

Las în urmă ultimele două case. De aici încolo drumul mi s-a părut nesfârșit. Nici țipenie de nimic. Câmp în dreapta, câmp în stânga și munți în zare. Burnița sâcâicioasă îmi pătrunsese în oase. Încercam să alerg constant, dar să nu vă îmaginați că repede. Observ că nu am semnal la telefon și încep să râd în hohote. Mintea umană își găsește cele mai neașteptate mecanisme de apărare. Nu mai eram un mâț prăpădit și lihnit de foame într-o pustietate lucie fugind de câinii de pe maidan probabil la fel de hămesiți ca și mine. Trăiam o fantezie completă, acum eram ultramaratonistul din reclama la Nike:

Continuand să alerg în lumea mea mai ajung doi concureți, o fată și un băiat. Stam puțin de povești si o iau din loc. “Acum sunt pe podium”, îmi zic rușinată de gândurile mele pentru că știam că suntem doar 4 fete de toate în semimaraton. Se termină mocirla și apar pâlcuri de zăpadă înghețată. Găsesc încă un punct de hidratare. Nu mai pot să vad bomboane. Plec în speranța că am să calc o veveriță pe drum și-am să-i ronțăi coada înghețată.

Ajung în dreptul cabanei Himalaia, punctul de Finish. Acolo erau mulți oameni veseli care terminaseră concursul, și care sigur mâncaseră. Continui spre cabana Diham şi mai depășesc o fată. Trag mai tare, o văzusem și pe cealaltă. Îmi încolțește gândul că aș putea termina prima. Mi se pare nerealist.

Grăbesc pasul. Văd ultima fată și mi-o imaginez friptură aburindă. Aproape puteam să simt mirosul. Trag ca disperatul și reușesc să trec de ea. Partea cu respiratul devine utopie.

Trec linia de Finish. Îmi primesc medalia și fata care mi-o dă mă anunță ca sunt prima. Simt că leșin!.. de foame.

Următoarele evenimente le țin minte vag: recuperatul rucsacului, schimbatul de haine și prima fată prietenoasă de pe traseu care s-a purtat cu mine de parcă eram o prietenă regăsită. Dar țin minte asta: eu în fața castronului cu supă aburindă în cabană.

Restul a fost de pomină. Am adormit pe bancheta sub corzile de cățărat. M-a trezit cineva la un moment dat, credeau că mi s-a făcut rau. Apoi s-a cântat imnul, a fost premierea și eu, devenisem o mică legendă. Mi-am dat seama că acolo era o comunitate închegată, cu valori tradiționale puternice, prieteni vechi și un maraton de suflet. M-am bucurat să iau parte la bucuria tradiției lor și în care am fost primită cu brațele deschise.

Povestea se încheie cum nu se poate mai bine, niște concurenți foarte draguți care trebuiau să ajungă în Sibiu au făcut detour să mă lase pe mine la gara din Brașov. Chiar am prins și ultimul tren spre București. M-a trezit nașul la destinație. Nu-mi păsa, eram fericită.

Îți spun să-ţi faci planuri mărețe, care crezi că te depășesc. Îți spun să încerci, chiar şi atunci când toate șansele par a fi împotriva ta. Crede-mă pe cuvânt de #divainbocanci, când ai curaj și te străduieşti, lucrurile încep să se lege între ele, iar rezultatul final te va uimi.

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

7 Comments

  1. 12/02/2015 at 12:22 pm — Răspunde

    Felicitari, esti super tare! M-am distrat citind articolul dar m-am bucurat ca ai castigat. O poveste cu happy-end, exact ce voiam sa aud azi.

  2. 12/02/2015 at 1:56 pm — Răspunde

    Ha, haa. felicitari! Ai descris foarte fain atmosfera de concurs, m-am amuzat grozav. Sunt curioasa, totusi, cum ai crescut distantele alergate in perioada de pregatire.

    • Mary
      12/02/2015 at 2:34 pm — Răspunde

      Buna Cris,
      Am inceput sa alerg in septembrie 2013. In octombrie participam deja la primul meu semimaraton. Pentru ca nu avusesem un plan bun, am fortat, si in cele aproape 5 saptamani de antrenament m-am accidentat rau la un genunchi din cauza caruia sufar si acum.

      Am incercat mai multe programe de alergat, de pe site-ul Asics, sau runkeeper.
      Ca sa eviti accidentarile, care de obicei se intampla cand fortezi mult prea mult peste cat poti sa duci in acel moment, iti recomad urmatoarele:

      – ai grija ce pantofi de alergare ai. Sa fie potriviti pentru tipul de suprafata pe care alergi si pentru pronatia ta
      – incepe cu o distanta care e doar foarte putin peste limita ta de confort. Pot fi 3km, 5, 7, 10 depinde unde te afli cand incepi sa alergi.
      – practica alergarea pe o distanta fixa (sa zicem 7km) pana cand acea distanta iti devine confortabila si nu mai simti ca vrei sa lesini la finalul unui antrenament.
      – eu am crescut pre repede de la 5 la 7 si apoi 10km.
      – cand iti devine confortabil sa alergi 10km e deja foarte bine. Urca la 12-13, dar nu-ti transforma toate antrenamentele in noua distanta. Alterneaza-le la inceput pana te obisnuiesti.
      – apoi poti urca la 15km o data pe saptamana
      – atentie – tot ce depaseste 10km deja se considera “antrenament pe distanta lunga” din punctul de vedere al consumului organismului
      – antrenamentele pe distante mai mari de 15 km si apropiate de distanta de semimaraton nu trebuie sa fie dese
      – ar fi minunat daca ajungi sa alergi ~15km de 3 ori pe saptamana si cate un semimaraton pe luna.

      In lunile cand alergam cate 2 semimaratoane.. deja partea de recuperare era mai dificila si scadeam numarul antrenamentelor ca pur si simplu nu mai aveam energie sa alerg 10km in fiecare zi.

      Cel mai bun sfat pe care ti-l pot da e sa nu exagerezi! Asculta-ti corpul, nu forta prea mult peste limitele tale. Da, trebuie sa iesi putin din aria de confort si asta duce la progres, dar cu grija. Nu e de glumit cu accidentarile care te pot tine luni bune pe bara.

  3. octavian
    12/02/2015 at 4:47 pm — Răspunde

    Bravo Marie..!!!!

  4. mis.ioana
    16/07/2015 at 9:22 pm — Răspunde

    hahahhaa. cam asa m-am simtit eu la primul semi-maraton din martie la Aiud! am inceput sa injur fiecare fir de iarba de care trebuia sa trec, la un moment dat am crezut ca fac stop cardiac, apoi..din cauza ca bausem prea multa apa la punctele de hidratare, pe ultimii 3 km imi auzeam broaste in stomac:)) e o intreaga harababura..dar parca intra in sange!la naiba! :))

  5. radu
    19/09/2016 at 6:54 pm — Răspunde

    vreau si eu!!! Mai ales ca basul meu sta la 5 km de rasnov!

    • radu
      20/09/2016 at 11:32 am — Răspunde

      Nasul!!!!

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.