AlergareEvenimente

Wings for Life World Run – câţi kilometri sunt suficienţi?

Alergarea e sportul meu “principal”, dar nu pentru că îmi place sau pentru că sunt bună la asta. Am început să alerg acum un an şi jumătate ca o metodă de a mă ancora în realitate. Mai târziu curiozitatea şi spiritul aventuros m-au dus pe coclauri nebănuite. Pentru mine alergatul este întotdeauna un exerciţiu de voinţă – să trag cu toţi dinţii, să mă străduiesc maxim din cât pot şi să termin ce am început. Totul face parte dintr-un efort susţinut de a mă construi. Wings for Life World Run e unul dintre ele.

Anul acesta nu prea mi-a mers. M-a epuizat rău tendinţa mea de exagerare, după ~1000km alergaţi anul trecut, fizic anul acesta nu prea mai aveam cu ce trage. Cu cât este pauza mai mare, cu atât îţi ieşi mai tare din formă. Cu cât trecea timpul, cu atât amânam momentul când să reîncep antrenamentul. Apoi Maria s-a îmbarcat în aventura ei de 10k. Eu “le ştiam pe toate” şi din vârful canapelei îmi dădeam cu părerea. Pe de-o parte eram sincer invidioasă, pentru că pentru ea era ceva nou, era curioasă şi avea entuziasm. Pe de altă parte mă simţeam vinovată că imi neglijez cu bună ştiință și lene antrenamentele.

Fix ca în filmele cu proşti, cu trei zile înainte de Wings for Life World Run am avut un coşmar groaznic (vinovăţia, maică, vinovăţia!) în care am visat că am fost într-un accident şi nu mai puteam să alerg. Panicată, a doua zi mi-am legat şireturile şi-am ieşit la antrenament. Am alergat de parcă mă fugărea sfârşitul lumii. Mi-am bătut recordul personal de viteză pe distanţă lungă: 13km. A doua zi, cineva, nu dăm nume, nu putea să pună piciorul stâng în pământ şi se smorcăia de zor.

Maria era la finalul antrenamentului responsabil, iar eu pluteam pe amintirea a ce puteam o dată. Voiam să nu mă mai prezint la start la Wings for Life World Run, dar mi-a fost ruşine. Îţi ziceam de antrenamentul voinţei şi a mă ţine de cuvânt până la capăt chiar cu forţe inventate.

Câţi kilometri trebuie să alergi la Wings for Life World Run?

Wings for Life World Run este un eveniment fabulos. Are atâta energie pozitivă! Se simte efortul colectiv de a pune în mişcare ceva mai mare decât doar la nivel individual. Emoţiile Mariei le depăşeau pe ale mele. Acum era momentul ei, iar eu nu voiam să o sperii şi mai tare. M-am bucurat că n-am luat startul în acelaşi sector. Îndopată cu Arcoxia, Ketonal şi cu genunchii bandajaţi, nu simţeam decât un val de adrenalină.

Pornim.

Cine zice că primul kilometru are doar un kilometru lungime, glumeşte. Primul kilometru e distanţa până în Mordor şi înapoi. De două ori!

După trei kilometri a început să mă mire de ce nu leşină nimeni. Mi-am setat picnic la km 5, dar îmi era teamă că nu voi ajunge până acolo. Îmi era ciudă pe mine că eram amorţită şi nu mă durea nimic, deci nici un motiv legit să abandonez onorabil. Trăiam apocalipsa în direct. Ştiam că, în teorie, după kilometrul cinci trebuie să încep să mă simt mai bine. Nu funcţiona. Simţeam cum mi se bulbucă ochii ca la melc. Am vrut să alerg mai încet să mă prindă maşina mai repede. Nici asta nu mergea, dacă încetineam, începeau să mă doară genunchii.

Ajung la km 10 şi respir uşurată. De-acum întâmplă-se orice. Bai Felix, calcă pedala! Eu vreau acasă! Ţup-ţup, alergătorii din jurul meu erau veseli şi se pare că încă aveam un avans considerabil. A lehamite îmi iau coada la spinare şi las şi eu în urmă punctul de alimentare. Km 11 – hmm, poate ajung totuşi la 13 ca anul trecut. Înghit în sec şi încerc să aud melodia din caşti. E aceeaşi, pe repeat de când am început să alerg acum o mie de ani. Ştiu că ritmul ei înseamnă un pace bun. Limitless şi BootCamp m-au făcut soldat! Încerc să depăşesc ritmul urlăturii de melodie. Dacă mi-ar auzi-o copii cu care bat palma pe drum ar fugi speriaţi. Încep să râd de una singura.

Endoooorfine!! Da, aşa! Aici trebuia să ajung! Depăşesc ăia 13km de anul trecut, am să fac 17, nu, nu 27!! Sunt de neoprit! Alerg ca vântul şi ca gândul. Abia dacă ating asfaltul. Rulez! Sunt cea-mai-tare!

La km 14 văd mulţi fotografi, aha! M-au găsit! Sunt fabuloasă, sunt o rachetă intergalactică. Nu mai sunt sigură dacă alerg sau mă ţopăi de bucurie. Lumea se agită în jurul meu, şi mai mulţi fotografi, motoare şi poliţie. Doina şi Nomad trec pe lângă mine. Nu-i aud cum mă încurajează că am melodia aia urlătoare în căşti. Doina?! Nomad?! Aah, nuuu! Ei sunt cu Felix. Hai măi! Chiar m-ai ascultat când ţi-am zis să te grăbeşti? De ce m-ai luat în serios, vorbea lenea din mine. Nu mai respir, alerg ca disperatul cât mai pot. Fiecare pas mi se pare o cucerire.

15km, e bun, bun, nu, vreau mai mult, mult mai mult. Scot o cască din ureche să aud când mă calcă chatcher car. Il aud pe Ciprian Muntele care strigă la mine că de ce am alergat aşa puţin şi buu! Cum adică puţin? Eu sunt un erou naţional! De ce e 15 puţin? Devin conştientă de ciolanele mele şi că nu respir. Vreau să strig la el revoltată dar larma din jurul meu mă copleşete. Trece maşina cu Mihaela Rădulescu în dreapta. Părul ei umple tot geamul şi nu-l pot vedea pe Felix. Sar pe borna de 15km ca un om nebun.

Nu mai văd şi nu mai aud nimic. Încă îmi sună în cap “15km e puţin”. Vreau să plâng. Genunchiul stâng nu-mi dă voie să mă aşez pe jos.

Încet îmi amintesc de exerciţiul meu de voinţă. Exact, al meu. Mă uit şi la restul participanţilor fericiţi opriţi din jurul meu. Fiecare are motivele lui, forţele lui şi mai ales bucuria lui. Nu e drept să judeci sau să faci comparaţii. Mă gândesc la Maria şi abia aştept să mă văd cu ea. Amândouă am dus o bătălie grea, dar diferită. La fel şi ceilalţi.

Wings for Life World Run n-a fost despre noi. A fost despre cei care chiar nu pot să alerge şi un efort mondial să îi ajutăm. Împreună. În 2016 voi fi nou la start, cu câţi kilometri am să pot face. Sunt suficienţi!

Foto – https://www.facebook.com/WingsForLifeWorldRun

Citește și povestea Mariei despre primii 10 kilometri alergați la Wings for Life World Run.

Mary

Mary

Inginer IT full time şi aventurier hiperactiv sub deviza #niciunweekendacasa, sunt implicată în zona de outodoor din 2012 pe partea de implementare şi consultanța evenimente sportive, turism activ şi responsabil. Ador solo traveling! Sunt un mare fan maratoane montane sau ture lungi şi caut mereu să-mi îmbunătățesc cunoştințele de tehnică şi siguranță montană.

No Comment

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.